Una e să fii comediant şi alta comediograf (2)

in Lecturi la lumina ceaiului/Polemici, controverse

 

Capitolul III: În „Las Fierbinţi“ e nevoie de personaje noi

Cu un aer proaspăt şi o nouă anvergură a personalităţii. Cum ar fi: un inspector şcolar: etnobotanice, diplome de Bac, proxenetism. Sau doctoriţa Milgama. Alcoolică şi marijuana. Dar şi afaceri cu medicamente, raportări false la CAS de tratamente costisitoare. Amestecată în trafic de organe şi în vînzări de copii. Amanta popii, e cureaua de transmisie între dispensar şi cimitir. Aistenta ei, domnişoara Cordelina, e nimfomană. ,,Nu vă doresc, fetelor, să vă facă unii poştă de fată mare!” (pe cînd controla elevii de păduchi). Sau popa. Prim-plan cu el: şaşiu şi cu ochii verzi. Piei, Satano! Are o viaţă agitată. Contrabandă cu lumînări, cruciuliţe şi tămîie; speculă cu locuri de veci; suprapreţ la nunţi, botezuri şi înmormîntări; chiloţi şi sutiene prin altar; parastas în ţigănie: bătaie şi cuţite. Dar popa, ciripitor şi înainte, şi acum, cade în picioare. (Cu năravurile sale, Talpa-Iadului ar putea furniza material pentru un serial întreg.) Sau un Nabab local, care ţine în mînă tot negoţul. Cîrciumi şi benzinării, moara, bazarul, un atelier şi o spălătorie auto, materiale de construcţii, transporturi, cămătărie, droguri… Cine îl supără, pîn’ la ziuă, DNA şi ANAF cad pe capul ăluia ca iarna pe casa săracului. Acesta e Bobiţă, care e musai să aducă cu Dragnea.

Capitolul IV: Diferite aspecte locale

* În Gara Fierbinţi au apărut cîteva zeci de vagoane ruginite. Motiv pentru ţigani să dea atacul cu aparatele de sudură. Dar nici autorităţile locale nu dorm. Normal, măcel. Smurdul, Poliţia şi Parchetul… Belsteme şi lacrimi. Dar apare Bombonel, şi neînţelegerea se clarifică. Vagoanele erau ale lui… (Încă 2-3 episoade)

* Baza militară americană de la Fierbinţi. Zona mişună de agenţi CIA. Dar şi de-ai noştri, în căutarea unor eventuale şpăgi. Începe treaba: ţiganii şmenuiesc un tanc. Protest la Cotroceni, jugulara umflată pe gîtul lui Hans. Intervine telefonic însuşi Iohannis, care dezavuează şi înfierează. Dar şi Ardiles palmează o rachetă, pe care i-o mărită lui Firicel, interlop de talie europeană. De la el, racheta ajunge la ISIS. Scandal cu implicaţii planetare. Mai ales că, prin zonă, mişună şi ruşii. Cum v-am spus, Vasile… De atunci, camere de supraveghere, microfoane, drone, acoperiţi şi descoperiţi. Stare de asediu.

* Se simte nevoia unor actori care să-i întruchipeze pe Băse, Iohannis, Bombo şi alţii. Dar şi acţiuni în care să fie implicaţi derbedeii ăştia.

* De căutat şi reactivat actorul Radu Gabriel (vechiul primar), acum, mare şmecher la judeţ. A stat 4 ani la Poarta Albă şi a învăţat cum se fac dosarele pentru fonduri europene. Are şi el un tic verbal: ,,Fără 50%, nici nu mă dau jos din pat!”.

La fel şi actriţa aceea în rochie albastră, care a jucat-o pe sora Geaninei, pe la început. Cam urîţică, dar sexi şi cu chiloţii la vedere. Ideală pentru un rol mai consistent de paraşută. Ofiţer SRI.

Încheiere

Dacă nimic bun nu se întîmplă în România, să nu se întîmple nici în serialul ,,Las Fierbinţi”, văzut ca un loc al pierzaniei, o copie în alb şi negru a strălucitorului Las Vegas.

Sfîrşit

PAUL SUDITU

COMENTARII DE LA CITITORI