Un titan denigrat, post mortem, de nişte pigmei (2)

in Polemici, controverse

Motto: „Ptiuuu, că proşti mai sînteţi neică/ Şi-aveţi creierul de fleică/ Pe urechi vă curge frişcă/ Aţi strîns pietre şi grenade / Să daţi în Alcibiade”.

Corneliu Vadim Tudor, „Presa ticăloşită”

În primul episod al acestui articol, în care ne spunem părerea despre cele publicate de ziariştii Mihai Voinea şi Cristian Delcea în ziarul „Adevărul”, după decesul scriitorului şi omului politic Comeliu Vadim Tudor, dorim să comentăm textele şi afirmaţiile denigratoare din preambulul celui de-al doilea articol, apărut în acelaşi ziar, în ziua de 16 septembrie a.c.., intitulat „Enciclopedia Vadim. Odioasele pamflete şi victimele tor”. Ne oprim, pentru început, la acelaşi preambul al articolului menţionat, cu scopul de a discuta despre conţinutul unor sintagme, al unor formulări, total nedrepte, de o răutate rar întîlnită după decesul unui om. Dacă citim atenţi cum a fost formulat titlul acestui articol, sesizăm atitudinea, categoric jignitoare, privind opera şi cultura marelui dispărut. Aceşti ziarişti, servitori zeloşi ai presei ticăloşite, rezumă cultura enciclopedică, reală, şi întinsa operă beletristică, creaţii remarcabile ale doctorului în Istorie Corneliu Vadim Tudor, cum rezumă ei, dealtfel, şi scrierile sale social politice, doar la nişte „odioase pamflete”. Autorii articolului se simt, de asemenea, deranjaţi, că ai lor colegi, ziarişti moderatori ai televiziunilor de ştiri, anunţau „cu voci tremurînde”, dispariţia în eternitate a omului cu o memorie ieşită din comun şi că moartea sa înseamnă o „pierdere insurmontabilă”. Cei 2, de la ziarul „Adevărul”, ei şi numai ei, nu vor să admită, că alţi ziarişti spun un lucru real, că demonstrează, prin ceea ce afirmă, că sînt cinstiţi şi-şi informează corect telespectatorii, dar, în acelaşi timp, prin vocea lor, recunosc şi regretă sincer pierderea unui coleg de mare valoare. Acestor ziarişti oneşti şi obiectivi, le spunem cu tot respectul: cinste vouă , mai ales pentru faptul că n-aţi scăpat din vedere că Vadim, aşa cum a fost el, cu bune şi cu rele, v-a fost, totuşi, coleg de breaslă.

Pe Cristian Delcea şi pe Mihai Voirea îi supără faptul, chiar pînă la dispreţ, că alţi ziarişti şi oameni de cultură au constatat, cu argumente de necombătut, că dispariţia lui Vadim înseamnă, fără nici un fel de îndoială o „pierdere insurmontabilă a unui mare om de cultură”. Constatarea exprimă un adevăr evident, pentru toţi cei care apreciază, lucid şi corect, oamenii şi realitatea înconjurătoare. Tot astfel, cine a ştiut să privească în jur, să judece, în mod obiectiv şi nepărtinitor, realitatea, ar fi putut reţine că Vadim a fost şi va rămîne un personaj unic în peisajul post-decembrist românesc, luptîndu-se pentru tot ceea ce ar fi fost spre binele Ţării şi al Poporului său, din mijlocul căruia a răsărit ca un brad în toată semeţia lui. Să ne imaginăm, pentru o clipă măcar, că Vadim nu a murit, că este astăzi printre noi, lîngă cei dragi şi lîngă cei mai puţin dragi, şi că el, precum toţi ceilalţi, ar fi fost martorul viu al tuturor marilor şi gravele evenimente ce s-au succedat după dispariţia sa. Avea capacitatea, inteligenţa, puterea de discernămînt ca să caracterizeze, să aprecieze un eveniment, cu exactitatea unul chirurg, doar într-o proporţie de cîteva cuvinte. Am cunoscut şi cunosc persoane, care, în timpul vieţii lui Vadim, după anumite evenimente ori momente deosebite petrecute în societatea românească actuală, aşteptau să audă, după părerea unora, şi pe aceea a Tribunului sau voiau, nerăbdători, să vadă ce se va scrie în revista „România Mare”, stare şi curiozitate pe care a trăit-o şi autorul acestor rînduri. Privind şirurile nesfîrşite de refugiaţi, veniţi din Orientul Mijlociu, Corneliu Vadim Tudor a fost, de la început, primul şi singurul dintre politicienii şi din publicistica românească actuală, care a arătat că atitudinea primitoare a liderilor europeni nu este deloc bună. El făcea, totodată, referire la Arabia Saudită şi la Emiratele Arabe Unite, ţări foarte bogate, spre care nu s-a îndreptat nici măcar o familie din imensele coloane de fugari nevinovaţi. Evenimentele tragice provocate la Paris de către grupări teroriste, cum se întîmplă, dealtfel, şi în alte părţi din cuprinsul Europei Occidentale, evidenţiază justeţea şi clarviziunea marelui nostru publicist şi politician, Corneliu Vadim Tudor. Dacă Tribunul ar fi fost în viaţă, cu cîtă precizie ar fi evaluat el tragica şi tulburătoarea întîmplare de la Clubul „Colectiv”, cauzele acestei tragedii şi urmările ei catastrofale, după înfiorătorul incendiu. Referitor la urmări, ne gîndim la marile demonstraţii pornite imediat după dezastru, la răsturnarea unui guvern aşa-zis „ ales“, la instaurarea unui alt guvern, de data asta de aşa-zişi „tehnocraţi“ şi, în sfîrşit, la haosul care cuprinde conducerea României, la „lucrul bine făcut”, sub „înţeleapta” supraveghere a preşedintelui „ales”, Klaus lohannis. Toţi românii, care gîndesc sănătos şi cinstit, pot recunoaşte că, în desfăşurarea, tuturor acestor evenimente, într-un timp atît de scurt, s-a resimţit lipsa unei voci, precum a fost cea a lui Vadim.

(va urma)

Radu Pădurariu

COMENTARII DE LA CITITORI