Un eveniment editorial: Volumul ,,În memoria unui înger”, de Elena Vornicelu

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

La Editura Muzicală a apărut, în excelente condiţii grafice, emoţionantul volum ,,În memoria unui înger”, conceput, cu o christică smerenie, de Elena Vornicelu, veritabilă ,,Penelopă modernă”, în amintirea fiului său, mult regretatul violonist de talie mondială Dan Claudiu Vornicelu. Apariţia acestei tulburătoare lucrări a constituit, pentru mine, prilejul de a-mi aduce aminte de acest muzician cu sclipiri de geniu, care a interpretat, la un înalt nivel artistic, cîteva dintre creaţiile mele, între care: ,,Trio pentru violină, cello şi pian” şi ,,Sonata pentru violină şi pian”, pe care profundul compozitor şi admirabil profesor Sigismund Toduţă a considerat-o ,,un opus de o expresie feciorelnică (…), în accentuat contrast cu firea lui Doru Popovici, pe care l-am numit «un ultim zimbru»”.

Dan Claudiu Vornicelu, acest ,,Nicolae Labiş al lumii Euterpei, pe fond spiritual daco-roman”, a trecut pe lîngă noi ca o pasăre măiastră şi a lăsat în urma lui, cu discreţia cu care a trăit şi a îngemănat orphice melodii, ecoul prelung al unui fîlfîit de aripi, parcă nemaiavînd timp să păcătuiască…

* * *

Volumul Elenei Vornicelu, generat de o puternică forţă emoţională, dă naştere unui arc peste timp, în care sînt cuprinse toate evenimentele muzicale din viaţa fiului ei, la care acesta a participat între anii 1981-1991. Semnificative, pentru evocarea figurii acestui violonist de excepţie, sînt următoarele rînduri, scrise de muzicologul Viorel Cosma: ,,Poposit la Liceul de artă «George Enescu» şi, apoi, la Conservator, îndrumat de dascăli competenţi, precum Mihai Constantinescu, Ştefan Gheorghiu, Dan Cumpătă şi Adriana Carpen, micul violonist a început să culeagă laurii unor prestigioase competiţii naţionale şi internaţionale din Polonia, Italia, Elveţia şi Cehia. La 17 ani, a urmat cursuri de perfecţionare, la Berlin, cu Ruggiero Ricci, pătrunzînd astfel în galeria de elită a marilor violonişti concertişti. Urmărind palmaresul acestui copil-minune, de la 6 ani pînă la majorat, rămîi uimit de forţa de muncă şi de vertiginoasa lui ascensiune artistică, fără egal în întreaga galerie a precocilor arcuşului românesc: în numai 3 ani, a bîntuit Moldova, la 9 ani, Horia Andreescu l-a adus pe podiumul Capitalei cu Filarmonica din Ploieşti, la 11 ani a debutat cu Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Române, în Studioul «Mihail Jora», la 13 ani, Cristian Mandeal l-a prezentat Filarmonicii din Cluj, la 14 ani a colaborat cu dirijorul sovietic Leonid Nikolaev, la Braşov, la 16 ani a cîntat cu Orchestra Suisse Romande la Geneva, pentru ca – în sfîrşit -, la 17 ani, acelaşi Horia Andreescu să-l programeze la Atheneu, cu Filarmonica «George Enescu» (după ce Claudiu Vornicelu epuizase toate orchestrele simfonice din ţară)”.

Asemenea distinsului său profesor – violonistul Mihai Constantinescu -, Dan Claudiu Vornicelu a continuat, în mod creator, estetica enesciană, excelînd în prezentarea capodoperelor concepute de Bach, Mozart, Beethoven şi Enescu. Interpretările sale reliefau, întotdeauna, un ton de o aleasă calitate, un accentuat simţ armonic şi polifonic, la care s-a adăugat şi acea pricepere rară, de geometru sonor, în ceea ce priveşte arhitectura edificiului muzical. Aş fi nedrept dacă nu aş introduce într-un con de lumină torenţială şi măiestria cu care el a tălmăcit muzica franceză. Tînărul interpret a manifestat o preferinţă anume pentru Claude Débussy, pe care l-a preţuit în mod deosebit, intuind faptul că autorul capodoperei ,,Pelléas şi Mélisande” a fost înzestrat de Dumnezeu cu ,,geniul gustului”.

Doamna dr. Elena Vornicelu ne-a dăruit o carte de un lirism emoţionant. Cînd talentul scriitoarei scapă de sub tirania inteligenţei sale tulburătoare, sensibilitatea ce se degajă din paginile acestui ,,jurnal al unei copilării” mă poartă cu gîndul la poemul lui Ion Pillat, potrivit căruia nu o dată ascultăm ,,un singur nai, şi cîte ecouri în păduri”…

Spre ilustrare, am ales, din această veritabilă capodoperă elegiacă a Elenei Vornicelu, următorul fragment, în care autoarea evocă personalitatea şi crezul artistic al fiului său: ,,Referindu-se la marii dirijori sub bagheta cărora concertase atît în ţară, cît şi în străinătate, mărturisea, în cuvinte elogioase, sentimentele de onoare şi de încîntare pe care le trăise în colaborarea cu domniile-lor. Cu toate că discordiile şi răutăţile celor ce se ocupau să-i împiedice ascensiunea erau încă prezente în viaţa lui Dan-Claudiu, puterea lui de muncă, de înţelegere şi de dăruire sporea cu fiecare zi. Îşi construise o adevărată deviză a vieţii – Arta de a învinge -, pe care a ţinut să o exprime şi în versuri: «Să poţi să crezi,/ Cînd unii te înşeală./ Să te ridici,/ Cînd alţii te doboară./ Să poţi păstra,/ Cînd alţii vor s-alunge,/ Să rîzi, chiar dacă/ Sufletul îţi plînge./ Şi cald rămîi,/ Chiar dac-afară ninge./ Aceasta-i arta/ De-a învinge! (1 februarie 2008, D.C.V.»”.

* * *

Dan Claudiu Vornicelu, asemenea lui Nicolae Labiş, a murit prematur, iar plecarea lui în lumea de dincolo, a livezilor de apoi, rămîne învăluită în mister. Într-o expresionistă disperare, el s-a sinucis, lăsînd în urma sa răscolitoare înregistrări, ca un mesaj adresat celor ce vin după el: ,,Exegi monumentum aere perennius”…

DORU POPOVICI

COMENTARII DE LA CITITORI