Uriaşii misterioşi care stăpîneau România

in Lecturi la lumina ceaiului

„Făceam gropi, să plantăm puieţii, cînd dau de o căpăţînă de om mare cît un dovleac de prăsilă. Nici că mai văzusem aşa ceva. Ne uităm toţi cruciţi”, a declarat Ilie Drăgoi.

Cu ochii lipiţi de ecranul televizoarelor, calculatoarelor, telefoanelor mobile ne este greu să vedem, dar şi mai greu să credem că pe aceste meleaguri au mai trăit alte fiinţe. Unele semănau cu oamenii altele erau… uriaşe. Martorii sînt priviţi cu neîncredere, iar arheologii sînt extrem de ocupaţi să bage în seamă aşa „nebunii”. Poate că este mai bine aşa. Ce ne-am face dacă am descoperi că uriaşi de 3-5 metri au stăpînit România? Ne-am mai uita liniştiţi la ecranul televizoarelor, calculatoarelor, telefoanelor mobile? Munţii Buzăului fac parte din patrimoniul locurilor din România „bine de evitat”. Asta pentru că poţi întîlni oameni care să-ţi povestească de uriaşi.

„Peste tot sînt mormintele uriaşilor. Făceam gropi, să plantăm puieţii, cînd dau de o căpăţînă de om mare cît un dovleac de prăsilă. Nici că mai văzusem aşa ceva. Ne uităm toţi cruciţi. Sap mai departe şi dau şi de nişte oase de la picioare, cît aracii de vie. O namilă de om fusese răposatul. Noi ştiam că aici, demult, fusese un sat tătărăsc, bătrînii vorbeau şi de oameni înalţi ca brazii, dar credeam că e doar o vorbă. Uite că nu a fost doar vorbă“, le-a povestit nea Ilie Drăgoi unor oaspeţi sosiţi din Bucureşti. La sfîrşitul anilor ’90, ziariştii unei publicaţii de tip magazin au mers cu Vasile Rudan în locul indicat ca fiind sursa descoperirii dovezilor despre existenţa uriaşilor. Este vorba despre satul Scăieni, despre care Rudan spune că „este cel mai vechi din întreaga zonă a Boziorului, cu cîteva case răsfirate pe o culme şi coborînd pe uliţe atît de abrupte, încît greu te păstrezi drept, o imagine dezolantă a ceea ce a fost odată”.

„Legenda uriaşilor care au trăit pe Pămînt se sprijină pe fapte reale şi se cere investigată de către cercetători oneşti, fără idei preconcepute. Pentru localizarea gropilor în care au fost înhumaţi uriaşii din vechime, se folosesc în prezent metode tehnice complicate şi neperformante, cu scopul tergiversării viitoarelor descoperiri. De ce nu se foloseşte detecţia extrasenzorială, procedeu prin care se poate determina operativ şi cu precizie orice lucru îngropat în pămînt?”, spune Rudan.

Scăieni este o aşezare străveche, situată în Munţii Buzăului, atestată ca obşte moşnenească pe la 1600. Despre originea moşnenilor, comunitate veche a ţăranilor liberi, posesori în devălmăşie ai unor proprietăţi de pămînt moştenite de la străbuni comuni, au fost formulate în timp mai multe variante, unele susţinute de către promotorii lor cu argumente „pomenite” de cronicari antici.

„Pliniu îi numea mossyni, Strabo le zicea mossynoeci şi-i localiza lîngă ţinutul colchilor, astăzi Colţi, în vecinătatea ţinutului vechilor moşneni. Locuinţele lor de lemn aveau o particularitate anume. Erau foarte înalte şi aveau formă de turn, denumite astăzi «cule».

Ele erau construite din trunchiuri întregi de copaci, tăiaţi la o margine de pădure. «Talpa» turnului sau fundaţia era formată din primii patru copaci doborîţi, cărora din tăiere li se dădea direcţia de cădere, sub care se aşezau pietre mari”, scria jurnalista Adina Mutăr într-un articol despre uriaşii din Munţii Buzăului.

Şi astăzi, spune autoarea, sătenii din Scăieni păstrează acelaşi mod de construcţie a temeliei, fără să se respecte canoanele străvechi, pentru care era nevoie de o forţă deosebită, pe care numai uriaşii o aveau.

(Business Magazin)

COMENTARII DE LA CITITORI