Un remarcabil eseu american: De partea cui este Dumnezeu?

in Lecturi la lumina ceaiului

De la Kremlin, atunci cînd a apărat anexarea Crimeii de către Rusia, înainte chiar de a fi enumerat bătăliile unde sîngele rusesc s-a scurs pe pămîntul acelei peninsule, Putin a vorbit despre o legătură mai adîncă şi mai veche cu ea. În Crimeea, a spus el, „se află locul străvechiului oraş Kherson, unde prinţul Vladimir a fost botezat. Fapta sa spirituală, măreaţă, de a fi ales Ortodoxia, a influenţat hotărîtor bazele întregii culturi, ale civilizaţiei şi ale valorilor umane care unesc, astăzi, popoarele Rusiei, Ucrainei şi Belarusului“. Rusia este o ţară creştină, a mai spus Putin.

Acest discurs aminteşte de un altul, din decembrie trecut, cînd fostul şef al KGB-ului a vorbit despre Rusia, ridicată împotriva unui Occident decadent: „Multe ţări euro-atlantice s-au îndepărtat de rădăcinile lor, inclusiv de valorile religioase. Au fost aplicate politici punînd pe acelaşi plan familia tradiţională, cu mulţi copii, cu un parteneriat între persoane de acelaşi sex, iar credinţa în Dumnezeu a fost pusă alături de credinţa în Satana. Aceasta este calea către degradare“. Vă întreb şi eu, aţi auzit vreun lider occidental, să zicem Barack Obama, vorbind aşa în ultima vreme? Şi încă ceva. Condamnîndu-i pe „bolşevicii“ care au dat Crimeea Ucrainei, Putin a spus: „Să-i judece Dumnezeu“. Ce se întîmplă, oameni buni? După decesul marxism-leninismului, Putin spune că noua luptă ideologică este cea dintre un Occident desfrînat, condus de Statele Unite, şi o lume tradiţionalistă, pe care Rusia ar fi mîndră să o conducă.

În acest război nou, al credinţelor, zice Putin, Rusia este de partea Domnului, iar Vestul este Gomora. Liderii occidentali care compară anexarea Crimeii cu Anschluss-ul lui Hitler cu Austria, cei care-l numesc un „tîlhar KGB-ist“, „un hoţ, un mincinos şi un asasin care conduce Rusia“, aşa cum a scris Holman Jenkins, de la „Wall Street Journal“, consideră că pretenţia lui Putin de a apăra valori morale mai înalte este mai mult decît o blasfemie. Dar, Vladimir Putin ştie precis ce face, iar cele pretinse de el vin dintr-o istorie venerabilă. Fostul comunist Whittaker Chambers, cel care l-a demascat pe Alger Hiss ca spion sovietic, a scris, în 1964, o carte despre „A Treia Romă“. Prima Romă a fost Oraşul Sfînt şi scaunul Creştinătăţii, cucerit de Odoacru şi barbarii săi, la Anul Domnului 476. A doua Romă a fost Constantinopolul, sau Byzanţul, astăzi Istanbulul, iar a Treia Romă, pentru vechii credincioşi, este Moscova

Putin este pe cale să pretindă că Moscova este Oraşul Domnului de astăzi şi, totodată, postul de comandă al Contrareformei împotriva noului păgînism. Putin se conectează la cele mai puternice curente ale lumii moderne. Nu numai prin faptul că sfidează ceea ce majoritatea oamenilor consideră că este pretenţia arogantă a Americii de a conduce lumea. Nu numai prin zelul tribalist cu care-i apără pe ruşii pierduţi pe vremea cînd URSS s-a destrămat. Nu numai prin acestea, dar el se aşază şi de partea repulsiei şi rezistenţei mondiale faţă de mizeriile „revoluţiei“ hedonistice, laice şi sociale, pornită din Vest. În războiul cultural pentru viitorul omenirii, Putin înalţă ferm steagul Rusiei de partea creştinismului tradiţional. Cuvîntările sale recente poartă ecouri ale lui Ioan Paul al II-lea, a cărui „Evangelium Vitae“, din 1995, a condamnat Vestul, pentru că a îmbrăţişat „cultura morţii“.

Ce înţelegea Papa Ioan Paul prin crime morale? Înţelegea capitularea în faţa unei revoluţii sexuale, a divorţului facil, liber; înţelegea o promiscuitate devastatoare, pornografia, homosexualitatea, feminismul, avortul, căsătoria între aceleaşi sexe, eutanasia, sinuciderea asistată – adică înlocuirea valorilor creştine cu valorile hollywoodiene. Ziarista Anne Applebaum, de la „Washington Post“, a scris că a fost uluită, atunci cînd, la Tbilisi fiind, l-a auzit pe un avocat georgian spunînd că fostul regim pro-occidental al lui Michael Saakaşvili a fost „o gaşcă de bulangii, transsexuali şi lesbiene“. „Mi s-au deschis ochii“, a scris Applebaum. Între timp, temerile şi dezgustul faţă de căsătoriile între aceleaşi sexe s-au globalizat.

La Paris, Majoritatea Morală – un milion de oameni – au ieşit mînioşi pe străzi. Scria recent Masha Gessen, autoare a unei cărţi despre Putin, că, în ultimii doi ani, „Rusia redevine lideră a lumii anti-occidentale“. Războiul care urmează a fi dus împotriva Vestului nu se va face cu rachete. Va fi un război cultural, social şi moral, iar rolul Rusiei, spune Putin, „este de a împiedica omenirea să meargă înapoi, în jos, şi să păşească în întuneric, în haos, să se întoarcă la o stare primitivă“. Autorul acestui comentariu a fost uluit să citească, la începutul anului, într-o publicaţie a Consiliului Mondial al Familiei, de la Rockford, statul Illinois că, printre primele 10 tendinţe din lume în 2013, pe locul I a fost aleasă Rusia, ca „lider mondial al noii tendinţe pro-familie“. În 2013, Kremlinul a interzis propaganda homosexuală, reclama pentru avorturi, avortul după a 12-a săptămînă şi insultele adresate credincioşilor.

Spune cunoscutul comentator Allan Carlson: „În timp ce alte superputeri se îndreaptă către o lume păgînă, Rusia apără valorile iudeo-creştine. În era sovietică, toţi comuniştii din Vest se strîngeau la Moscova. Anul acesta, la 12-14 septembrie, al 7-lea Congres Mondial al Familiei va avea loc la Moscova“. O întrebare: va fi, oare, Vladimir Putin cel care va rosti acolo cuvîntul de deschidere? Şi încă o întrebare: în noul război rece, un război ideologic, de partea cui se află, acum, Dumnezeu?

Pat Buchanan

COMENTARII DE LA CITITORI