„Unii lideri s-au născut femei“ (3)

in Polemici, controverse

Dar schimbarea fundamentală în statutul femeii moderne s-a produs, oferindu-i o altă condiţie, dar din păcate afectată uneori de şomaj şi lipsa unui trai decent. Femeia continuă azi să lupte, încurajată de constituţii şi legi, pentru instruirea şi promovarea sa în cele mai diverse ramuri ale activităţii sociale, economice, politice şi culturale. Ca urmare, în prezenţa unei diviziuni sociale a muncii, femeia nu mai este obligată să fie „maşina universală care produce tot“. În societatea noastră modernă, misiunea femeii nu mai este aceea de a spori spiritul masculin, ci ea constă în exprimarea sigură a feminismului, femeia nu are numai misiunea de a conserva rasa umană şi lumea creată de bărbaţi, ci aceea de a crea o societate umană civilizată şi funcţională, prin infuzia de spirit feminin în toate activităţile, în care să se acţioneze paşnic, eficient, cu înţelepciune şi prudenţă, pentru respectarea drepturilor tuturor. Femeia de astăzi poate să-şi îndeplinească această menire, ea fiind rodul a mii de ani de perfecţionare. Urmaşa Evei demonstrează astăzi că este capabilă nu doar în treburile casei şi creşterea copiilor. Ea reprezintă un dar minunat al naturii şi al lui Dumnezeu, dat omenirii pentru a beneficia de calităţile excepţionale ale femeii. Femeia nu mai este subordonată şi inferioară bărbatului, iar diferenţele antropologice dintre sexe nu o fac mai inferioară, ea fiind complementară bărbatului, cu care alcătuieşte totul unitar hărăzit de Dumnezeu oamenilor. Egalitatea între sexe trebuie percepută astăzi, în civilizaţie, ca fiind un parteneriat necesar. Şi femeia, şi bărbatul pot face lucruri mai bune decît celălalt, însă acestea nu trebuie etalate, în toate fiind necesară măsura. Bărbaţii au conştientizat că trebuie să se implice în activităţile domestice, în creşterea şi educarea copiilor, ceea ce subliniază egalitatea oamenilor în faţa vieţii şi a legii, indiferent de sex, iar aceasta contribuie în mod serios la dezvoltarea societăţii. Femeia de astăzi are libertatea deplină să-şi aleagă partenerul, meseria, să zămislească copii cînd doreşte, să-şi exprime părerile, să voteze, să fie ea însăşi şi să acţioneze după propria voinţă. Aceasta înseamnă că femeia de azi este o femeie puternică, ce luptă pentru realizarea propriilor idealuri, femeia care doreşte să înveţe şi să-şi formeze o carieră, femeia de succes, femeia de afaceri, femeia mamă sau soţie. Noi credem că femeia de astăzi trebuie să fie puternică, hotărîtă, independentă, capabilă să se descurce singură, sigură pe ea, dar în acelaşi timp sensibilă, bună, gingaşă şi feminină. Iată, deci, o foaie de parcurs pentru evoluţia firească a femeii către dăruire şi fericire, criticabilă şi perfectibilă, desigur, dar care poate servi ca îndemn.
Te poţi afla unde doreşti să fii, femeie! Poţi să te bucuri mai mult sau pe deplin de viaţa ta! Ce te împiedică să-ţi manifeşti potenţialul de care dispui şi să îl foloseşti în beneficiul tău şi al celor din jur? Ce te împiedică să fi acea femeie minunată, iubitoare şi dorită, pe care toţi o caută?
Acţionează, foloseşte condiţiile oferite, fii insistentă şi perseverentă, îngrijeşte-te, dăruieşte iubire şi vei fi ceea ce îţi doreşti cel mai mult, femeie fericită, activă, iubită şi respectată! Unele femei s-au născut să fie lider, fapt pentru care le felicităm, fiind reprezentative pentru femeia leadership şi echilibrul între genuri. Să dăm femeii ce este al femeii!

Sfîrşit
Dipl. ec. PETRE RĂCĂNEL
BRÎNDUŞA TURBATU BORDEIANU
(Text reprodus din volumul „Bătălia pentru românia“, 10 martie 2013)

COMENTARII DE LA CITITORI