Un titan denigrat, post mortem, de nişte pigmei (3)

in Polemici, controverse

Motto: „Ptiuuu, cã proşti mai sînteţi neicã/ Şi-aveţi creierul de fleicã/ Pe urechi vã curge frişcã/ Aţi strîns pietre şi grenade / Sã daţi în Alcibiade”.

Corneliu Vadim Tudor, „Presa ticãloşitã”

 

Spuneam în rîndurile de mai sus, cã, în timpul vieţii lui Vadim, am cunoscut persoane care erau nerãbdãtoare sã cunoascã şi pãrerea acestui intelectual de excepţie, despre anumite evenimente petrecute în ţarã sau oriunde în lume. Cã nu apelez, în aceste rînduri, la ficţiune, am sã concretizez afirmaţia într-un exemplu trãit de mine, a treia zi dupã moartea lui Vadim (miercuri, 16-IX-2015, în jurul prînzului – n.a.). Ieşisem  din sediul central al PRM, rãsfoind revista „România Mare“.  Eram foarte curios, deoarece era  primul numãr apãrut dupã decesul marelui ei redactor-şef. În faţa clãdirii, dincolo de grilaj, în dreptul porţii, o femeie, o doamnã dupã ţinuta şi atitudinea ei, cam între 40-45 de ani, se plimba, agitatã, dintr-o parte în alta, pe lîngã poartã, neîndrãznind sã intre. Mã îndrept spre dînsa. Nici nu pun bine piciorul pe trotuar cã mã şi întreabã cu privirea îndreptatã  mai mult spre revistã, decît spre mine.

– Domnu’, nu vã supãraţi, mai apare „România Mare”?

– Da, doamnã, cum vedeţi, urmaşii lui Vadim Tudor se strãduiesc sã asigure apariţia revistei.

– La chioşc, n-am mai gãsit-o şi…

– Intraţi, îi spun, arãtîndu-i cu mîna spre treptele ce duc la intarea în sediul PRM. Intraţi şi veţi primi un exemplar al revistei, proaspãt apãrutã.

Doamna trece dincolo de grilaj, dar rãmîne cu mîna pe clanţa porţii, privindu-mã drept în faţã.

– Domnule, scuzaţi-mã cã vã reţin, dar revista aceasta o citesc numãr de numãr, din ’90 încoace. Vadim, care a condus-o şi a scris mereu în paginile ei, a spus numai adevãrul, ca şi toţi ceilalţi care au publicat în „România Mare”. Revista m-a fãcut sã cred cã vor fi mereu români care sã ţinã cu adevãrat la ţarã şi la neamul nostru. Cu aceastã revistã, cu umorul lui Vadim am putut sã-mi menţin o minte sãnãtoasã, sã cred în înlãturarea rãului, sã sper.

Cu aceste cuvinte, doamna îşi încheie pledoaria, mi-a urat  o zi bunã şi  a început sã urce treptele, ce duceau la intrarea în sediul PRM.

Aceiaşi aşa-zişi ziarişti obiectivi, de la „Adevãrul”, referindu-se la colegii lor, care au apreciat just şi cu deosebit respect opera lui Vadim şi ce a însemnat el pentru Poporul Român, afirmã cã au fãcut-o acoperiţi de „umbrela platitudinii «despre morţi numai de bine»“. Chiar aşa, domnilor? Consideraţi celebra expresie, cunoscutã în întreaga lume, care circulã de vreo douã mii de ani, cã e doar o platitudine? Ce se întîmplã cu bocceluţa voastrã de culturã, fiindcã se aratã a fi tot mai sãracã? Ar fi trebuit sã ştiţi cã dictonul e lansat încã din Antichitatea greacã de cãtre Chilon din Sparta, „unul din cei 7 stîlpi ai înţelepciunii antice greceşti”, prezentat în lucrarea „Cei şapte înţelepţi”(V. „Dicţionar de cuvinte, expresii, citate celebre”, Ed. Ştiinţificã, 1969, de I. Berg). Despre aceastã expresie se vorbeşte şi în cartea scriitorului grec Diogene Laertius, intitulatã „Despre vieţile şi doctrinele filozofilor’’. Dictonul, formulat în limba latinã – „de mortuis nil nisi bene dicendum“ –  preluat de Roma anticã, i-au fãcut pe unii comentatori sã creadã cã ar aparţine Antichitãţii romane şi nu vechii Elade. Aşa încît, dupã toate cele scrise în aceste rînduri, putem replica „ziariştilor“ de la „Adevãrul”, cã toţi cei care îl deplîng pe marele Corneliu Vadim Tudor au şi o umbrelã protectoare, solidã, sub care sã-şi justifice şi sã-şi afirme convingerile despre cel dispãrut. Şi apoi, Tribunul nu este deplîns, filozofic vorbind, numai pentru cã existã o asemenea deosebitã „umbrelã”, cu motivaţie filozoficã, de unde se vede clar, bine argumentat, cã „umbrela”, cum o numiţi domniile voastre, nu e o „platitudine”, o banalitate oarecare. Mai departe, sîntem curioşi sã aflãm unde au descoperit Cristian Delcea şi Mihai Voinea cã specia literarã, satiricã, numitã pamflet, poate primi atributul/epitetul „odios”. Bãnuim cã, în timpul vieţii lor de elevi, au tras chiulul de la orele de teorie literarã.

(va urma)

Radu Pãdurariu

COMENTARII DE LA CITITORI