Unde a dispărut Isus 18 ani? (3)

in Lecturi la lumina ceaiului

Sfîntul Issa din Tibet
Cea mai vehiculată şi susţinută explicaţie pentru dispariţia lui Isus timp de 18 ani afirmă că Mîntuitorul s-a dus în India. Scriitorul Louis Jacolliot a lansat, în 1869, cartea „Biblia în India. Viaţa lui Iezeus Christna“ şi, odată cu aceasta, a apărut şi bănuiala că Isus a fost în Tibet. De fapt, autorul face doar o comparaţie între viaţa lui Krishna şi cea a lui Isus, însă asemănările sînt consistente, astfel că ipoteza a început să cîştige tot mai mulţi adepţi. Un ziarist rus, pe nume Nicolas Notovici, a lansat o altă bombă: în mînăstirea indiană Hemis, din Ladakh, situată la 4.500 m altitudine, există un manuscris intitulat „Viaţa Sfîntului Issa, cel mai bun dintre fiii oamenilor“. Notovici şi-a publicat povestea în 1894. 14 ani mai tîrziu, un alt scriitor, Levi Dowling, a scris „Evanghelia vărsătorului a lui Isus Christos“, despre care spunea că i-a fost dictată de o fiinţă supranaturală, numită Memoria Akashica. Acesta scria că tînărul Isus a făcut o călătorie iniţiatică prin India, Tibet, Asiria, Grecia şi Egipt. Mai multe argumente aduce, însă, tot ziaristul rus. El afirmă că însuşi Dalai Lama i-ar fi arătat două cărţi vechi legate în piele care conţineau povestea vieţii lui Issa/Isus, scrisă în limba vechilor călugări budişti. Biografia e alcătuită din 244 de versete, în 14 capitole.
Condamnat la moarte şi de preoţii brahmani
Misterioasa carte păstrată de tibetani conţine întîmplări similare celor din Vechiul şi Noul Testament, dar şi relatări despre Issa, care, la 14 ani, a trecut prin Sing, o regiune din Pakistan. El a plecat mai departe şi s-a stabilit la Juggernaut, unde a fost primit cu bucurie de către preoţii brahmani. A locuit în mai multe oraşe din India, ca Rajagriha, Benares, unde a studiat Vedele. Apoi, s-a stabilit în ţinutul Gautamides, locul de naştere al marelui Buddha Sakyamuni. A plecat din Munţii Himalaya, a coborît în valea Rajputanei şi s-a îndreptat către Apus, predicînd diverselor popoare perfecţiunea supremă a omului. Perioada din India nu a fost lipsită de incidente. Fiind un bun predicator, a dezvăluit castelor inferioare din tainele scrierilor sfinte. Preoţii şi războinicii au plănuit să-l condamne pe Issa la moarte, dar acesta a fost avertizat de către susţinătorii săi şi astfel a scăpat. La 29 de ani, Issa s-a întors în Palestina. Teoria este susţinută de însuşi liderul spiritual indian Sri Bharati Krishna, care spunea, în 1959, într-un interviu: „Acesta este adevărul. Am studiat vechile documente de la Templul Puri Jaggannath, care confirmă aceste fapte. El a fost cunoscut ca Issa şi, o mare parte din timpul petrecut în India, a stat la Tempul din Jaggannath. Cînd s-a întors în ţinuturile de unde provenea, şi-a expus învăţămintele, care, astăzi, sînt cunoscute ca fiind creştine“. Succesorul acestuia, Swami Nischalananda Saraswati, i-a confirmat spusele într-un documentar numit „Isus în India“.
Iniţiat la piramidele egiptene
În sprijinul ipotezei că Isus a ajuns în India a venit şi mediumul american Edgar Cayce care susţinea că, în timpul transelor, a aflat că: „El a trăit în casa tatălui său. Apoi, El a trecut în grija maeştrilor săi, mai întîi în India, apoi în Persia, apoi în Egipt, pentru că este scris: «Fiul meu va fi chemat în Egipt»“. Cayce mai spune că Isus a fost cunoscut ca învăţăcel sub numele de Joshua. Din cei 18 ani lipsă, trei i-a petrecut în India, unul în Persia, 14 ani în Egipt. Deci, cel mai mult a studiat la piramidele egiptene, loc despre care se spune că este destinat celor aleşi pentru iniţiere. În India, Isus şi-ar fi însuşit terapiile naturiste şi metodele de meditaţie. În Persia, a studiat medicina şi mijloacele de a coordona energiile corpurilor (fizic, mental şi spiritual). Multe personalităţi care au pornit pe urmele lui Isus în India au ajuns în aceleaşi locuri şi au aflat aceleaşi lucruri pe care le-a descris în cartea sa ziaristul rus. De exemplu, în anul 1939, fără a avea vreo cunoştinţă de legendele despre Issa sau de cartea lui Notovici, Elisabeth Caspari, o talentată pianistă cunoscută în acea vreme, a ajuns în Hemis, unde bibliotecarul i-a arătat trei cărţi şi i-a spus: „Aceste cărţi spun că Isus al vostru a fost aici“. În Bhavishya Maha Purana, un text antic indian foarte respectat, se spune că regele Kashmir, la începutul primului Secol d.Chr., l-a cunoscut pe „omul îmbrăcat în haine albe“ care venise din Vest, fiind născut dintr-o Fecioară, despre care se spunea că este „Fiul lui Dumnezeu“.

(va urma)
OMAE BAZOOKA

COMENTARII DE LA CITITORI