Un punct de vedere: Papa Francisc în România şi Chestiunea Orientală

in Lecturi la lumina ceaiului

După vizita lui Ioan Paul al II-lea la Bucureşti, în 1999, prima vizită efectuată de un Suveran Pontif într-o ţară ortodoxă, cea a Papei Benedict al XVI-lea nu a mai avut loc. Papa Francisc este aşteptat să vină în România, cu prilejul aniversării unui secol de la Marea Unire, în condiţiile războiului din Orientul Apropiat, generat de vechea Chestiune Orientală, care numai aparent e rezolvată, ale conflictului dintre greci şi latini, greco-ortodocşi şi romano-catolici, la care participă şi de care profită mereu Califatul Islamic. Chestiunea Orientală: cine va moşteni Imperiul Roman de Răsărit, Byzantin, Otoman? Pretendenţii şi conflictele lor sînt la ordinea zilei, vizibile în Turcia, Siria, Liban, Palestina/Israel, Egipt, Libia, Tunisia, Yemen, Irak, Afganistan, Kurdistan, Armenia, Georgia, Ucraina/Dombas, Moldova/Transnistria, Serbia/Kosovo, Bosnia-Herzegovina, Albania, Macedonia. Cît timp mai sînt grecii, bulgarii, moldo-valahii în tabăra occidentalilor, UE/NATO şi nu în aceea în care cred, în tabăra greco-ortodoxă?
Roma, Imperiul Roman de Apus, creştinii occidentali, cruciaţii, toţi aceştia luptau, după Marea Schismă (1054), pentru refacerea unităţii. Conciliul de la Lion (1274), apoi cel de la Florenţa (1439) refac formal unitatea creştină, dar Constantinopolul cade sub turco-musulmani la 1453. A Treia Romă, Rusia pravoslavnică, se consideră ca fiind cea mai îndreptăţită la moştenirea Constantinopolelui. A luptat eroic în 8 cruciade, toate trecînd peste moldo-valahi, împotriva turcilor, dar occidentalii opresc mereu avîntul lor, pentru a nu face şi mai dificil imperativul unirii creştine. Totuşi, ruşii sînt, din 1774, protectorii ortodocşilor, ajunşi robi ai islamului. Aşa se legitimează Vladimir Putin în apărarea lor, în Siria. Atît timp cît occidentalii şi ortodocşii nu refac unitatea pierdută, lupta fratricidă continuă, şi Islamul se extinde. Aşa a căzut Constantinopolul, aşa s-a întîmplat în războiului de 30 de ani, în conflagraţiile mondiale, în cruciada împotriva ortodoxo-comuniştilor. Vezi şi invazia arabă, islamică spre Europa/UE din zilele noastre.
Venirea Papei Francisc în România este vitală pentru o ţară despărţită de Carpaţi nu numai geografic, dar mai ales duhovnicesc şi sobornicesc. România Mare şi Polonia au fost, în perioada interbelică, santinele la poarta Europei, mereu ameninţată de barbarii de la Răsărit, şi au căzut primele la datorie, aceasta fiind implacabila soartă a celor din linia întîi. Azi, România şi Polonia sînt santinele UE/NATO împotriva primejdiilor de la Răsărit. Preşedintele Klaus Iohannis – care, în concepţia constrantinopolitană a simfoniei, este şeful statului şi al bisericii ortodoxe – urmăreşte:
• legitimarea, prin vizita Suveranului Pontif, a apartenenţei ţării şi a bisericii sale la civilizaţia occidentală;
• continuarea dialogului cu Roma, început de Papa Ioan Paul al II-lea, în vederea refacerii unităţii creştine, fără de care emanciparea naţională şi socială a românilor e incertă şi mereu pusă la îndoială.
Optsprezece episcopi romano-catolici şi greco-catolicii vor trebui să atragă atenţia asupra neajunsurilor cu care se confruntă biserica şi, mai ales, omul de rînd, cel nevinovat. Vezi Cathedral Plaza din Bucureşti, pe care Vaticanul o numeşte ,,un monument al corupţiei”, şi corupţia cu caracter de massă, fenomen care a determinat deja 4 milioane de români, din rîndul celor tineri şi calificaţi, să se refugieze în UE.
Ce vrea Papa Francisc: „Singurul lucru pe care îl doreşte Biserica Catolică şi pe care îl urmăresc ca Episcop al Romei… este comuniunea cu Bisericile Ortodoxe… Biserica Catolică nu doreşte să impună nici o condiţie, în afara celei a profesiunii de credinţă comune. Sîntem gata să căutăm împreună modalităţile prin care să garantăm unitatea necesară a Bisericii, în condiţiile actuale” (Fanar, 30.11.2014).
Omul de rînd, de o parte şi de cealaltă a Carpaţilor, vrea să scape de lanţurile grele ale duhovniciei şi soborniciei moscovite şi constrantinopolitane, care îl împiedică să facă parte din lumea latină, fireşte, fără ca ortodoxia să fie pusă la îndoială. Prima Unire cu Roma, din 1698, a ortodocşilor ardeleni s-a făcut fără intermediari. Emanciparea naţională şi socială a generat, însă, o reacţie potrivnică a maghiarilor şi a greco-slavilor, care a dus la o a doua Unire (1701), mult sub nivelul celei din 1698. De atunci se duce o luptă surdă între aceste curente: spre Vest, prin noi înşine, sau prin intermediari, maghiari. UDMR-ul e o expresie vizibilă a acestei realităţi dureroase. Şi discrepanţa dintre data invitaţiei adresate de preşedintele Iohannis Papei Francisc, la Roma, în 15 mai 2015, şi invitaţia episcopilor romano-catolici şi greco-catolici din România, adresată Suveranului Pontif la 28 septembrie 2016, e greu de trecut cu vederea.
În ciuda tuturor, aşa cum Ioan Paul al II-lea a depăşit toate dificultăţile şi prejudecăţile şi a fost întîmpinat la Bucureşti de sute de mii de creştini care scandau ,,Unitate!”, azi există un climat mult mai favorabil (invazia arabă, şantajul umanitar islamic joacă, şi ele, un rol) ca Papa Francisc să taie nodul gordian milenar şi să refacă unitatea creştină începînd cu Bucureştii, cu efectele de emancipare aşa cum au fost dorite, de-a lungul secolelor, de Mihai Viteazul, Inocenţiu Micu Clain, corifeii Şcolii Ardelene, Cuza Vodă, Partida Naţională şi, nu în ultimul rînd, de preşedinţii români ortodocşi.
Papa Ioan Paul al II-lea a deschis, generos, poarta Europei, şi România a devenit de jure membră a UE şi a NATO, împotriva reticenţelor greco-pravoslavnice şi ale maghiarilor. Papa Francisc face un pas mai departe, spre aderarea de facto şi a moldo-valahilor la Europa, printr-o „comuniune cu Bisericile Ortodoxe“… „fără nici o condiţie“. Anul acesta este unul deosebit prin evenimentele sale: An Sfînt la Roma, la 50 de ani de la Conciliul Vatican II; întîlnirea Papei Francisc cu Patriarhul Kiril al Moscovei şi al întregii Rusii, de la Havana; vizita preşedintelui Putin, şeful statului şi al Bisericii ruse, la Athos, „Vaticanul Ortodoxiei“; Marele şi Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe, din Creta. Toate indiciile converg spre refacerea unităţii creştine şi, mai ales, spre salvarea păcii universale, după ce Chestiunea Orientală, conflictul dintre occidentali, ortodocşi şi islam a degenerat din nou într-un război de durată şi o invazie islamică incontrolabilă spre Europa creştină. După aceste evenimente memorabile, unele pozitive, altele dramatice, apropiata vizită a Papei Francisc ne îndreptăţeşte să fim optimişti. România este singura ţară în al cărei nume se găseşte Roma. Românii îşi declară astfel atît punctul de plecare, cît şi aspiraţia naţională. Şi asta, din toate timpurile şi în ciuda tuturor adversarilor emancipării lor naţionale şi sociale: Toate drumurile duc la Roma!

Prof. univ. dr. VIOREL ROMAN, consilier academic al Universităţii din Bremen

COMENTARII DE LA CITITORI