Un partid cu trecut mare, cu prezent dubios şi fără viitor (3)

in Alte știri

 

 

Motto: „Fost-ai lele cît ai fost,/ Dar acum n-ai nici un rost“.

 

S-a renunţat, astfel, la principiul diminuării rolului Statului, în condiţiile ascuţirii contradicţiilor sociale, îndeosebi a celor generate de reforma agrară. PNL a părăsit vechea lozincă „laissez faire, laissez passer“, pe care a înlocuit-o cu ideea intervenţiei Statului în economie, un asemenea intervenţionism fiind conceput ca o pîrghie în mîinile autorităţilor, pentru apărarea intereselor ţării, ameninţate de capitalul monopolist străin.

În activitatea lor, cu mult timp în urmă, liberalii au recurs la modificarea unor principii stabilite de propria lor doctrină. În acest sens, Vintilă Brătianu elaborase o teorie menită să sprijine interesele liberalilor, în care se afirma: „Prin intervenţia, din ce în ce mai puternică, a Statului în folosul masselor, vor fi capitalişti şi sus, şi jos, căci capitalist va fi şi ţăranul, şi marele proprietar industrial, şi lucrătorul“. O a doua modificare intervenită în doctrina liberalismului clasic a fost aceea a înlocuirii proprietăţii „sacre şi inviolabile“ cu formula „proprietăţii funcţiune socială“. În contextul preocupărilor pentru adaptarea la noile realităţi pe care viaţa le impunea în România Mare, liberalii lansau conceptul „naţionalismului economic“. Referindu-se la această idee doctrinară şi programatică, I.G. Duca opina că ea se constituie într-un „instinct de conservare, într-un mijloc de a opri cotropirea de către elemente superioare prin puterea, sau prin organizarea lor“. După primul război mondial, PNL s-a întărit prin intrarea în rîndurile sale a unor partide din Basarabia, Bucovina şi Banat, prin aderarea multor conservatori, precum şi prin ralierea a numeroşi moşieri, interesaţi să scape de rigorile reformei agrare. Cu toate acestea, liberalii nu se bucurau de sprijin din partea electoratului. Credibilitatea lor se situa în jurul a 8-10 procente, mai ridicată fiind în Vechiul Regat (12%) şi destul de redusă în Transilvania (4%). Un asemenea fapt se explică prin aceea că PNL nu era un partid de masse. Aşa cum arăta structura sa organizatorică, PNL era constituit în jurul şefului său, Ion I.C. Brătianu, care exercita autoritatea supremă în toate problemele partidului, ca şi ale guvernării, fiind considerat, de mulţi lideri liberali, un dictator. PNL trăia, de asemenea, prin filialele sale judeţene, constituite după modelul central, avînd în frunte lideri influenţi pe plan local. Era un sistem organizatoric, specific partidelor liberale şi conservatoare din Secolul XIX, adaptat în condiţiile votului-limită la unele categorii de alegători. Ca mai toate partidele din perioada interbelică, nici PNL n-a fost scutit de fricţiuni şi lupte intestine. Cauzele disensiunilor din sînul liberalilor nu erau, întotdeauna, de natură ideologică. Adeseori, neînţelegerile se iscau în toiul luptei pentru posturi importante în administraţia centrală, sau locală. Între anii 1923 şi 1925 s-au scindat organizaţiile liberale judeţene şi orăşeneşti Romanaţi, Craiova şi Constanţa, iar gruparea eminentului jurist Toma Stelian a aderat la Partidul Naţional Român. În acelaşi an, a apărut grupul intransigenţilor, condus de Gheorghe Tătărescu. În beţia atotputerniciei sale, Ion I.C. Brătianu n-a putut să întrevadă consecinţele grave ale regimului său autoritar. Totuşi, sub cravaşa sa, PNL a rămas, în linii mari, un partid compact, capabil nu doar să cîştige bătălii politice, ci să se afle, vreme îndelungată, şi la guvernare. O asemenea concluzie şi-a găsit deplină confirmare după dispariţia lui Ion I.C. Brătianu. În clipa în care liderul autoritar a închis ochii, murea şi PNL ca forţă politică. În scurtul răgaz care i-a urmat fratelui său la vîrful partidului, Vintilă Brătianu n-a putut să asigure PNL-ului rolul de staroste în politica românească. Noul lider era un om al gîndirii, al meditaţiei, şi nu unul al cravaşei.

(va urma)

NICOLAE DĂSCĂLESCU

COMENTARII DE LA CITITORI