Un titan denigrat, post mortem, de nişte pigmei (6)

in Polemici, controverse

Motto: „Ptiuuu, cã proşti mai sînteţi neicã/ Şi-aveţi creierul de fleicã/ Pe urechi vã curge frişcã/ Aţi strîns pietre şi grenade / Sã daţi în Alcibiade”.

Corneliu Vadim Tudor, „Presa ticãloşitã”

 

În preambulul articolului, intitulat, peiorativ, „Encicloprdia lui Vadim. Odioasele pamflete şi victimele lor”, semnat de Mihai Voinea şi Cristian Delcea, cititorii mai întîlnesc o aberaţie. Scriu ei, luîndu-şi un aer academic, negru pe alb, cã „ … «Tribunul» a fost întemeietorul unei şcoli (…) de gîndire în care n-a existat nici o regulã şi în care, sub alibiul pamfletului, Vadim a incitat la violenţã şi a insultat fãrã nici o remuşcare, dupã cum a avut chef şi dupã cum i-au dictat interesele”. Întreg acest text, închis în ghilimele, nu e numai un neadevãr revoltãtor, ci, totodatã, o denigrare, o ponegrire. Subliniez batjocura acestor ziarişti prin folosirea celor douã sinonime, care se completeazã reciproc, pentru a evidenţia nu aberaţia, ci aberaţiile textului la care ne referim.

Înainte de toate, consider cã este necesar sã ne oprim asupra afirmaţiei, lipsitã de orice temei, cum cã Vadim ar fi „întemeietorul unei  şcoli (…) de gîndire” şi cã, în aceastã şcoalã vadimistã, „n-a existat nici o regulã”, de unde se poate deduce cã Tribunul, prin aşa-zisa şcoalã de gîndire fãrã regulã ar fi propagat anarhia/anarhismul. Cititorul avizat, bine informat, cunoaşte cã neexistînd nici o regulã într-un anumit domeniu, instituţie, chiar ţarã, sã zicem, înseamnã cã în toate acele locuri unde se desfãşoarã o activitate socialã nu poate fi vorba de nici un fel de rînduialã, de lege, de ordine sau de disciplinã. Unde lipsesc aceste cerinţe, necesare într-o societate civilizatã, se instaureazã anarhia, haosul. Corneliu Vadim Tudor, împreunã cu prietenul şi mentorul sãu Eugen Barbu, a întemeiat/înfiinţat un Partid şi nu o şcoalã, denumit Partidul România Mare (PRM). Este posibil ca aceşti ziarişti, cînd au folosit noţiunea de şcoalã, sã fi avut în vedere ideea de naţionalism luminat, care se gãseşte în aceastã cunoscutã convingere, ale cãrei reguli şi norme sînt prezente şi bine lãmurite în broşura „Doctrina Naţionalã a Partidului România Mare”, în „Statutul PRM” sau în „Programul Economic al Partidului România Mare”. Dacã trebuie sã vorbim de o „şcoalã” întemeiatã/înfiinţatã de Tribun, aici îi gãsim normele de conduitã, în documentele amintite în rîndurile de mai sus. Dar cine vreţi sã studieze aceste documente? Cei de la ziarul „Adevãrul”? Fereascã sfîntul! Ei, fie din proprie iniţiativã, fie la poruncile şoptite de vreun grup ocult occidental, trebuie sã respingã şi sã condamne tot ce este legat de ideea de naţionalism luminat. Pentru un astfel de grup, naţionalismul poate fi la cote înalte doar într-un numãr foarte restrîns de state, cele mai dezvoltate din punct de vedere economic şi militar, cãrora nu le convine ca şi statele mai mici, mai puţin dezvoltate sã pledeze pentru aceeaşi idelogie. Aceleaşi state dezvoltate susţin şi pledeazã pentru o globalizare pe toate planurile, a întreg mapamondului. Şi cum observãm cã stau lucrurile în prezent, globalizarea, teoretic şi practic, se aflã în pragul eşecului.

Gîndirea profundã a scriitorului şi pamfletarului Corneliu Vadim Tudor o descoperim în întreaga sa creaţie beletristicã, social-polticã ori în scrieri cu conţinut ştiinţific. Volume precum „Aforisme”, „Parfumuri şi culori”, „Istorie şi civilizaţie”, „Europa Creştinã” ş. a. reprezintã opere ce îndeamnã pe cititor la reflecţie, imbold pentru a ne dezvolta o gîndire activã, mereu vie. Datoritã întinsei sale culturi enciclopedice, citind numai scrierile ce poartã aceste titluri, cititorul îşi dã repede seama cã autorul lor este pe deplin stãpîn pe cultura naţionalã şi cea universalã. Cititorul strãbate tot cuprinsul globului pãmîntesc şi are posibilitatea de a cunoaşte mari personalitãţi ale acestei Planete pline de viaţã, din toate domeniile activitãţii umane. Şi printre rîndurile acestor scrieri memorabile, Tribunul nu scapã din vedere nici un moment sã arate care este şi contribuţia Poporului Român, poporul sãu, la îmbogãţirea culturii universale şi care este locul României în Istoria Universalã. Aşa a ştiut doctorul în Istorie şi „poetul prin excelenţã”, Corneliu Vadim Tudor, sã-şi manifeste patriotismul, aşa a înţeles maestrul Vadim sã conceapã, sã întemeieze o şcoalã de gîndire pentru români, cu reguli precise şi nu haotice. Zic toate acestea, ca un reproş ferm cãtre ziariştii Mihai Voinea şi Cristian Delcea care încearcã, fãrã succes, sã întoarcã un adevãr pe dos.

Aceiaşi ziarişti îşi închipuie, în încheierea preambulului la articolul în speţã, cã, printr-o formulare mincinoasã, au şi dat sentinţa, în ceea ce priveşte pamfletele scriitorului Vadim Tudor. Ca autor al acestor rînduri, simt cã e cazul sã renunţ la eufemisme şi sã redau formularea nãscocitã de cãtre cei doi, aşa cum este: mincinoasã, jignitoare, violentã. Iat-o: „… sub alibiul pamfletului,Vadim a incitat la violenţã şi a insultat fãrã nici o remuşcare, dupã cum a avut chef şi dupã cum i-au dictat interesele”.

Scrieţi, deci, cã Vadim, sub justificarea (alibiul) speciei pamfletului, „a incitat la violenţã”. O eroare grosolanã inteţionatã şi bine împãnatã cu otravã. Aceşti ziarişti refuzã sã vadã în pamfletele lui Vadim opera unui mare artist, un artist desãvîrşit care, cu mare uşurinţã şi precizie, construieşte, nu cu creionul, ci cu ajutorul cuvintelor, un portret caricatural perfect, strîns legat de realitate.  Iau ca exemplu cîteva propoziţii, din douã pamflete în prozã, dedicate unor personaje prea cunoscute de cititori şi, fãrã îndoialã, de cãtre toatã ţara: românul Sorin Oprescu şi sasul Klaus Iohannis. Am ales, ca argumente, aceleaşi exemple pe care le-au considerat demne de comentat ziariştii „Adevãrului”, pentru a face cunoscutã şi opinia noastrã şi nu doar a acelor jurnalişti, excesiv de porniţi şi de plini de otravã împotriva operei lui Vadim. Citãm din pamfletul dedicat lui Sorin Oprescu: „Eu prevãd cã acest nemernic nu va muri în patul lui. Cine, şi de ce muşamalizeazã cele patru dosare ale lui?”. Iatã şi propoziţiile ce schiţeazã conturul portretului caricatural al lui Klaus Iohannis: „A trecut aproape un an de la cacealmaua îngrozitoare din noiembrie 2014, Salamul de Sibiu n-a fãcut nimic altceva decît sã se plimbe cu nevasta de mînã, sã joace poker şi sã-şi amenajeze locuinţele luxoase”. La prima vedere, aruncatã în fugã, de cãtre cititori, peste cele douã texte/portretizãri satirice, se evidenţiazã, foarte clar, adevãrul, privind comportamentul celor douã personaje, în funcţiile ce le deţin şi, concomitent, previziunile autorului, privind viitorul lor. Ce este odios în aceste rînduri şi ce violenţe ar urma sã se declanşeze în urma apariţiei în presã a pamfletelor lui Vadim? Apoi, ne mai întrebãm: sînt ele victime dupã biciuirea/satira datã de pamfletar? Nicidecum. Victime devin fiinţele pe care ei le-au pãstorit şi continuã le pãstoreascã, cãci le-au înşelat, începînd cu fraudarea alegerilor şi continuînd sã le înşele în timpul mandatului lor, ajungînd pînã la pãgubirea noastrã, a contribuabililor, de puţinul venit pe care, cu greu, ni-l asigurãm. Aici şi acestea sînt adevãratele victime:cetãţenii oraşelor şi satelor noastre.

(va urma)

Radu Pãdurariu

COMENTARII DE LA CITITORI