Un popor care nu îşi cunoaşte Istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii!

in Polemici, controverse

Nicolae Bălcescu era de părere că Istoria este cea dintîi carte a unei naţii. Într-însa ea îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul, ajută să ştim cine sîntem, de unde venim. Ne dezvăluie trecutul, ne arată parcursul înaintaşilor noştri, greşelile lor, trecutul cu bune şi rele. Aşa putem învăţa că sîntem un popor greu încercat, dar plin de resurse. Că ne-am luptat şi am dobîndit o identitate naţională, că am contribuit din plin la dezvoltarea culturii europene şi internaţionale, că românii nu sînt mai prejos de alte naţii; că sîntem un popor la fel ca oricare altul, cu bune şi cu rele. Tot din Istorie putem învăţa să evităm erorile trecutului. Putem afla ce înseamnă şi unde duc extremismul, radicalismul, totalitarismul. Ce este democraţia, diversitatea, pluripartidismul etc. Istoria este ştiinţa la care apelează majoritatea. Mulţi fără obiectivitate. Spre deosebire de specialişti, toţi au cîte o părere despre Decebal, Traian, Basarab I, Mircea cel Bătrîn, Iancu de Hunedoara, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza, Regii României, Ion Antonescu sau Nicolae Ceauşescu. Din păcate, dintr-o materie importantă, Istoria a ajuns să fie considerată una periferică. De multe ori, am auzit că Istoria, în fond, este o înşiruire de date, că dacă vrei să te documentezi despre un eveniment, cauţi pe Wikipedia sau pe Google. Că nu ne ajută cu nimic pe noi să ştim că într-un anumit an s-a întîmplat un anumit eveniment. Cu toate că am auzit diferite păreri, nu le-am luat în considerare, din simplul fapt că am crezut că nu putem ajunge în situaţia dată. Nu credeam că este posibil ca Istoria să fie înlocuită. Curios să îi văd pe cei care au fost selectaţi să scoată Istoria, Limba Latină şi Literatura din programa şcolară, specialiştii, am constatat că nici unul nu are tangenţă cu materia în cauză. Sau, cum s-ar spune, nu te afectează ceea ce nu ştii. Aceşti oameni numiţi de ministrul educaţiei, Adrian Curaj, sînt: Solomon Marcus, Tincuţa Apateanu, Florin Colceag, Radu Dop, Radu Gologan, Alexandru Mironov, Oana Moraru, Florin Munteanu, Marian Stas, Manuela Prajea şi Stefan Vlaston. Aceşti specialişti în Educaţie au rolul şi nu au ruşine în a adopta cea mai controversată decizie din istoria post-decembristă. Aşa vor rămîne în Istorie. Ca grupul care a scos Istoria din învăţămîntul preuniversitar. Universităţile importante au luat poziţie prin reprezentanţii lor, istoricii. Cei de la Cluj, Iaşi, Academia Română, reputaţi istorici au atras atenţia că pînă şi comuniştii nu au înlocuit Istoria din programa şcolară. „Identitatea românească nu poate fi înţeleasă fără componenta sa latină; identitatea europeană, la rîndul ei, nu poate ignora această componentă. Să nu uităm eforturile Şcolii Ardelene, iluminismul românesc, de a argumenta originea latină a poporului şi a limbii româneşti în Transilvania. Să nu uităm că însuşi Statul Român s-a constituit, la 1859, în jurul ideii de unitate a tuturor celor „de gintă latină”. În acest context, prima misiune a Academiei Române, la 1866, a fost să alcătuiască gramatica şi dicţionarul limbii române şi să redacteze tratatul de Istoria Românilor, tocmai pentru a susţine şi cultiva conştiinţa identităţii noastre. Or, acum, propunerile acestui nou Plan-cadru compromit printr-un singur gest, insuficient cîntărit, eforturile a generaţii de intelectuali responsabili şi pun sub semnul pericolului însăşi identitatea noastră. „Consecinţele nu vor întîrzia să apară, iar Istoria nu va fi îngăduitoare“, se arată în comunicatul Academiei Române cu privire la această decizie. Aceşti specialişti în matematică nu trebuie confundaţi cu specialişti în educaţie. Faptul că au decis scoaterea Istoriei din programa şcolară arată cît preţ au pus în formarea lor pe disciplinele umaniste. Într-o lume în care Istoria se studiază, aşa cum este normal, cîteva ore pe săptămînă – noi venim şi ne autodistrugem identitatea. Cînd trecem pe o stradă, de regulă cu nume istoric, pe lîngă un monument, statuie, muzeu, automobil, un baraj, aeroport etc. împreună cu prietenii noştri sau proprii copii, ce le spunem? Cine a fost şi ce rol a avut personajul respectiv în Istoria noastră, sau ce formulă inginerească s-a folosit pentru construcţia acelei statui? Se poate concluziona că ştiinţele exacte dezvoltă inteligenţa copiilor, dar ştiinţele umaniste oferă informaţia, cultura şi ajută la progresul şi consolidarea unei educaţii optime. Daca îi privăm pe elevii de astăzi de cunoaşterea Limbii Latine, a Istoriei naţionale, a Literaturii noastre, vom avea o generaţie apatridă. Nu vor ştii de unde vin, cine sînt. N. Iorga considera că Istoria „este o necesitate pentru conştiinţa umană: şi pentru chibzuirea împrejurărilor, şi pentru tragerea concluziilor, şi pentru îndemnuri, şi pentru mîngîieri“. La TVR nu mai există emisiuni despre Istoria naţională, dar avem despre minorităţi, iar la Radio sînt din ce în ce mai comprimate ca timp. Astfel că, în apropierea centenarului celui mai important eveniment din Istoria noastră, Marea Unire din 1918, sărbătorim prin scoaterea Istoriei, Limbii Latine şi a reducerii orelor de Literatură Română. În contextul discuţiilor despre regionalizare, ce poate fi mai oportun decît înlăturarea materiilor potrivnice? În acest fel, doar istoricii mai cunosc evenimentele din 1918. Doar cei interesaţi, cu siguranţă, doar cei majori sînt preocupaţi de Istoria Basarabiei, Transilvaniei şi a celorlalte provincii istorice. Cum poate percepe un elev de liceu ceea ce se întîmplă în Moldova azi, prin ceea ce au trecut românii din Transilvania, sau cu ce greutăţi s-au confruntat cei din Ţara Românească? Poate percepe cît de important a fost rolul Limbii Române de la Nistru pîn’ la Tisa în evoluţia şi consolidarea naţiunii nostre? De unde îşi vor lua elevii informaţiile? Cine se va preocupa de educaţia lor dacă Ministerul Educaţiei le taie dreptul tocmai la o educaţie optimă? Omul se naşte cu dorinţa de a cunoaşte, a afla. Turismul se axează în special pe Istorie. Excursiile, taberele au ca scop tocmai deplasarea în anumite zone pentru a cunoaşte, a descoperi. A merge la muzee, în locuri istorice, locuri pline de semnificaţie. Un grup de elevi, privat de cunoaşterea istorică, cum va percepe, de exemplu, o vizită la Castelul Peleş, sau Palatul Parlamentului? Ce vor înţelege, de pildă, cei care vor vizita Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet? Şi exemplele pot continua!

Ionuţ Cojocaru

COMENTARII DE LA CITITORI