Urare pentru Tribunul Corneliu Vadim Tudor

in Alte știri

 

 

Un nou continuator,

Foarte expresiv,

Al acelui neotrubadur,

Din răscolitorul „Rinascimento”

– Un nou „Uomo unico,

Uomo singolare,

Uomo universale”

Cu sufletul identificat

cu „Naramzele de flăcări

Ce aştern pe acoperişuri

Amurgul din Granada”…

 

O… Corneliu Vadim Tudor…

Datorită ţie şi nemuritorului Eugen Barbu – acel „Baiazid Ilderim al literaturii noastre” – precum şi datorită „comunistului de omenie”– tovarăşul Ilie Merce – nu am fost dat afară din Societatea Română de Radiodifuziune şi am putut, din anii ’50 şi pînă-n zilele noastre, să dau naştere la mai mult de 5.000 de emisiuni radiofonice, la care se asociază peste 5.000 de articole, cărţi şi poeme, şi m-am condus, ca şi tine, Tribunule, după sensul tulburător al cuvintelor pe care ţi le expun, cu o christică smerenie:

– „Toată România este ulcerată de minciunile unor politicieni, majoritatea lor fără credinţă în Bunul, Omniprezentul şi iubitorul de «oameni între oameni»… Dumnezeu… de-mi vine a «melodia» pentru tine, pe cuvintele: Cel ce arde, ca o flacără, îi călăuzeşte şi pe ceilalţi pe întuneric”…

 

Tu, Vadime, Vadime, Vadime…

Cîte ai făcut pentru mine… încît la opera ta – în care conduci cu măiestrie „metrul antic”, metaforele şi rimele, atît de muzicale – s-ar pune ca „motto” aforismul în virtutea căruia un autentic creator, ca tine, ar „muzicaliza” pe versul următor:

– „Regret doar că am numai o singură viaţă, pe care să o pierd pentru ţara mea”!

* * *

Îţi dăruiesc această scrisoare, concepută în Noaptea de Crăciun, în ziua colindelor şi a cîntecelor de Stea, unde se pune într-un con de lumină Naşterea Mîntuitorului, Domnul nostru Isus Christos, Cel ce a venit pe pămînt pentru a înlocui „Legea Talionului”, – Legea răzbunării – cu „Legea iubirii”, ce mă poartă cu gîndurile la veşnic actualul verset al Sfîntului Apostol Pavel, după care „Dacă dragoste nu e, nimic nu e!”.

* * *

Dragă Vadim, în această zi, limpede ca „hrisalida luceolei din Calea Lactee”, îţi urez ţie, familiei tale şi rudelor tale, tradiţionalul La Mulţi Ani! Iar fetelor tale, cu sufletul pur ca Oltul la izvoare, precum şi cu „cerul moral, mai frumos decît cerurile fizice”… să nu uite că muzica e „Nostalgia lui Dumnezeu”… În încheierea scrisorii mele – o sinceră urare de Anul Nou, – îţi dăruiesc poemul meu, ţie închinat, cu o totală dăruire, şi pe care ţi-l expun, cu emoţia cu care-ţi accentuez că „ai plătit chiria vieţii prin suferinţă”… Iată poemul meu, făurit în Noaptea de Crăciun, în ziua colindelor, cînd adevăraţii creştini gîndesc cu sufletul, precum „o risipă de luceferi”…

– Într-o zi,

Cînd voi fi „pulbere sub turmele mărunte”

Îmi veţi da dreptate

Şi-mi veţi spune că,

În pofida violenţei mele,

Cu care m-am opus

Sinistrei coaliţii

A tuturor mediocrităţilor,

În paginile, de un

Lirism fremătător,

Pe care le-am creat,

Ca un erou de doină,

Într-un amurg, precum

Naramzele de flăcări, din Banatul meu montan –

Am cîntat bucuria dragostei,

Tainic asociată

Dorinţa de a genera,

Faptele bune şi,

De aceea, poate că ar merita

Să mi se spună,

nu… Doru Popovici…

Ci… Dorul Popovici…

DORU POPOVICI, decembrie 2014

P.S. Doresc ca fiicele tale – distinse ca magnolia, cu sufletul cristalin precum freziile, şi binecuvîntate, asemenea trandafirilor de Ispahan – să mediteze la rezonanţele multiple ale versurilor sculptorului-poet Pavel Mercescu, pe care le expun, cu smerenia cu care tu, Corneliu Vadim Tudor, te rogi la Cel de Sus. Sînt cuvinte eterne, amintindu-mi de grandoarea austeră şi hieratică a icoanelor byzantine:

– „Eminescu este numele cu care

Se iscăleşte România,

Într-o limbă pe înţelesul

Tuturor”…

COMENTARII DE LA CITITORI