Un partid cu trecut mare, cu prezent dubios şi fără viitor (2)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

Motto: „Fost-ai lele cît ai fost,/ Dar acum n-ai nici un rost“.

Nici social-democraţii nu erau mai indulgenţi, susţinînd că Partidul Liberal nu este un partid al burgheziei, ci al oligarhiei bancaro-financiaro-feudală, care se opune dezvoltării capitalismului. În istoria doctrinelor politice se consemnează că PNL este principalul exponent al intereselor burgheziei în ascensiune, care s-a închegat ca partid după 1870, prin unirea diferitelor grupări de orientare liberală. Împreună cu conservatorii, liberalii au constituit, timp de cîteva decenii, sistemul bipartit de guvernare a ţării. După primul război mondial, PNL s-a afirmat drept principala forţă politică. În noile condiţii intervenite ca urmare a reîntregirii României, liberalii s-au orientat spre o modernizare a structurilor politice, economice şi administrative ale ţării. În acest sens, este de amintit că, în 1922, PNL a venit la putere cu lozinca „Prin noi înşine“, unul din elementele fundamentale ale politicii naţionale, de aşezare a ţării pe temelia unei dezvoltări reale, prin muncă, iniţiativă şi capital – toate autohtone. „Prin noi înşine“ s-a dovedit, în acelaşi timp, ideologia care ne-a oferit şansa istorică de a scăpa din ghiarele asupririi economice străine care ne apăsa de secole, de la înrobitorul bir către turci şi jaful scelerat practicat de fanarioţi, pînă la acea piatră de moară pe care o reprezenta capitalul străin, instalat pe grumazul românilor, între cele două războaie mondiale, şi care a renăscut, astăzi, şi mai abitir. În condiţiile unor adevărate bătălii, duse nu numai împotriva adversarilor politici, dar şi împotriva unora dintre liderii liberali, Brătienii au reuşit să promoveze Legea naţionalizării resurselor subsolului, pentru ca acestea să fie folosite în interesul ţării. O asemenea iniţiativă a accelerat dezvoltarea industriei atît cît se putea, în condiţiile lipsei de capital, de echipamente, de specialişti şi de tehnologii, dar, mai cu seamă, în contextul lipsei concurenţei externe şi a opoziţiei moşierimii, care nu renunţa nici în ruptul capului la mentalitatea feudală, potrivit căreia România era, şi trebuia să rămînă, o „ţară eminamente agrară“. Încă din primii ani de după încheierea primului război mondial, odată cu instalarea la guvernare, PNL a trecut la înfăptuirea reformei agrare, unul din comandamentele sociale cele mai arzătoare. Cu toate acestea, celelalte partide îi acuzau pe liberali că o cam scaldă cu împroprietărirea, ca să-şi poată proteja proprii moşieri. În toate aceste acuzaţii existau destul adevăr, dar şi mult politicianism meschin, de factură dîmboviţeană, întrucît au fost expropriate 6 milioane de hectare (60% din suprafaţa deţinută de moşieri), terenuri cu care au fost împroprietărite peste 1 milion de familii. Concomitent, guvernul condus de Ionel I.C. Brătianu s-a implicat în dezvoltarea industriei. În afara unor facilităţi acordate întreprinderilor româneşti, politica industrială a liberalilor a avut în vedere şi modificarea legislaţiei muncii, stabilind, printre altele, dreptul la grevă al lucrătorilor, durata maximă a zilei de muncă şi a repausului duminical. De asemenea, au fost adoptate măsuri menite să tempereze şomajul, să frîneze creşterea preţurilor la unele produse alimentare şi să oprească specula. În programul liberal de guvernare erau incluse şi măsuri cu caracter politico-social, cum ar fi introducerea votului universal. Dar cel mai important obiectiv al liberalilor a fost acela al adoptării Constituţiei. Reflectînd noile realităţi postbelice, Constituţia din 1923 consfinţea acel principiu fundamental care statua că România este un Stat naţional, unitar şi indivizibil, iar teritoriul ei este inalienabil. De asemenea, proclama caracterul independent şi suveran al Statului, consfinţea libertăţile şi drepturile democratice ale cetăţenilor. În articolul respectiv se preciza: „Românii, fără deosebire de origine etnică, de limbă sau de religie, se bucură de libertatea conştiinţei, de libertatea învăţămîntului, a presei şi întrunirilor, de libertatea de asociere, de toate libertăţile şi drepturile stabilite prin legi“. În acelaşi timp, Legea fundamentală a ţării consfinţea regimul parlamentar al României. Adoptînd o asemenea Constituţie, într-o perioadă în care autorităţile din Ungaria, Italia, Bulgaria şi din alte ţări suprimau libertăţile democratice, PNL se afima drept un partid european. Din păcate, politica democratică a liberalilor s-a dovedit, în multe cazuri, mai degrabă demagogică, ştiut fiind faptul că PNL a reprimat sîngeros unele mişcări muncitoreşti. În activitatea lor febrilă, de modernizare a activităţii în toate domeniile, liberalii n-au ezitat să recurgă pînă şi la modificarea unor principii statuate, cu decenii în urmă, de propria lor doctrină.
(va urma)
NICOLAE DĂSCĂLESCU

COMENTARII DE LA CITITORI