Un cîine a muşcat-o pe Corina Drăgotescu şi a turbat – cîinele, nu Drăgoteasca…

in Alte știri

În Piaţa Universităţii, din Bucureşti, a avut loc, ieri, un amplu miting de protest împotriva hotărîrii Curţii de Apel de a stopa aplicarea Legii privind eutanasierea cîinilor fără stăpîn. Au participat 10 oameni şi jumătate. Acea jumătate era fratele mai mare al copilului Ionuţ, pe care nefericitul tată a avut proasta idee de a-l lega cu o lesă (?!). Alţi participanţi s-au mînjit cu sînge pe faţă, punîndu-şi măşti din teatrul japonez kabuki. Idiot spectacol! Ce au cerut aceşti indivizi? Moarte pentru moarte! Unde şi cînd am mai auzit noi chestia asta? Aha, în 1990, în faţa clădirii fostului CC al PCR! Atunci, multora li s-a făcut părul măciucă.

Şi au murit oameni, mai ales în închisori, dar şi acasă la ei, cum a fost prof. Ioan Totu, fost ministru de Externe. Aici duce intoleranţa. Aceeaşi intoleranţă îi animă (agită) şi pe părinţii, dar şi pe bunica micuţului Ionuţ. Copil care nu avea ce să caute, nesupravegheat, la 4 ani, pe nişte coclauri pustii, timp de 2 ore. Hai să presupunem că îl lovea o maşină, sau un tramvai – ce-ar fi cerut rudele victimei, uciderea tuturor şoferilor, sau a vatmanilor ? Faptul s-a consumat, în împrejurări încă neclare, dar, în mod sigur, NU cîinii fără stăpîn erau autorii măcelului, ci un cîine de luptă (se spune că Pitbull) aparţinînd unui angajat al Secţiei 7 de Poliţie. Am efectuat şi eu, împreună cu redactorii publicaţiilor mele, propria anchetă: acolo, pe acel loc viran, de ani de zile se organizează lupte de cîini. Copilul nu putea să urce, singur, în vîrful unei pante de 60 de grade, pe care nici măcar un om matur, cum e Cristina Ţopescu, nu a putut să o escaladeze (chiar ea mi-a mărturisit că a încercat o reconstituire, împreună cu Kuki Bărbuceanu, de la Organizaţia Vier Pfoten). Era evident că micuţul ucis a fost transportat acolo, dus pe braţe, de către cineva interesat să distragă atenţia. Nu vreau să mai reiau filmul evenimentelor, fiindcă lumea şi-a dat seama că varianta lansată şi înşurubată, în mod diabolic, de nişte posturi TV necinstite nu rezistă. Am anticipat atunci că vor fi formulate şi pretenţii materiale. Iniţial, informatorii mei mi-au spus că ar fi vorba de 2.000.000 de euro, bani pe care ar urma să-i împartă părinţii şi avocatul Bogdan Bărbuceanu (tot Bărbuceanu, şi ăsta, dar primul, Kuki, iubeşte cîinii, pe cînd cel de-al doilea îi urăşte, după cum s-a văzut). Mi s-a spus, atunci, că B.B. (adică Bogdan Bărbuceanu, nu Brigitte Bardot) a aranjat cu familia îndoliată ca el să încaseze 10% – zeciuiala din vechime. Dar una e să înfuleci 10% din 2.000.000, şi alta e să haleşti 10% din 3.000.000! Aşa că pretenţiile au sporit brusc! Şi, pentru că subiectul nu mai prezenta interes pentru nimeni, ce s-au gîndit vînătorii de bani nemunciţi? Ia să profite ei de pe urma hotărîrii Curţii de Apel, care a găsit multe nereguli în Legea cu pricina şi a blocat-o! Zis şi făcut. Aşa că au sunat vuvuzela în urechea Anei Măiţă (Muiţă), care atîta aştepta, şi ea: să mai bifeze o acţiune, pentru a-l mai stoarce de bani pe George Sörös. Ceea ce a urmat, se ştie: un mitingel f.f. subţirel, jenant, ridicol. Peste drum, iubitorii de animale au protestat, şi ei. Miting de protest la Miting de protest, doar trăim în România, şi asta îi ocupă tot timpul celui care a devenit tatăl lui Vasilică (mă refer la Mircea Badea).

Fine del primo tempo. Secondo tempo: postul România TV a vrut să facă un reportaj pe tema asta. E mai vechea antipatie a lui Eugen Chelemen faţă de cîini, i-am spus-o personal acestui puşti (de altfel, înzestrat). Prezentatoarea a încercat s-o bage, în direct, pe Corina Drăgotescu. Dacă aş fi rău, aş spune că fata asta merită să fie băgată în mă-sa, dar n-am s-o fac. Imediat, Drăgoteasca s-a repezit să latre la cîini! Fără milă! Ea, care cerea milă cînd avea cancer! Ea, care nu se ştie cum a ajuns… purtătoare de cuvînt la un consulat românesc din SUA! Bîrfitorii „zice“ că e ofiţer acoperit SIE, dar eu nu cred una ca asta. Adică e ofiţer, dar de unde atîta acoperire? Nenorocul Drăgoteascăi a fost că, după vreo 10 secunde, s-a pierdut legătura telefonică. Pot bănui că, auzind ce porcării lansează împotriva celor mai buni prieteni ai oamenilor, un cîine a adulmecat-o şi a muşcat-o. Bietul patruped, acum e pe perfuzii…

Corneliu Vadim Tudor

Pamflet scris miercuri, 2 iulie 2014

COMENTARII DE LA CITITORI