Un rendez-vous fatal (4)

in Lecturi la lumina ceaiului

Alse a continuat să povestească: „Bela mi-a răspuns că întrevederea a fost negativă şi că Andrew plecase imediat la Chicago, de unde avea intenţia să se reîntoarcă în Norvegia. Cum ştiam că fratele meu nu doreşte cîtuşi de puţin să revină în Norvegia, am prevenit-o pe Bela că voi veni la ea pentru o explicaţie. Am sosit şi am aflat cele întîmplate. Dacă vreţi să cunoaşteţi părerea mea, domnule şerif, cred că Bela mi-a ucis fratele, pentru a-i lua banii. Ea e cea care a dat foc la casă, pentru a ascunde orice urmă a crimei sale, şi a pus un cadavru alături de cele ale copiilor săi, pentru a lăsa să se creadă că ar fi murit şi ea, împreună cu ei, în acel incendiu”.
– Incredibil!, i-a răspuns şeriful. Niciodată Bela n-ar fi putut să-şi omoare copiii.
De altfel, a doua zi, omul legii a regăsit proteza dentară aparţinînd Belei. Dentistul a recunoscut-o în mod categoric. Deci Bela murise cu adevărat în flăcări.
Da, dar, aflat după gratii, fostul argat al Belei a emis o ipoteză neobişnuită:
„O proteză! Aceasta se poate scoate! Bela a pus-o acolo ca să vă păcălească, domnule şerif. În fapt, cadavrul decapitat care era în această pivniţă aparţinea unei prietene a Belei. Ea se numea Mae O’Reilly, dacă doriţi să ştiţi…“
Tulburat, şeriful a comunicat revelaţia presei. Dar veritabila Mae O’Reilly a apărut şi a declarat că se află în perfectă sănătate în Statul New York!
Lucrurile puteau să se oprească acolo, dacă nu se producea un alt eveniment. Iată că soţul acestei Mae O’Reilly, Julius, a intrat într-un birou de poliţie new yorkez şi s-a autoacuzat: „Eu am fost complicele Belei într-o serie de asasinate! Eu am dat foc fermei şi sînt cel care a ucis-o pe Bela şi pe cei 3 copii ai acesteia!“.
Partea proastă este că O’Reilly, un traficant notoriu de droguri, se afla în închisoare în noaptea de 27 spre 28 aprilie 1908. Şeriful nu mai ştia ce să creadă şi i-a relatat cele aflate norvegianului venit din Dakota.
„Totul îmi este din ce în ce mai puţin clar, a oftat norvegianul. Nu voi părăsi La Porte, pînă ce nu voi şti ce s-a întîmplat cu fratele meu“.
Şi aceasta nu era totul. Fratele şi sora lui Jannie Olsen, fetiţa adoptată de Bela, au solicitat poliţiei să facă investigaţii pentru regăsirea sorei lor. Se află corpul ei în cenuşa fermei? Sau acolo sînt doar resturile norvegianului?
Şeriful nu mai ştia ce să creadă. Atunci a intervenit fermierul Christian, cel care îşi petrecuse o noapte, pe timpul furtunii, la ferma Belei. El a vorbit despre faimoasa grădină în care nu creştea nimic. Şeriful a adunat cîţiva voluntari, care au început să sape pămîntul. După 20 de minute, a fost scos din pămînt un sac de iută, ce conţinea cadavrul unui bărbat, pe care nimeni nu a reuşit să-l identifice. O oră mai tîrziu, a fost dezgropat un al doilea sac şi, în momentul în care oamenii l-au desfăcut, Alse norvegianul a scos un strigăt:
– Este… este Andrew! E fratele meu!
În următoarele minute, au fost extrase din grădină o jumătate de duzină de cadavre de sex masculin. În veşmintele celor mai mulţi dintre aceşti bărbaţi, s-au găsit anunţul matrimonial care îi atrăsese în La Porte, precum şi scrisorile Belei, care le dăduse rendez-vous-ul fatal!
La capătul a 3 zile de săpături continue, adevărul a apărut în toată grozăvia sa: grădina în care nu creştea niciodată nimic era un imens cimitir! Erau scoase la suprafaţă, uneori, doar resturi omeneşti, o mînă, un picior, un tors. Alteori, se regăseau cadavre, care fuseseră tăiate şi tratate cu var nestins, căci, atunci cînd nu a avut destul timp să le disece, Bela aplicase metodele obişnuite. Cîte victime avea la activul său?
Fostul angajat al Belei este cel care a oferit cifra exactă: 42! „Bela mi-a mărturisit-o într-o seară, cînd era beată. Din acest motiv vroia să se debaraseze de mine. Toţi aceşti oameni îi aduseseră bani, unul, chiar 23.000 dolari, după care ea l-a ucis. Nu ştiu pentru ce m-a dat afară, în loc să mă omoare şi pe mine. Considera, poate, că nu mă va crede nimeni dacă vorbesc. Ea nu mi-a spus, de fapt, unde se aflau cadavrele. Îmi spusese simplu, în timpul beţiei: «Am făcut să dispară 42 de tipi! Ai grijă ce faci!». Eu nu ştiam că e adevărat şi că tipii se aflau îngropaţi în grădină!”.
S-a pus atunci întrebarea: cum a putut ucide Bela aceşti 42 de pretendenţi? Examenul viscerelor a permis să se determine că nefericiţii fuseseră otrăviţi, unii dintre ei cu stricnină, iar alţii cu arsenic. S-a hotărît atunci să fie examinate şi cadavrele celelalte: al femeii fără cap şi ale celor 3 copii. Şi în cazul lor,
s-a găsit stricnină.

(va urma)
PAUL ŞTEFĂNESCU

COMENTARII DE LA CITITORI