Un om care a aflat că adevărul este în Christos (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

Doamna Elis Râpeanu este nu numai singura noastră scriitoare care deţine un doctorat în epigramistică (1999). Dar, pentru cele peste 30 de volume de versuri şi proză, ea a devenit membră în numeroase societăţi şi uniuni scriitoriceşti din ţară şi din Republica Moldova, activitate încununată cu mai multe premii la concursurile de epigramă şi poezie. În ciuda acestui palmares impresionant, pînă acum, doamnei dr. Elis Râpeanu i s-a refuzat, cu o înverşunare prostească, un loc bine meritat în Uniunea Scriitorilor din România. Această neîmplinire de ordin personal se pare că nu i-a impietat în vreun fel activitatea literară, căci, în fiecare an, publică cel puţin cîte o carte. Aşa cum este şi cazul volumului ,,Vrednicul Părinte Galeriu”, apărută în anul 2015 la Editura ,,SemnE” şi consacrată lui Constantin Galeriu (1918-2003), preot de altar, duhovnic, profesor, om de ştiinţă şi vicar al Arhiepiscopiei Bucureşti. De aceea, propunem să răsfoim această carte, care înfrumuseţează figura luminoasă a îndrăgitului preot, precum şi activitatea sa de mai bine de 5 decenii, pusă în slujba apropierii noastre de Christos.
Încă de mic, părintele Galeriu a simţit o chemare tainică a lui Dumnezeu şi a dorit să se călugărească. Dar tatăl său i-a spus: ,,Nu, băiete, nu vei intra în mînăstire! Te vei căsători şi vei face copii, pentru a duce mai departe numele de Galeriu”. Şcoala primară a făcut-o în satul natal, Răcătău, dinspre părţile Bacăului. Apoi, s-a înscris la Seminarul ,,Sf. Gheorghe”, din Roman (1930-1939). În 1942 a absolvit Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde a avut şansa să studieze cu mitropolitul martir Irineu Mihălcescu (1874-1948) şi cu Theodor M. Popescu (1893-1973), victime ale represiunii comuniste. La fel de folositoare i-a fost şi întîlnirea cu poetul şi ziaristul creştin Nichifor Crainic (1889-1972), profesorul său. În 1943, părintele Galeriu s-a căsătorit cu Argentina şi, hirotonisindu-se, a ajuns preot în comuna Poienarii Burchii, Prahova, unde a stat 4 ani. Acolo i s-au născut primii 2 copii, Narcis şi Rodion, şi a făcut prima minune. Un ţăran a venit la biserică şi i s-a plîns că i s-au furat caii. Fără cai, omul n-ar mai fi avut cu ce munci pămîntul, şi toată familia i-ar fi murit de foame. ,,Mergi acasă, l-a povăţuit tînărul preot, roagă-te şi fii pe pace. Caii se vor întoarce acasă…”. Şi aşa s-a întîmplat. În 1947, părintele Galeriu a fost numit la Biserica ,,Sf. Vasile”, din Ploieşti, unde a slujit mai bine de un sfert de veac. I s-au mai născut 2 copii, Ciprian şi Serafim. Curînd, peste ţară se vor aşterne, ca un văl negru, teama, incultura şi necredinţa. Dar, în ciuda acestor stări de lucruri, în fiecare duminică, după slujbă, tot mai mulţi enoriaşi rămîneau să asculte predica părintelui Galeriu, să cînte şi să se spovedească. Natural, autorităţile au sesizat anomalia şi au încercat să o îndrepte. În curînd, a venit şi prima arestare, pentru că îl ascunsese în propria casă pe un lider liberal, în loc să-l denunţe autorităţilor. În 1952 a stat 3 luni la Canal, unde l-a cunoscut pe venerabilul liberal Mircea Ionescu-Quintus, care, anul viitor, pe 18 martie, va împlini fix 100 de ani(!). Părintele Galeriu ar fi stat mult şi bine acolo, dacă n-ar fi intervenit Gala Galaction, care i-a scris lui Petru Groza: ,,Dragă Petrică, mă grăbesc…”. Gala era bolnav şi bătrîn şi se temea să nu moară pînă nu-l ştia pe Galeriu liber. Pe timpul detenţiei, enoriaşii din Ploieşti au ajutat familia Galeriu cu bani şi alimente. ,,Lumea nu-l ocolea – avea să scrie coana preoteasă Argentina. Îl solicita la orice oră, şi el se ducea, ca să nu rămînă cineva neîmpărtăşit sau necununat. Şi, cu orice risc, le făcea pe toate, ca să fie toţi mulţumiţi în faţa lui Dumnezeu. Nu i-a fost teamă. Paza lui Dumnezeu a fost întotdeauna cu el…”. În 1973, părintele Galeriu şi-a luat doctoratul cu o lucrare de dogmatică, ,,Jertfă şi răscumpărare”. În 1990 a fost numit vicar al Arhiepiscopiei Bucureşti. În 1992 a fost numit profesor universitar consultant şi conducător de doctorate la Universitatea Bucureşti.
Activitatea părintelui Galeriu la Biserica ,,Sf. Silvestru”, din Bucureşti (1975-2003), reprezintă cea mai rodnică perioadă din viaţa sa. La slujbele sale veneau enoriaşi din toată ţara, oameni de rînd, savanţi, artişti, căci avea, de la Dumnezeu, darul cuvîntării, completat cu o gestică expresivă (de unde şi expresia degetul omiletic, degetul care punctează ideea). Părintele Galeriu a fost duhovnicul poetului Ioan Alexandru şi al pictorului Sorin Dumitrescu. Cînd a murit Nichita Stănescu, în decembrie 1983, autorităţile au hotărît să-l ţină la Morgă pînă va fi depus la Uniunea Scriitorilor. Dar Galeriu, înfruntînd mari primejdii, s-a dus la Morgă, i-a luat trupul şi i l-a depus la Biserica ,,Sf. Silvestru”, unde a fost privegheat creştineşte. La 28 decembrie 1996, regretatul poet şi ziarist Corneliu Vadim Tudor i-a decernat părintelui Constantin Galeriu Premiul Revistei şi Fundaţiei ,,România Mare”.

(va urma)
PAUL SUDITU

COMENTARII DE LA CITITORI