Un tur?… Două tururi?… Cam multe „tururi“!

in Alte știri

Întrucît Românica şi-a rezolvat cu brio toate cestiunile arzătoare şi la ordinea zilei, de la o vreme-ncoace, gura nu le tace! Singura noastră frămîntare… Vorba vine, a noastră; a lor! Aşadar, problema bugetului soluţionîndu-se în chip magistral (Vivat taxele-impozitele-amenzile!), gropile din autostrăzi nefiind chiar atît de multe precum exagerează lumea (cum naiba să fie multe, din moment ce noi nu prea avem autostrăzi?!), iar de trăit se poate trăi cu 2 lei, unicul zbucium politicianist pare a mai consta în pregătirea ştiinţifico-fantastică a viitoarelor alegeri. Strategia fundamentală rămînînd, ca şi pe timpul lui nenea Iancu, Sus ai noştri! – Jos ai lor! Apoi, odată urcaţi sacii în căruţă, Ciocu’ mic, moftangiule, că 4 ani noi sîntem la putere! Cu varianta colaterală, care a şi început să fie strigată pe la Tăşnad: Ciocu’ mic, Muftiule!

Şi cestiunea alegerilor, şi cea a refugiaţilor îmi aduc aminte de un banc cu Bulă… Apropo, aţi observat că nici bancuri cu Bulă nu mai avem? Acum avem doar bancuri cu blonde. Îngrozitor de proaste, dar asta-i situaţia. Bancurile sînt îngrozitor de proaste, nu, Doamne Fereşte, blondele! Ele, dimpotrivă, dau acul peste cap de dăştepte, mai ales cînd, prin diverse interviuri, reuşesc o posesie a microfonului de peste 90 %. Nici FC Barcelona n-a avut vreodată o asemenea posesie!

Dar să nu ne abatem de la subiect: cică la şcoală, învăţătoarea… Nu Cristiana Anghel, alta, mai în banca ei… Şi vă rog să nu mă întrerupeţi, că nu sînteţi Monica Tatoiu sau Gelu Vişan, să le luaţi tuturor vorba din gură! Aşa… Sosind în sat niscai ajutoare umanitare, din care primarul şi şeful de post nu apucaseră să şmanglească decît parţial color, învăţătoarea îi întreabă pe copii ce le lipseşte lor pe-acasă. Lui Ionescu i-ar fi trebuit ceva alimente, lui Popescu – ceva hăinuţe, numai Bulă anunţă: „Nouă nu ne trebuie nimic!“ Mirată, învăţătoarea îi cere lămuriri, „Cum vine asta, Bulă, tocmai vouă, ăi mai prăpădiţi din sat?!“ Bulă al nostru, al tuturor, explică rînjind: „Ăhă-ăhă, ieri, soru-mea, aia de paişpe ani fără două luni, i-a spus lu’ mama c-a rămas borţoasă. Iar tata, ăhă-ăhă, a zis: «Ee, poftim, asta ne mai lipsea!» În concluzie, n-avem nevoie de nimic“.

Anecdota nu precizează dacă soru-sa rămăsese borţoasă cu Borcea, ori cu alt viguros din sat, fiindcă prin inseminare artificială, sigur nu. Amintisem, însă, de Gelu Vişan: recent a vestit Naţiunii că nu mai e politician, ci analist politic. Exact ce ziceam adineauri – asta ne mai lipsea!

Din cîte-am înţeles, gîlceava pre-electorală constă în sistemul după care se va vota. Un tur?… Două tururi?… Întrucît nu mă pricep la chestiunile astea, tocmai de-aia mă bag şi eu în vorbă. Că-i văzui procedînd aşa pe foarte mulţi politicieni; habar n-au ce-i cu copertina de la Arena Naţională, cu surparea şoselelor ori cu inflaţia negativă, dar îşi dau apăsat cu părerea! Despre „inflaţia negativă“, parcă aş avea o bănuială: e un alt basm de Isărescu… Scuzaţi, de Ispirescu. Dar nu vă luaţi după mine, căci nu mă pricep la economie nici cît la politică. La sport, însă, mă pricep. Iar după mai bine de 50 de ani în branşă, am învăţat că nu există sistem competiţional perfect! Oricărui sistem i se pot găsi părţi bune, mai puţin bune, şi foarte proaste. Uitaţi-vă ce se întîmplă acum cu sistemul play-off la fotbal, şi vă lămuriţi imediat. Mai poate exista şi altă hibă, la fel de periculoasă: sistemul ar fi el bun în principiu, dar cei ce-l aplică aduc rău piciorul. Împiedicat cum sînt în ale politicii, am impresia că nici cu democraticul nostru sistem electoral lucrurile nu stau altfel. Premierul Winston Churchill o spusese textual: „Este adevărat, democraţia reprezintă un sistem cu mari neajunsuri. Dar e cel mai bun dintre sistemele inventate pînă în prezent!“ Iar Larousse-ul umoristic vine de-l completează cu două definiţii f.f. tîlcoase:

Democraţia – Regim în care oricine este liber să spună că trăieşte în dictatură!

Dictatura – Regim în care toţi trebuie să spună că trăiesc în democraţie!

La noi, s-ar părea că tocmai regulile stabilite democratic sînt cele mai bătute cu nuiaua şi mai puse la colţ, pe coji de nucă (atenţie, fraţilor, că în Norvegia vi s-ar confisca imediat „puradelul“!).

Tot din sport, am mai învăţat şi că sistemul nu se poate schimba în timpul jocului, drept care, după mine, discuţia s-ar încheia aici, definitiv şi irevocabil! Dar nu-i după cum zic eu, nici după cum susţine Constituţia, din moment ce domnişoarele Gorghiu şi Macovei sînt de altă părere. Ca simplu cetăţean, turmentat de-a binelea în ultimii ani, adică nemaiştiind cu cine să votez… Căci, vorba STRĂZII, Uite-aşa, vot după vot,/Noi am luat-o peste bot! Deci, nu ca înfocat pupincurist, ci ca total miserupist, aş prefera sistemul într-un singur tur. Pen’ce, bibicilor? Simplu şi logic: e cel puţin de două ori mai ieftin. După cum, dacă e să mă bag şi mai adînc în oala care nu-mi mai fierbe de mult, aş zice că în turul I, totuşi, oamenii votează ceva mai aproape de adevăr. Mai pe cine cred ei că merită. Sau, mă rog, pe cine le-a zis popa din sat că merită… Pe cînd în turul II, ţin-te, neamule, mînăreli, ciocîrdeli, drăgnăreli, frunzăverdeli şi-alte opinteli! În turul II (măcar) mi-aş dori s-o mai văd pe Simona Halep, numai că…

Încep să mă întreb şi la ce ne mai trebuie nouă alegeri!? Merită să mai credem în democraţia propovăduită de expiratul Churchill, sau a venit timpul să aderăm la sistemul propus de marele vizionar Traian Băsescu? Grija dumnealui pentru bugetul naţional e de-a dreptul impresionantă: la ce bun să mai cheltuim mormane de bani cu alegerea preşedintelui ţării, cînd micimanul declară că-l putea numi, printr-o simplă convorbire la ceas de seară, pe Vladimir Voronin?! Păi, se compară costul unui telefon la Chişinău, cu genţile fără număr-fără număr aduse la botul calului de alde Cocoş, Stelu, Relu? Căci, după cum recunoştea o altă domnişoară, domnişoara Nutzy, uşa partidului aflat la putere e asaltată de cotizanţii dornici să pună umărul la progresul ţărişoarei. Iar Patria Recunoscătoare ştie ce-i ăla un parandărăt corespunzător.

Mă întreb şi la ce ne-o mai trebui Constituţia, dacă micimanul declară public că ajunsese cu bamporul la nici o sticlă de whisky distanţă de auto-desemnarea ca vicepreşedinte al României? Deşi n-avem prevăzută nicăieri o asemenea dregătorie, la umbra căreia să se dreagă Trăienel. Dar poate o fi vrut să se auto-desemneze vicepreşedinte al SUA, şi n-am înţeles noi bine. Rectific: chestia cu sticla de whisky… Sau sticlele, nu mai contează, a spus-o Voronin: Băsescu ne telefona seara, în stare de ebrietate, să ne propună fel de fel de bazaconii unioniste!

Afirmaţie fără probe-probe, că doar nu obligase tavarişci Voronin telefonul să sufle-n fiolă! Nici nu-l dusese la spital, să-i recolteze probe biologice. Drept care îmi permit să-l contrazic pe papaşa Vladimir: Băsescu nu era în stare de ebrietate, ci în stare de orice!

Aş fi dat pensia mea pe un an, aşa tăiată cu 25%, să fiu o păsărică, ascunsă într-un colţişor al biroului din care-l suna micimanul pe Voronin… Nu păsărica albă-n cioc, împănată la mijloc, ce-l rugase din tot sufleţelul ei pe preşedinte să-i numească păsăroiul ca şef al unui Serviciu Secret. Cu totul altă păsărică, dar asta ar conduce la o cu totul altă discuţie ştiinţifico-fantastică. Şi, vă rog pentru ultima dată, să nu mă mai întrerupeţi din 3 în 3 secunde, că nu sînteţi moderatoarea aia, cum îi zice, că-mi scapă numele?!… Aş fi dat orice să aud ce scoate pe gură Trăienică fără Frică. Sau, şi mai cuprinzător, să fiu Big Brotherul infiltrat pe firul scurt al conversaţiei lui cu Voronin. Să aud ce spun amîndoi. Fac pariu că dialogul a fost mult mai hazos decît toate scheciurile Teatrului Constantin Tănase la un loc! Şi mai fac pariu că, dacă vreo televiziune va face rost de stenograma discuţiei, va bate recordurile de audienţă all times!

Ceea ce, din păcate, pare puţin probabil. Pe ce mă bazez? Am în vedere faptul că, după o asemenea declaraţie halucinantă, nici un mare analist politic de-al nostru, nici măcar Gelu Vişan, n-a dezvoltat tema. Cu excepţia lui Cosmin Guşă şi Rareş Bogdan, care i-au dat micimanului na-na!, toţi ceilalţi au jucat N-aude, n-a vede, n-a greul pămîntului… de la Nana. Nu eram fanul celor doi, dar iată că băieţii sînt în mare creştere de formă; poate-i selecţionează generalu’ Iordănescu, prietenu’ lu’ generalu’ Oprea, în echipa lui ştiinţifico-fantastică!

Un tur? Două tururi? That’s the Question! Una din marile noastre probleme tocmai de aici pleacă: avem prea multe „tururi“ pe cap de locuitor. Or, preferabil ar fi fost viceversa, bibicilor, să avem mai multe „capete“ decît tururi… Cum ricanase, prin anii ’70, mucalitul Grigore Moisil:

Credeam că în Academie aveţi nevoie de capul, nu de curul meu!

În Parlament, bunăoară, fiinţează nu mai puţin de 588 de „tururi“; multe dintre ele moţăind pe scaune, altele fiind plecate, vorba lui Mircea Crişan, cînd în străinătate, cînd peste hotare. Iar 588 de „tururi“, înmulţite cu 7-8-9 consilieri-secretare-şoferi, ne arată ce puzderie de „tururi“ suportă bugetul nostru, săracul! Apropo: ce s-a ales de acel Referendum, conform căruia, din 470 de parlamentari, cîţi erau pe atunci, urmau să rămînă doar 323? Păi, s-a ales că din 470… au devenit 588! Încă un Referendum ca ăsta, şi ne pricopsim cu 788 de ”„tururi“. Apă, mamă, apă!

SORIN SATMARI

COMENTARII DE LA CITITORI