Un omuleţ misterios (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

ERA UN OM MIC, PLĂPÎND, CU O GREUTATE DE NUMAI 45 de kilograme. Venise în Statele Unite în 1912, de undeva, de lîngă Riga, în Letonia, unde se născuse la o fermă din districtul Metei. Aproape ca şi cum
s-ar fi îndreptat spre un punct anume de pe hartă, a trecut prin California, Texas şi Florida. S-a deplasat apoi către Sud, aproape de vîrful peninsulei Florida, chiar la marginea ţinuturilor mlăştinoase Everglades. S-a stabilit acolo, pe unde trece acum autostrada americană nr. 1, cam la 40 de kilometri de Miami, şi a dus o viaţă de pustnic. Se numea Edward Leedskalnin. Pînă a închis ochii, pe 7 decembrie 1951, a trăit singur şi aproape neştiut de nimeni; a conceput şi a dus la bun sfîrşit proiectul unei construcţii colosale, cum lumea nu mai văzuse niciodată. A lucrat singur, folosind unelte simple şi scripeţi. Oamenii de ştiinţă de astăzi recunosc că sînt încă uimiţi; acest om a mutat pietre mari, cioplite din coral, a ridicat blocuri masive de piatră, a construit edificii fantastice, inclusiv un obelisc cîntărind mai bine de 28 de tone, şi a făcut totul de unul singur, fără ajutorul vreunei maşinării. La bătrîneţe, letonul afirma următoarele:
„Am descoperit secretele piramidelor, am aflat cum au reuşit egiptenii şi constructorii antici din Peru, Yucatan şi Asia, doar cu unelte primitive, să ridice şi să aşeze la locul lor blocuri de piatră care cîntăreau cîteva tone“. Carrol A. Lake, un colonel din trupele de geniu ale Statelor Unite, scria despre minunile construite de acesta: „Leedskalnin a demonstrat, pentru ca toată lumea să înţeleagă astăzi, că ştia secretele de construcţie ale anticilor. El a extras din cariere şi a ridicat, singur şi fără maşinării moderne, pietre care cîntăreau de două ori mai mult decît cel mai mare bloc de piatră din Marea Piramidă. În total, a cioplit şi amplasat (într-o construcţie) peste 1.000 de tone de piatră de coral, cea mai mare realizare a unui singur om din toată istoria omenirii. Este una dintre marile minuni ale lumii, alături de piramidele din Egipt, monumentul Stonehenge din Anglia, legendarul Templu al lui Jupiter de la Baalbek, lîngă Damasc, Siria, şi misterioasele statui de piatră din Insula Paştelui”. Era normal ca Lake să asocieze Castelul de Coral, aşa cum este el cunoscut miilor de turişti care-l vizitează în fiecare an, cu minunile lumii antice. Există motive întemeiate să credem că Baalbek şi Gizeh sînt zone de pe această planetă caracterizate de condiţii fizice neobişnuite. De asemenea, am observat că există o conexiune evidentă între aceste locuri şi reţeaua energetică ce înconjoară Pămîntul; şi Stonehenge se încadrează în această reţea.
Nimeni nu l-a văzut pe Leedskalnin, în anii 1920, cum a ridicat construcţiile sale. El a construit un zid din dale de piatră, fiecare cîntărind cîteva tone, zid care se ridica pînă la o înălţime de 2,5 metri, în jurul unei curţi. În interiorul acestui zid, a ridicat un turn cu două etaje, la parterul căruia şi-a stabilit atelierul. Aici se mai afla şi un depozit. Etajul l-a folosit pe post de locuinţă. Pe baza uneltelor simple pe care le-a lăsat în urmă, s-au putut face anumite presupuneri legate de metodele sale de lucru. Se pare că introducea în piatră un cablu, cu ajutorul unui ţăruş de oţel, ataşînd celălalt capăt al cablului la un aparat pe care-1 mişca înainte şi înapoi, într-o mişcare ca de fierăstrău, pînă cînd se făcea o tăietură de grosimea cablului introdus în piatră. Făcea, apoi, în acelaşi mod o a doua
tăietură, la o distanţă determinată de dimensiunea dalei de care avea nevoie. În continuare, săpa între cele două tăieturi un canal de cîţiva metri adîncime şi fixa în el un rînd de dălţi late, bătînd cu ciocanul în fiecare daltă. Astfel, blocul se desprindea de roca de bază. Cu ajutorul unui trepied format din buşteni şi al unui troliu, înfăşura blocul de piatră într-o frînghie şi, puţin cîte puţin, folosind pîrghii şi pene, îl ridica de la pămînt. Se spune că, folosind un ansamblu de scripeţi de concepţie proprie, şi nişte cilindri, reuşea să amplaseze dala în poziţia finală. În ceea ce priveşte mişcarea unor blocuri de piatră, care cîntăreau pînă la 35 de tone, e clar că această explicaţie nu e satisfăcătoare. Iată ce spune un scriitor american, Vincent H. Gaddis: „Ce nu înţeleg inginerii este modul în care reuşeau dispozitive de acest gen şi cu asemenea dimensiuni să susţină greutăţile imense pe care Ed le ridica pe distanţe mari sau pe care le poziţiona vertical. Nu există nici o îndoială că a folosit anumite principii de ridicare a greutăţilor care rămîn un secret şi astăzi“.
Leedskalnin a lucrat la proiectul său vreme de 25 de ani. Castelul de Coral se întinde pe o suprafaţă de 5 hectare. Turnul conţine 160 de tone de piatră de coral, fiind alcătuit din blocuri de piatră cîntărind cîte nouă tone. Zidurile masive ale turnului ascund piese de mobilier şi obiecte mobile de-a dreptul fantastice, inclusiv un pat care poate fi ridicat pînă în tavan. Există balansoare făcute din piatră care cîntăresc mii de kilograme, dar sînt echilibrate cu atîta fineţe, încît se mişcă la cea mai mică atingere. Semicercuri mari împodobesc zidurile din grădină, ziduri care se ridică la o înălţime de 6 metri; tot acolo se află şi un obelisc de 28,5 tone, care se înalţă către cer. De asemenea, există un telescop polar sculptat în piatră de coral, cu o înălţime de 8 metri şi o greutate de aproape 30 de tone. Prin el, aproape de vîrf, a fost perforată o gaură prin care trec fire dispuse în unghiuri drepte. La cîţiva zeci de centimetri mai sus, este amplasată o piatră mai scundă cu o gaură similară şi cu un „vizor“ asemănător. Aliniind firele din piatra mai joasă cu cele din obelisc, se poate obţine o vedere directă a Stelei Polare.

(va urma)
BRUCE L. CATHE

COMENTARII DE LA CITITORI