Un proiect sistemic: Doctrina Statului Puternic

in Polemici, controverse

Motto: „Statul ia naştere din necesităţile mediului social, din evoluţia sa firească, exprimînd forma desăvîrşită de uniune a unei colectivităţi.” – Aristotel.

Prolog: Într-un stat slab, caracterizat prin căderea eului de rînd sub nivelul conştiinţei de fiinţă dotată cu raţiune socială, aşa-zisele elite sînt, de fapt, reziduuri ale arderii ultimelor resurse ale respectului de naţiune. Într-un stat slab, naţiunea, istoria, simbolurile, figurile iconice sau tradiţiile nu mai există, în fapt, propriu şi direct, ci subzistă numai ca avataruri utizate în scopuri externe statului; pe scurt, un stat slab este incompatibil cu existenţa suverană, este doar o iluzie psihotropă, iar cei care nu conştientizează acest lucru au devenit dependenţi de secvenţele ei.
Aşa cum anunţam în numărul trecut, prezint acum un proiect doctrinar, o idee sistemică bazată pe studii politice, sociologice, culturale, istorice şi diplomatice; am urmărit în principal marile momente de manifestare naţională – perioada 1821 – 1848, domnia lui Cuza, perioada lui
Carol I, Ferdinand şi Maria, mişcarea naţională legionară, renaşterea din finalul regimului Gheorghiu-Dej, dezvoltarea multilaterală din epoca Nicolae Ceauşescu. Iată, pe scurt, structura ideatică a Doctrinei Statului Puternic.
Doctrina Statului Puternic este un concept sistemic pe care l-am conceput luînd în calcul mai multe fundamente (criterii, principii) – primul şi cel mai important este cel al convergenţei; un stat şi o naţiune sînt puternice dacă toate componentele lor converg întru îndeplinirea unui scop comun – dezvoltarea spirituală şi materială generală. În acelaşi timp, un stat şi o naţiune nu pot fi puternice dacă nu au ca obiectiv dezvoltarea spirituală şi materială a fiecărui cetăţean.
Al doilea principiu de funcţionare a sistemului în Doctrina Statului Puternic se bazează pe teoria conflictului; pe scurt, un conflict nerezolvat nu se stinge de la sine, ci se extinde, luînd proporţii nebănuite şi extinzîndu-se în cele mai perverse forme – scopul politicilor trebuie să se îndrepte spre rezolvarea conflictelor dintr-o societate. Ei bine, în istorie, singurele doctrine axate pe teoria conflictului sînt cele socialist-comuniste, fie că vorbim de socialismul american, de cel vestic, rusesc sau de comunism; de fapt, oricît s-ar strădui politologii să argumenteze, este evident că singurele doctrine ştiinţifice, unitare, sînt cele socialiste, restul – liberalism, conservatorism, popular-creştin etc. – sînt nişte însăilări fără cap şi coadă, menite să slujească, temporar, unor interese de grup sau de clasă. Iar efectele dezastruoase ale acestor „însăilări“ cu mască doctrinară nu au făcut decît să exacerbeze conflictele, ducînd în istorie şi în prezent la crize economico-financiare mondiale, războaie regionale şi mondiale, la acţiuni de forţă imperialiste etc. – toate acestea ducînd umanitatea secolului călătoriilor stelare la perspectiva dezastrului general. Doctrina Statului Puternic este obligatoriu bazată pe recrearea proprietăţii materiale şi intelectuale populare, comune, pe convergenţa creatorilor de valoare spre interesul comun şi nu pe sisteme care încurajează dezvoltarea centrelor de proprietate, interese şi putere, surse istorice ale conflictelor.
Ca un corolar la criteriul conflictului, Statul Puternic abordează orice problemă profilactic, preventiv, acţionînd asupra cauzei, nu a efectului. Este, de altfel, o teorie la care apelează numai marxismul, prin concepţia dialectica ştiinţifică şi istorică, nu celelalte sisteme, în care existenţa conflictelor aduce beneficii unuia dintre grupurile de interese, chiar dacă societatea pierde per ansamblu.
În al treilea rînd, Doctrina Statului Puternic de bazează pe ideea naţională; respectînd conceptele omonime ale unor epoci istorice, actualitatea ideii exclude orice segmentare a naţiunii – pe criterii de origine etnică, apartenenţă confesională, ori chestiuni legate de intimitate, cu condiţia ca tocmai acestea să nu genereze stări conflictuale. În Doctrina Statului Puternic, se înţelege ca parte din naţiune oricine îşi aduce aportul laborios şi valoric pentru dezvoltarea spirituală şi materială a naţiunii – şi se (auto)exclude din naţiune cel ce produce pagubă, creează conflicte şi disensiuni. Poate cel mai delicat punct la aceste capitol este legat de pluripartidism, aşa cum este el consemnat în prezent; Statul Puternic nu poate decît să susţină dezbaterea de idei, construirea şi prezentarea de scheme şi soluţii politice – ca şi lupta politică aferentă – dar nu poate tolera politicianismul, înşelarea poporului (electoratului) – şi mai ales lupta politică bazată pe interesul de partid, nu pe cel naţional. Un aşa-zis partid care s-a dovedit înşelător în privinţa promisiunilor şi propunerilor politice, o organizaţie a cărei activitate s-a bazat pe atacuri (la o parte a naţiunii), ei bine, un asemenea grup, chipurile politic, nu este compatibil nici cu democraţia (puterea populară) şi nici cu interesul naţional.
În al patrulea rînd, Doctrina Statului Puternic impune prioritatea dezvoltării spirituale în raport cu cea materială. Statul slab, caracterizat prin infuzia de subcultură comercială în paralel cu scăderea dramatică a investiţiilor în învăţămînt şi cultură, transformă cetăţeanul într-o victimă a consumismului, pentru el dispărînd criteriile valorice şi rămînînd doar cu dorinţa (viciul) achiziţiei, nejustificată prin necesităţi reale, ci doar indusă de societatea de consum. Statul Puternic are ca obiectiv prioritar ridicarea nivelului spiritual, cetăţeanul tinzînd spre cunoaşterea stării de bine, la respectul şi conştiinţa valorii şi poziţiei sale în societate. „Cunoaşteţi locul“ are o semnificaţie profundă într-o societate bazată pe cunoaştere şi respect – situaţia fiind cu totul alta în societatea de consum, bazată exclusiv pe situaţia materială.
Al cincilea fundament al Doctrinei Statului Puternic provine firesc din prioritatea dezvoltării spirituale – şi se referă la tradiţie şi valori autohtone ca ferment al naţiunii. Acestea însă nu trebuie impuse forţat, ci înţelese, acceptate conştient – numai astfel cetăţenii putînd deveni creatori de valoare în sens naţional. Statul slab utilizează avataruri, butaforii sau măşti ale tradiţiilor, rezultatul fiind… o mascaradă în beneficiul aceluiaşi consumism; pe de altă parte, impunerea forţată a acestor valori autohtone, practicată în alte epoci, a creat, în cel mai bun caz, scenete ridicole, dar s-au petrecut şi tragedii.
Al şaselea principiu este crearea premizelor pentru dezvoltarea şi bunăstarea materială a cetăţeanului în armonie cu propriile calităţi şi capacităţi, dar şi cu naţiunea. Statul Puternic nu se opune opţiunilor de dezvoltare individuală sau de grup atît timp cît aceasta nu creează conflicte, ori fragmentări şi prejudicii interesului comun. Dimpotrivă, crearea condiţiilor de dezvoltare economică individuală în interesul dezvoltării generale sau comunitare trebuie garantată de Statul Puternic.
Al şaptelea fundament al Doctrinei Statului Puternic este responsabilitatea; spre deosebire de statul slab, Statul Puternic este un stat responsabil de apărarea cetăţenilor şi a drepturilor lor, a interesului comun şi individual. De fapt, lipsa de răspundere a statului este cauza majoră a conflictelor dintr-o societate, cea care duce la slăbirea instituţiilor şi la prăbuşirea generală.
Al optulea fundament, cel al colaborării şi relaţiilor internaţionale, se bazează pe principiul fundamental al nonintervenţiei în treburile interne ale altor state şi are ca linie directoare promovarea cooperării internaţionale, în contrapartidă cu constituirea de blocuri politico-militare antagoniste. După experienţa ultimelor decenii, rezultă clar că soluţiile internaţionale bazate pe forţă şi pe dezvoltarea reţelelor de baze militare au dus la o situaţie conflictuală fără precedent, apărînd în aceste sens tipuri noi de conflicte în faţa cărora soluţiile antemenţionate s-au dovedit nu numai ineficiente, dar chiar încurajatoare – terorismul, loviturile de stat fundamentaliste, epidemii cu viruşi necunoscuţi, blocade economice, crize financiare provocate politic etc.
Am lăsat la final ultimul pricipiu fundamental, democraţia, întrucît pentru a fi înţeleasă abordarea acesteia prin şi în Doctrina Statului Puternic era necesară cunoaşterea ansamblului – sistemului – de intenţii şi idei. Democraţia reprezentativă bazată pe partide şi corp legiuitor politic format din reprezentaţi aleşi care generează guvernarea şi-a dovedit de mulţi ani incapacitatea, devenind, de fapt, o cauză majoră a conflictelor din societate. Neparticiparea la actul electoral, falsul, coruperea şi mai ales înşelarea electoratului, practicate, la scară generală sînt evidente – pe cît de persistente, pe atît de adaptabile. Doctrina Statului Puternic, bazată pe interesul comun, pe cunoaşterea şi respectul pentru valoare, propune democraţia directă , prin crearea unei suprastructuri, a unei clase politice aleasă prin vot direct, nu prin intermediul grupurilor de interese (partidelor), aflată
într-o permanentă relaţionare cu opinia cetăţeanului şi a celor afectaţi de decizia legislativă sau guvernamentală. Decizia politică este responsabilizată, atît la nivelul alegătorilor – votul direct – cît şi al suprastructurii, neprotejată de apartenenţa politică, dar confruntată direct cu cei afectaţi de deciziile lor. În privinţa aparteneţei politice, aceasta va fi expusă, manifestată, dar poate afecta interesul comun şi poate propune soluţii diferite, în funcţie de orientări ideatice, dar tot în interes comun.
În numerele viitoare ale revistei „România Mare” voi reveni asupra acestei doctrine, dar ea va fi discutată şi în cadrul Grupului pentru Acţiune Naţională. Fiind un proiect, Doctrina Statului Puternic este supusă dezbaterii publice – iar cei interesaţi îmi pot trimite idei şi sugestii.

Dragoş Dumitriu

COMENTARII DE LA CITITORI