Un partid cu trecut mare, cu prezent dubios şi fără viitor (4)

in Alte știri

 

 

Motto: „Fost-ai lele cît ai fost,/ Dar acum n-ai nici un rost“.

 

Tătărescu n-a mai putut să revigoreze PNL-ul Brătienilor, deşi, în cei 4 ani de guvernare (1934-1937), a recurs, deseori, la măsuri dure, care, de fapt, aveau să netezească terenul pentru instaurarea dictaturii regale, în timpul căreia PNL a fost desfiinţat, la fel ca şi celelalte partide. În perioada celui de-al II-lea război mondial, liberalii nu şi-au mai făcut simţită prezenţa în viaţa politică a ţării decît sporadic şi nesemnificativ. În 1944, liberalii au aderat la Blocul Naţional Democrat, propus de comunişti, iar în 1947, cînd liderii lor au fost aruncaţi în închisori de partenerul BND, PNL şi-a încetat activitatea, intrînd, pentru a doua oară, în moarte clinică. Reluîndu-şi activitatea în primele zile ale anului 1990, după 4 decenii de absenţă impusă de condiţiile istorice, liberalii păreau o gloată de prizonieri scăpată din lagăr, care, neavînd hartă şi nici comandanţi, nu ştia încotro s-o apuce. În acele zile înceţoşate, PNL nu mai era nici măcar o umbră a ceea ce fusese înainte de instaurarea comuniştilor la Putere. În orbecăiala lor, de care n-au scăpat nici astăzi, liberalii s-au trezit în maidanul politic, atît de sulfuros, din Piaţa Universităţii, încercînd să reînvie liberalismul, pe spezele anarhismului, la lumina felinarului de mahala. PNL, însă, nu se regăsea în nici un fel. Îi lipseau liderii politici şi busola ideologică. Mă întreb, şi azi: cum ar fi putut PNL să renască, sub bagheta unor liberali de conjunctură, precum Dinu Patriciu, Viorel Cataramă, Theodor Stolojan, Valeriu Stoica şi alţi activişti PCR? Liberalii autentici, atîţia cîţi mai trăiau, erau oameni în vîrstă, pe care intruşii din PNL îi sfidau şi îi ignorau. Spre PNL-ul haotic alergau, în acele zile de confuzie şi de nesiguranţă, activişti ai PCR, precum şi mulţi pierde-vară, care sperau să dea lovitura vieţii după ce eşuaseră pe Lipscani şi Smîrdan. În locul acelor personalităţi liberale de excepţie, ca Ion C. Brătianu, Ionel Brătianu, Vintilă Brătianu, în locul unor figuri de primă mărime ale ţării, precum Mihail Kogălniceanu, I.G. Duca, dr. Constantin Angelescu, Istrate Micescu, Vasilescu-Valjan şi C.C. Giurescu, în fruntea PNL-ului post-decembrist au apărut, pe rînd, lideri de talia comuniştilor amintiţi – Crin Halaicu, Dan Radu Ruşanu, Crin Antonescu, Ludovic Orban, Teodor Atanasiu, Cristian Buşoi, Alina Gorghiu, Eugen Nicolăescu -, toţi fiind interesaţi de soarta PNL doar în măsura în care partidul îi poate aduce la guvernare. Dar, şi mai grav, în ultimele luni au intrat în PNL, pe uşa din dos, băsişti înrăiţi, precum Vasile Blaga, Emil Boc, M.R. Ungureanu, Roberta Anastase, Anca Boagiu, Sorin Frunzăverde şi nenumăraţi alţi pedelişti, care, cu cîţiva ani în urmă, se zbăteau, din răsputeri, să-i scoată pe liberali din viaţa politică (cu siguranţă că acum, din interior, vor reuşi). Nu de dragul liberalismului s-au pripăşit mafioţii portocalii în PNL, ci pentru a nu-i obliga procurorii de la DNA să se înscrie în PPJ (Partidul Puşcăriei Jilava). De ce a ajuns PNL în situaţia ingrată de a se cîrpi cu lideri comunişti şi băsişti? Fără îndoială, aruncarea lui în prăpastia uriaşă, creată după cel de-al II-lea război mondial, a avut urmări dezastruoase pentru istoricul partid. La fel de greu au cîntărit, însă, şi propriile erori. În acest sens, ne gîndim la apriga luptă internă pentru putere, la numeroasele sciziuni şi dizidenţe, la nesocotirea unor principii de bază ale liberalismului, la încheierea unor alianţe nefericite, la renunţarea, de către noii liberali, de a mai apăra interesele vitale ale ţării. În 1992, la nici 2 ani de la reînfiinţare, PNL era pe punctul să iasă din scenă. Se vorbea deschis despre pulverizarea mişcării liberale, întrucît credibilitatea PNL în rîndul electoratului era extrem de redusă.

(va urma)

NICOLAE DĂSCĂLESCU

COMENTARII DE LA CITITORI