Un bal mascat literar (II)

in Alte știri

ENIGMA SHAKESPEARE

Oricum, perfecţiunea literară a lui Shakespeare este atît de mare, încît nu putem vedea, în persoana lui, decît un nobil, un aristocrat. Numai un om care a primit o educaţie aleasă şi stăpînind perfect scrisul ar fi putut să compună astfel de versuri. Ne putem imagina că un actor, cu o educaţie sumară, ar fi putut da dovadă de un astfel de geniu? Ar fi fost un mare afront pentru nobilimea din epocă… Dar, la urma urmei, de ce nu? În orice caz, în strana Bisericii Sfînta Treime, din Stratford-upon-Avon, unde se află trupul lui Shakespeare, mii de admiratori se înghesuie, şi acum, în jurul mormîntului. Actorul de la ,,Globe” a obţinut dreptul de a fi înmormîntat în strană, nu în virtutea vieţii sale, sau a renumelui de dramaturg, ci pur şi simplu pentru că a plătit dijma către parohie. Pe piatra mormîntului, un epitaf e format din aceste cuvinte misterioase: ,,Prietene, pe Dumnezeul nostru, nu scotoci/ Prin colbul asupră-mi aşezat./ Binecuvîntat fie cel ce va cruţa aceste pietre/ Dar blestemat va fi cel ce-mi va profana mormîntul”. Se spune că în sicriu s-ar afla manuscrise inedite, chiar lîngă trupul său neînsufleţit. Să fie vorba de tragediile despre care s-a crezut că sînt pierdute? Sau de scrisori, corespondenţa cu adevăratul William Shakespeare? Autorul lui ,,Hamlet” a luat cu el, în mormînt, dezlegarea acestei enigme!

STRANIUL CONTE

DE SAINT-GERMAIN

Se afla în mijlocul încăperii. În jurul lui, vizitatorii din acea zi erau aşezaţi ca nişte planete care se rotesc în jurul Soarelui. Tot salonul Doamnei de Pompadour era cu ochii pe el. Aşezată pe o banchetă, marchiza ţinea, în mîini, o cană cu ciocolată caldă, ultima modă la Curte, la a cărei popularizare contribuise din plin. Din ambianţa plăcută a acelei reuniuni intelectuale nu lipseau spiritele strălucite: filozoful Diderot, cardinalul Bernis, diplomat abil, Contele de Soubise, medicul regelui, François Quesnay şi Madame Premičre (Élisabeth de France, fiica mai mare a lui Ludovic al XV-lea – n.t.). Nici unul nu ar fi dorit să rateze acest moment, sub nici un pretext. Contele de Saint-Germain stătea nemişcat, cu braţele de-a lungul corpului şi palmele strînse. Era foarte frumos. Zvelt, faţa lui te fascina şi ochii te vrăjeau. Tăcerea era încărcată de o apăsare neobişnuită. Bărbatul s-a uitat la fiecare dintre cei prezenţi, schiţînd acelaşi zîmbet, apoi a dus braţele în faţă, după care a prezentat mîinile asistenţei, deschizînd, lent, palmele. Diderot a rămas nemişcat, cu gura uşor deschisă. Doamna de Pompadour s-a oprit din mestecarea ciocolatei. Sclipiri luminoase se răspîndeau din mîinile Contelui de Saint-Germain, proiectînd mii de stele în salon.

– Bunătatea divină, diamante!, a exclamat fiica regelui.

– Imposibil!, a izbucnit Contele de Soubise.

Marchiza de Pompadour a revenit prima cu picioarele pe pămînt.

– Dragul meu conte, am fost, încă o dată, uluiţi de magia voastră.

– Şi este abia începutul, dragă marchiză, a răspuns Contele de Saint-Germain, cu vocea lui suavă.

În lunga listă a personajelor întîlnite în cursul ultimelor două domnii de dinainte de Revoluţie, Contele de Saint-Germain – a nu se confunda cu omonimul lui, mareşalul – ocupă un loc aparte. Adevărat meteor traversînd domnia lui Ludovic al XV-lea, considerat cînd nemuritor, cînd aventurier, a marcat, profund, spiritele prin cunoştinţele şi averea lui, învăluite într-un mister opac şi fantastic.

Un meteor la Curtea Franţei (I)

Se cunosc puţine lucruri despre originea Contelui de Saint-Germain. Au fost formulate, însă, tot felul de ipoteze: că ar fi fost evreu elveţian, iezuit spaniol, marchiz portughez, dar nimic concret. După toate probabilităţile, ar fi fost fiul ultimei soţii a lui Carol al II-lea al Spaniei (ultimul dintre Habsburgii din Spania), Maria-Anna Pfalz-Neuburg (1667-1740), şi al Contelui Adanero, un aristocrat care a devenit un efemer ministru de Finanţe al Coroanei spaniole. S-ar fi născut în 1707, dar abia prin anul 1745 s-au găsit documente ce atestă prezenţa acestuia la Londra. Susţinător al Stuarţilor, căzuţi în dizgraţie încă din anul 1714, i s-a impus domiciliul, după care a părăsit Anglia, în 1746. Timp de aproape 12 ani, Contele de Saint-Germain a preferat să trăiască sub semnul anonimatului. Dar ce a făcut în primii 40 de ani de viaţă? Unii spun că a călătorit prin lume, ajungînd chiar în India şi China, alţii pretind că s-ar fi retras în Germania, ocupîndu-se cu alchimia, în laboratorul lui secret.

(va urma)

LAURENT PFAADT

COMENTARII DE LA CITITORI