Una e să fii comediant şi alta comediograf (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

Capitolul I: Cum nu poţi să faci artă cu bani puţini

Chiar dacă, în trecut, i-am mai lăudat, a sosit vremea să întoarcem placa, întrucît, la fel ca orice serial TV cu o viaţă mai lungă, şi ,,Las Fierbinţi” al nostru dă semne de oboseală. A devenit şablonard şi a căzut în manierism. Scene şi situaţii, care, altădată, stîrneau hazul, acum sînt penibile şi gratuite, mai ales prin absenţa satirei la nivel înalt. E ca înainte de 1990, cînd nu era voie să-i critici decît pe frizeri şi pe ospătari. La fel şi dialogurile. Trebuie eliminate rapid falsul, prostul-gust, limbajul uscat, umorul facil, adesea, realizat prin dezvoltarea unor bancuri răsuflate. Într-un episod recent, am stimţit o adiere venită dinspre ,,Seinfeld”, cel mai tare serial comic din istoria televiziunilor mondiale. Pro-TV de ce n-ar promova umorul sec, parabola, deznodămîntul-surpriză sau limbajul subtil şi aluziv?

D-aia, fiindcă n-au condeie care să le scrie! Această apreciere este valabilă şi pentru interpreţi. De la un capăt la altul al episoadelor mai recente, ei nu impun decît aceleaşi tipologii: imbecilul (Giani, Dorel, Robi şi Gianina), escrocul (primarul Vasile şi Bobiţă), leneşul (Firicel, Celentano şi iară Giani), hoţul nevindecabil (Ardiles), paraşuta (dispăruta Aspirina, nevasta lui Firicel, şi soaţa lui Brînzoi). Visăm la premii internaţionale de televiziune, dar cu cheltuieli minime. Oricît de talentaţi ar fi comedianţii Bobonete şi Văncică, ei nu pot fi comediografi cu pretenţii! Înţelegem că Larry David şi Jerry Seinfeld sînt scumpi, dar, cine vrea profit – trebuie să facă investiţii pe măsură. Aici e ca la fotbal. Ce înseamnă meschinăria asta de tip bolşevic, potrivit căreia dacă actorii sînt plătiţi să joace, ia să facă şi scenariile?! Desigur, tot în banii ăia…

Încă de la început, serialul ,,Las Fierbinţi” s-a dorit o monografie satirică a satului românesc contemporan şi, prin trimitere, a României, rătăcită pe un drum de coşmar, care a scos la vedere, ca o spumă urît mirositoare, tot ce e mai rău în străfundurile fiinţei omeneşti. Iar intenţia realizatorilor a fost răsplătită prin succesul la un public care asta şi dorea: să stea acasă şi să rîdă, dacă nu este în stare să iasă în stradă şi să protesteze împotriva corupţiei şi a imoralităţii, dintr-o ţară în care toţi politicienii practică jaful la scară naţională, sprijiniţi, pe faţă, de instituţii plătite să controleze corupţia. (Acelaşi succes s-a obţinut şi la încasările de pe urma reprizelor de publicitate aferente, dar asta e o altă chestiune.) O vreme, ,,Las Fierbinţi” era la concurenţă cu un alt serial reuşit, ,,Spitalul de demenţă”, foarte incisiv, dar, din păcate, suprimat, probabil, tot din lipsa fondurilor. Sau poate că acolo o fi fost mîna lungă a cenzurii băsiste… Din păcate, însă, pe măsură ce se turnau noi episoade cu ,,Las Fierbinţi”, ieşea în evidenţă o eroare de concepţie a realizatorilor. Cei mai mulţi dintre ţăranii noştri sînt bătrîni la locul lor, şi cu frica lui Dumnezeu. Ei au creat familia autentică şi tezaurul de obiceiuri şi tradiţii. Dar realizatorii au ţinut morţiş să-şi fiexeze atenţia pe un alt segment provenit din acelaşi areal – caricaturi şi orori de tîrgoveţi. Din imbecili, analfabeţi, escroci, femei imorale – cum am mai spus. Nu, în ultima vreme, ca urmare a vînturării lor prin Europa, dar şi ca efect al emisiunilor de televiziune sau al ecourilor venite din zona urbană, aşa-zişii ţărani s-au pricopsit cu năravuri noi. Aceste năravuri, aşezate peste substraturile ancestrale în care lenea şi hoţia erau predominante, i-au vulgarizat şi pervertit.

Capitolul II: Robi, Vasile & Comp.

Cum se ştie, în ultimii săi ani, Caragiale plănuia o comedie cu personaje luate mai ales din capodopera ,,O noapte furtunoasă” şi văzute după 20 de ani. Pe Nenea Iancu îl preocupa evoluţia parveniţilor săi: cum s-au adaptat jupîn Titircă, Veta, Chiriac sau Rică Venturiano la rigorile Secolului XX, cînd capitalismul începuse să se înfiripe şi în România. Pentru el, lucrurile erau foarte clare: canaliile de odinioară mergeau în pas cu vremurile, se emancipaseră rapid şi, din cherestegii, ipistaţi şi băieţi de prăvălie, deveniseră miniştri şi parlamentari, mari moşieri şi industriaşi, oameni de afaceri, automobilişti şi proprietari de cai. Ei şi copiii lor.

Aceasta fiind evoluţia firească a societăţii, de ce imbecilii, beţivanii şi paraşutele răpănoase din ,,Las Fierbinţi” n-ar urca şi dumnealor pe culmile parvenirii, ţinînd pasul cu mersul corupţiei şi al imoralităţii în patria noastră dragă? Prin urmare, lăsînd fantezia să-şi facă de cap, ne luăm libertatea să prezentăm şi noi (într-o nouă cheie parodică) doar cîteva dintre vechile personaje, care luptă eroic să demonstreze că omul e sub vremuri, nu invers. Şi să începem cu mărginitul agent-principal Robert Doroftei. Dar nu-l avansăm ministru, fiindcă ar fi prea mult pentru el. Îl facem doar canalie şi îl lăsăm tot şef al postului de Poliţie din Fierbinţi, accentuînd pe partea materială a existenţei sale. Fiindcă aceasta este noua tipologie întîlnită astăzi pe la ţară: şeful de post, un rival de temut al baronului local. Ca urmare a acestei situaţii, Robi s-a ajuns: ofiţer, vilă şi gipan, amante, conturi şi concedii prin Europa. Cine a creat acest personaj credem că l-a avut în vedere pe Ghiţă Pristanda. Numai că nemuritorul Pristanda nu era deloc un imbecil. El doar făcea pe imbecilul, ca să trăiască bine pe lîngă Tipătescu şi coana Zoiţica. În realitate, Plristanda era viclean şi periculos. El îi cunoştea bine pe mai-marii oraşului, ştia cît şi cum furase fiecare, şi de aceea toţi se fereau de el. ,,Îmi pare rău, dar de la coana Zoiţica ne aşteptam la o protecţie, nu să ne numere steagurile…”, mîrîie el într-un dinte, folosind, nu întîmplător, pluralul majestăţii, şi pe Tipătescu îl trec fiorii. Între aceste coordonate trebuie să evolueze şi Robi, din moment ce creatorii lui l-au aşezat în umbra lui Plristanda. (Pornind de la scena cu ssteagurile, s-ar putea turna cîteva episoade cu procedeele folosite de Robi pentru a face rost de bani, doar bătînd din palme – ciubucuri, hoţii, şantaje.

Şi primarul Vasile trebuie restructurat din temelii, căci, din idiotul, licheaua, pomanagiul cunoscut (,,care a furat numai pentru el, şi pentru noi n-a furat!”), e musai să fie pus în drepturile reclamate de noua clasă socială din România – primarii. Şi, dacă nu se poate preşedinte al ţării, măcar să fie avansat prefect. Iar mai încolo, dacă o să fie cuminte, poate îl facem şi ministru. Aşa cum prevede fişa postului, Vasile ştie tot ce mişcă în Bărăgan şi de unde îşi trage banul gros – de la şmenuri cu pămînt, lacuri şi păduri pînă la abureli cu şosele, autostrăzi şi locuinţe. Cînd la Fierbinţi se descoperă petrol şi gaze, cine se repede să-i despartă pe afaceriştii români, care se încăieraseră cu americanii şi cu ruşii pe comisioanele uriaşe? Tot el. Aşa cum îi stă bine oricărui politician român, şi Vasile este agent acoperit. Şi mason. Şi ctitor de biserici. Şi doctor în securitate. Şi partizan al mişcării gay. Dar ce nu e Vasile… Şi dacă alţii s-au dat cu americanii, el este cu ruşii. Dovadă, Tatiana, basarabeanca aia nurlie, un fel de gardă personală, dar, de fapt, agent KGB în toată splendoarea.

Giani. E incredibil cît a putut să se transforme băiatul ăsta! Oportunist, carierist şi arivist de geniu, el a devenit un exemplu pentru tineretul din Fierbinţi. Printr-o întîmplare fericită, Giani a intrat în politică şi, din imbecilul şi analfabetul de odinioară, uite-l ditamai şeful de partid, profesor universitar, doctor în politologie şi îndrumător de doctorate. În rest, general cu 4 stele, la aproape 50 de ani. Are şi un tic verbal: ,,Interesul naţional, alea-alea!”. Fiindcă tot nu s-a prins care e treaba cu cititul, cînd nimereşte în vreo situaţie nasoală, îşi pune nişte ochelari negri pe nas şi ordonă unui aghiotant să desluşească ăla textul, fiindcă pe el îl chiorăşte soarele. (Chestia asta, cu ochelarii negri, e cunoscută dintr-un roman celebru, dar ştiţi cum e viaţa: nu putem trăi fără modele.) E cosi via…, cum ar spune italienii, confraţii noştri de latinitate. Lucrurile ar putea evolua la fel şi cu celelalte personaje. Inspiraţie să fie, şi tupeu.

Păzea, că se întoarce Aspirina!, prezenţa feminină cea mai vie din tot serialul. Şi de vie ce era, au suprimat-o. A lipsit atîta vreme, fiindcă a fost la specializare prin Europa, unde a studiat adevărata industrie a prostituţiei. Acum, e o doamnă. Revenită la Fierbinţi, a deschis un bordel cu prospătură selectată mai ales din liceul local. Dar a intrat în conflict cu paraşutele americanilor, negrese, asiatice şi unguroaice… În consecinţă, Dalida a ascuns-o în Beciul Domnesc. Dar nici Aspirina nu e făcută noaptea: un telefon la Ambasada Israelului a lămurit acest malentendu grotesc: ,,Văzuşi, fà?!”.

(va urma)

PAUL SUDITU

COMENTARII DE LA CITITORI