Un titan denigrat, post mortem, de nişte pigmei (1)

in Polemici, controverse

 

Motto: „Ptiuuu, că proşti mai sînteţi neică/ Şi-aveţi creierul de fleică/ Pe urechi vă curge frişcă/ Aţi strîns pietre şi grenade / Să daţi în Alcibiade”.

Corneliu Vadim Tudor, „Presa ticăloşită”

 

Chiar de a doua zi, 15 septembrie 2015, după decesul cunoscutului scriitor şi ziarist Corneliu Vadim Tudor, ziarul „Adevărul” publica un număr de 4 articole denigratoare la adresa marelui dispărut, toate apărute în zilele ce au urmat. Primul articol, cel din 15 septembrie, se intitulează „S-a încheiat epoca Vadim” (?!), semnat de ziariştii Cristian Delcea şi Mihai Voinea şi aflat la pagina 6. Pe prima pagină, însă, „Adevărul” redă titlul articolului deasupra unei reuşite fotografii prezentîndu-l pe Corneliu Vadim Tudor, într-o imagine a unui bărbat cu caracter ales, un lucid şi profund gînditor asupra cursului vieţii. Numai că, de la un capăt la altul, acest articol înseamnă şi o gravă şi total nejustificată insultă la adresa unui mare patriot român,  apărător destoinic al Interesului Naţional, al demnităţii naţionale şi al Poporului Român. Părţi din această scriitură poartă subtitluri jignitoare, revoltător de mincinoase. Iată unele dintre ele: „O viaţă închinată insultei”, „Bătăi în Parlament şi cuvinte grele”, „Voia să conducă ţara cu mitraliera”. Românii patrioţi s-au convins, şi vor fi tot mai mulţi cei care vor avea această convingere, că Titanul dispărut, în întristata lună septembrie 2015, a fost şi va rămîne un mare scriitor: poet, pamfletar incomod pentru parveniţii actualei societăţi, ziarist redutabil şi remarcabil orator, dar şi un politician de înaltă ţinută, fiind unul dintre fondatorii marcanţi ai Partidului România Mare (PRM). Politica sa a însemnat un adevărat scut în apărarea Interesului Naţional. Cu aceeaşi însufleţire şi devoţiune s-a pus stavilă în încercarea unora de a denatura Istoria Poporului Român, fiind unul dintre factorii importanţi care s-a pus chezaş la rezolvarea tuturor problemelor care ar fi putut afecta şi mai mult starea actuală şi demnitatea încercatului Popor Român. Toate aceste merite au făcut ca Vadim Tudor să devină Tribunul neamului său. Tocmai înşiruirea acestor merite, care sînt doar o parte din intensa activitate a Tribunului, mă face să cred că „Epoca Vadim” nu numai că nu s-a încheiat, dar ea continuă şi va continua, cu mai multă vigoare, şi după ce ţelul către care aspiră PRM va fi împlinit. Crezul şi idealul lui Corneliu Vadim Tudor nu pot muri odată cu el. Tribunul, fără îndoială, are urmaşi competenţi.

Creaţia lui Corneliu Vadim Tudor în domeniul literaturii reprezintă opera unui scriitor cu o vastă cultură, naţională şi universală, cu profunde reflecţii filozofice („Aforisme”), ceea ce face din scrierile sale o operă de o valoare incontestabilă. Un cunoscut istoric literar, estetician, profesor de literatură universală, autor a unor studii apreciate de literatură comparată, Edgar Papu, într-un amplu studiu ce prefaţează volumul de versuri „Carte românească de învăţătură”, creaţie a lui Corneliu Vadim Tudor, îl numeşte pe autor „Poetul prin excelenţă”. Dar, în articolul menţionat, nişte pigmei găsesc în lupta lui Vadim, dusă împotriva tuturor relelor puse în spinarea Poporului Român, dovezi de scandal. Atitudinea Tribunului de condamnare fermă a celor care, după aşa-zisa revoluţie din 1989, afirmau că Mihai Eminescu, poetul naţional, este depăşit, că Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, George Călinescu au colaborat cu forţele diriguitoare ale regimului socialist, aceşti pigmei ignorînd o realitate evidentă, şi anume  că, prin opera lor, marii scriitori numiţi mai sus au demonstrat, cu mult înainte de venirea la Putere a comuniştilor, aveau înclinaţii certe spre stînga. Dar pentru denigratorii post-decembrişti, de la ziarul „Adevărul”, Tribunul nu este decît un ins oarecare. Este o părere ofensatoare, conform unei declaraţii a altui pigmeu, „alintat” de Tribun Crocodilul chelios, care se întreabă, nedumerit, legat de alegerile prezidenţiale din 2000, „ce i-a determinat pe tineri să-l voteze pe acest individ”? – adică pe Corneliu Vadim Tudor. Această atitudine faţă de o  mare personalitate, aşa cum a fost Corneliu Vadim Tudor, reprezintă un motiv ce i-ar putea face pe cititorii revistei noastre să se întrebe revoltaţi: de ce n-au îndrăznit să scrie aceste pagini, tendenţios insultătoare, în timpul vieţii Tribunului? Unul din răspunsuri ar putea fi: desigur, se temeau de ripostă.

În articolul la care ne referim, intitulat „S-a încheiat epoca Vadim”, întîlnim, în continuare, tot felul de afirmaţii mincinoase şi formulări injurioase. Redăm o parte din aceste „perle”, pentru ca cititorii să cunoască şi să aprecieze ei înşişi morala şi gradul de civilizaţie ale autorilor. Aflăm, astfel, că ilustrul scriitor Corneliu Vadim Tudor, ar avea în opera sa şi pagini plagiate, că a dedicat nenumărate ode cuplului ceauşist. Apoi, zic ei, în zilele desfăşurării evenimentelor din decembrie 1989, Vadim ar fi „stat ascuns în casă”. O altă gogoaşă umflată, slobozită de pigmei este afirmaţia defăimătoare privind conţinutul revistei „România Mare”. După apariţie, susţin ei, revista „a devenit un furtun de abjecţii cu care Vadim a stropit (,) fără ezitare (,) toată clasa politică românească”. Păi, putem spune, tot fără ezitare, că politicianul Vadim a avut dreptate şi încă a fost destul de blînd cu „stropitul” clasei politice post-decembriste, întrucît, iată, această clasă politică a fost înlăturată de la Putere. Din cauza modului în care  guvernează Ţara politicienii noştri, aproape că nu există săptămînă să nu-i vedem pe cîte unii dintre ei încătuşaţi, pentru tot ceea ce fac sau nu fac, după ce au ajuns înalţi demnitari. În  timpul marilor demonstraţii de stradă, care au cuprins întreaga Ţară, zeci de mii de români, participanţi la impresionanta revoltă declanşată de înfiorătoarea tragedie de la Clubul Colectiv, au cerut, în sloganuri vehemente, plecarea politicienilor de la guvernare şi înlocuirea lor cu persoane apolitice, cu tehnocraţi, lucru/lucrare care s-a şi înfăptuit. Şi, astfel, vedem cum, în România se mai petrece un act „revoluţionar” – eveniment care nu se mai întîmplă nicăieri: trecerea de la un surogat de democraţie, la o imitaţie de tehnocraţie.

Marele Vadim a prevăzut toate aceste rele. Inclusiv scînteia care a declanşat ieşirea în stradă a românilor revoltaţi, cuprinşi de mînie. Pentru că această tehnocraţie  nu micşorează îngrijorarea. Mai ales cînd tehnocraţii iau drept modele de urmat un sas ca (sic) Klaus lohannis şi un român (?) ca Dacian Cioloş. După această digresiune, considerăm că e drept ca cititorii să afle şi o  altă enormitate scrisă de Cristian Delcea şi Mihai Voinea în numitul articol. Ei scriu negru pe alb că, la înfiinţarea PRM, s-au înregimentat în rîndurile sale „divizii întregi de foşti securişti“. (Bine ar fi fost  ca lucrurile să fi stat aşa! – n.a.). Ne oprim, însă, aici cu răutăţile presărate, din belşug, cu otravă, în primul articol, întrucît vom da peste celelalte materiale îmbîcsite cu acelaşi venin, semnate de către cei doi autori menţionaţi mai sus. Aceiaşi Mihai Voinea şi Cristian Delcea, de la ziarul „Adevărul”, publică, în ziua de 16-IX-2015, cel de-al doilea articol, despre marele ziarist şi pamfletar Corneliu Vadim Tudor, intitulat: „Enciclopedia Vadim. Odioasele pamflete şi victimile lor“. Titlul e anunţat cititorilor de la pagina I, în manşeta de sub frontispiciul ziarului, iar conţinutul materialului este dezvoltat în pagina a doua,  şi, parţial, în a treia. Articolul este însoţit de o altă fotografie. Este o imagine foarte bine prinsă, din timpul unui discurs, la unul din Congresele PRM. Pe peretele din spatele ilustrului orator, este vizibilă o parte din cunoscuta lozincă, îndrăgită şi clamată de Tribun, liderul autoritar al PRM, de-a lungul întregii perioade post-decembriste: „Sus Patria, jos Mafia!”, lozincă însuşită de  toţi membrii acestui foarte important partid. Dar dacă, privitor la fotografiile maestrului,  acestea redau imaginea reală a Tribunului, în schimb, conţinutul articolelor publicate este plin de neadevăruri exprimate pătimaş şi îmbibate cu multă otravă. Autorii îşi prefaţează articolul, din 16-IX-2015, cu un preambul în care se arată surprinşi de faptul că, în cea mai mare parte a mass-mediei, dispariţia, pe neaşteptate, a marelui scriitor, fără îndoială, de o cultură enciclopedică, a produs un şoc puternic. Sînt nevoiţi, totuşi, să recunoască şi să menţioneze acest adevăr, dar cu jumătate de gură. Cităm din preambul: „Vestea morţii lui Corneliu Vadim Tudor a fost anunţată cu voci tremurînde de moderatorii televiziunilor de ştiri. S-a vorbit de «memoria elefantină» a liderului PRM şi despre pierderea insurmontabilă a unui mare om de cultură. Sub umbrela platitudinii «despre morţi numai de bine», nimeni n-a mai avut chef să se întoarcă în timp şi să arate ce a însemnat Corneliu Vadim Tudor pentru România ultimilor 25 de ani”, ca imediat cei 2 măsluitori ai adevărului să adauge: „…«Tribunul» a fost întemeietorul unei şcoli (…) de gîndire în care n-a existat nici o regulă şi în care, sub alibiul pamfletului, el a incitat la violenţă şi a insultat fără nici o remuşcare, după cum a avut chef şi după cum i-au dictat interesele”.

(va urma)

Radu Pădurariu

COMENTARII DE LA CITITORI