Un plagiat vechi de patru secole

in Lecturi la lumina ceaiului

 

Ivan cel Groaznic, cel mai sîngeros personaj din istoria Rusiei, a plagiat Învăţăturile lui Neagoe Basarab, pentru a obţine de la Constantinopol titlul de basileu (rege). Poarta otomană nu a sesizat falsul. Plagiatul a fost descoperit abia după 400 de ani.

Neagoe Basarab, domnul Ţării Romîneşti între 1512 şi 1521, este autorul celebrei lucrări „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie“.  creată în perioada 1513-1521. „Domnul cu apucături împărăteşti”, aşa cum îl numea Nicolae Iorga, a adunat în celebra sa lucrare principii de guvernare politică a statului, principii morale de educare a tineretului şi sfaturi pentru urmaşii săi. Lucrarea a intrat în circulaţie la scurt timp după ce a fost scrisă, ajungînd să fie apreciată la înalte curţi ale vremii drept un veritabil manual de educaţie a tinerilor. Învăţăturile lui Neagoe au fost furate, în 1557, de Ivan cel Groaznic, fiind prezentate drept operă autentică la Constantinopol pentru recunoaşterea, de către patriarhul Constantinopolului, a titlului de basileu, pe care ţarul Ivan şi-l dăduse singur. Ivan cel Groaznic s-a autointitulat ţar la vîrsta de 17 ani. A domnit 37 de ani, o perioadă plină de cruzimi şi fapte abominabile. În 1557, acesta a dorit recunoaşterea titlului de basileu, pe care şi-l autoasumase încă din 1547. Drept garanţie pentru moralitatea sa, ţarul rus trebuia să se prezinte la Curtea otomană cu o lucrare din care să reiasă corectitudinea sa ireproşabilă. Potrivit celor care au descoperit falsul, este foarte posibil ca Ivan cel Groaznic să nu fi ştiut de existenţa Învăţăturilor domnitorului român. Teodor Mamalachos, ambasadorul ţarului la Constantinopol, a descoperit, însă, lucrarea şi s-a folosit de ea pentru a înlesni obţinerea titlului de basileu pentru stăpînul său. Mamalachos a „achiziţionat“ opera lui Neagoe Basarab şi a plagiat-o. Cei care au rescris-o au schimbat capitolele şi au scos numele româneşti din scriere. Plagiatul a fost doar parţial. În lucrarea trimisă de Ivan cel Groaznic la Constantinopol au mai rămas, totuşi, în anumite pasaje, numele de Neagoe, Teodosie, Neaga. Însă falsul grosolan nu a fost sesizat la Constantinopol. Lucrarea trimisă de ţar a fost recunoscută ca operă autentică, iar Ivan cel Groaznic a obţinut titlul mult rîvnit. Plagiatul a fost descoperit după 400 de ani. Opera lui Teodor Mamalachos a fost găsită, în anul 1988, de către cercetătorul italian Santo Luca, care nu a realizat importanţa descoperirii sale şi faptul că documentul era un plagiat. Istoricul român Ion Dumitriu-Snagov este cel care a pus informaţiile cap la cap şi a demonstrat falsul făcut de Ivan cel Groaznic. Ion Dumitru-Snagov a comparat manuscrisul original al Învăţăturilor, scris în slavonă, cu documentul descoperit de cercetătorul italian şi atribuit rusului. Acesta a observat că în operă rămăseseră nemodificate numele lui Neaga, mama lui Neagoe, numele lui Ioan şi Petru, băieţii voievodului român şi numele fetelor acestuia – Stana, Roxana şi Anghelina. Aceleaşi nume apăreau şi în textul original al Învăţăturilor domnului român. În plus, în textul plagiat apăreau şi rugăciunile de pe patul de moarte ale lui Neagoe Basarab. «Dacă Ivan cel Groaznic habar nu avea de opera voievodului român, Teodor Mamalachos, ambasadorul acestuia la Constantinopol, auzise, cu siguranţă, despre ea şi despre valoarea ei, tot atîtea motive pentru a o plagia şi a o prezenta în faţa Patriarhului drept „întărire“ doveditoare a înaltei moralităţi a stăpînului său», preciza istoricul român, descoperitorul falsului. Originea Învăţăturilor lui Neagoe Basarab a fost stabilită în 1970 de către „Al Doilea Congres Internaţional de Studii Sud-Est Europene“. Neagoe Basarab, domnul Ţării Româneşti şi autorul Învăţăturilor, a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 2008. Lucrarea sa este considerată şi astăzi o capodoperă de învăţături morale şi creştine. După 37 de ani de domnie plină de atrocităţi, Ivan cel Groaznic a murit lovit de nebunie şi de o boală necunoscută, care i-a descompus trupul.

Elisabeth Boulean

COMENTARII DE LA CITITORI