Umorul lui MARK TWAIN

in Mica enciclopedie

Adevăratul umorist nu e vesel, el povesteşte, într-un mod lugubru, acţiuni vesele, ori povesteşte, glumind, acţiuni jalnice. Hippolyte Taine spunea: „E un gen, care îi poate amuza pe oamenii din Nord. Meridionalii nu prea înţeleg umorul, aşa cum englezii şi germanii nu pricep spiritul francez «bulevardier». Un umorist este un ins vesel, dar sinistru, uneori cinic, făcînd o glumă în jurul unei catastrofe, sau lîngă un coşciug. Veselia umoristului e rece si flegmatică şi prin asta e originală şi particulară caracterului englezesc. Pe lîngă William Makepeace Thackeray, în Anglia mai sînt umorişti ca de exemplu Laurence Sterne, Jonathan Swift, Richard Steele, Charles Lamb, Samuel Butler, Charles Dickens“.
În America, Mark Twain este cel mai celebru dintre toţi umoriştii. Lucrările lui sînt în măsură să prezinte ceea ce se numeşte umor, cuvînt englezesc împrumutat din etimologia franceză şi foarte îndepărtat de sensul primitiv. Se poate afirma că el a creat un gen nou, sau cel puţin că este reprezentantul cel mai autorizat, în ziua de astăzi, al acestui gen special.
Samuel Langhome Clemens, cunoscut mai mult sub pseudonimul Mark Twain, s-a născut în Florida (Missouri), în anul 1835. E tipul americanului aventuros şi activ, a cărui existenţă cunoaşte tot felul de transformări. A fost, succesiv, lucrător tipograf, pilot, căutător de aur, ziarist, librar, conferenţiar. S-a îmbogăţit şi a dat faliment de mai multe ori. Din 1894, a început să se facă cunoscut prin conferinţele pe care le organiza în America, în Indii, în Africa şi în Europa. De la începutul vieţii lui plină de tumult, s-a „amestecat“ în toate straturile vastului popor american. Nimeni nu a surprins mai bine trăsăturile puternice, amuzante, neprevăzute ale acestui popor original şi nou. Lucrările lui sînt un portret caricatural, dar fidel al societăţii americane din vremea sa. Poveştile lui Mark Twain se petrec în birouri, în sălile de şedinţe ale guvernanţilor, pe căile ferate. Ironizează încetineala cu care se finalizau lucrările de birou şi monotonia vieţii din cancelarii. Povesteşte despre poporul indian, popor învins şi supus la batjocuri bizare. Cunoaştem foarte bine unele dintre titlurile povestirilor lui, în care nebunia aventurii se completează cu raţionamentul logic.
Iată o schiţă în care Mark Twain povesteşte vizita pe care i-a făcut-o un reporter.
Acesta îl întrebă despre familia lui:
– Eraţi singurul copil? Nu aveaţi alţi fraţi sau surori?
– Îmi e cu neputinţă să-mi reamintesc, a răspuns Mark Twain.
– Cum? Dar acest portret de pe perete care vă seamănă atît de mult, nu este al unuia dintre fraţii dvs.?
– Ah! da! Îmi aduc aminte. E William. Bietul Bill, cum îi spuneam.
– Dar ce, a murit?
– Sigur. Adică, aşa bănuiesc. E mare mister în această afacere. Trebuie să vă spun că răposatul şi cu mine eram gemeni. Şi, într-o zi, pe cînd aveam numai două săptămîni, ne-au amestecat în baie, şi unul dintre noi s-a înecat, dar nu ştim care. Unii cred că era Bill. Alţii cred că eram eu… Dar am să vă spun un secret pe care nu l-am dezvăluit pînă acum nimănui. Unul dintre noi doi avea un semn, o aluniţă destul de mare, pe dosul mîinii stîngi. Eu eram acela cu aluniţa. Acesta este copilul care s-a înecat.

I. GHIMPA

COMENTARII DE LA CITITORI