V-am privit faţa de negru-pămînt

in Război corupției

Motto: „Este o mojicie prostească. Efectiv, s-a făcut de rîs preşedintele…“. (Acad. Răzvan Teodorescu)

Afirmaţiile acestea, destul de contondente, aparţin unei personalităţi culturale de primă mînă, şi le-am auzit rostite într-o emisiune TV, în după-amiaza zilei de joi, 5 ianuarie a.c., în Ajunul Bobotezei. Comentariul academicianului se referea la atitudinea vizibil şi voit duşmănoasă, manifestată de Klaus Iohannis la ceremonia de depunere a jurămîntului de către noul Guvern al României, condus de Sorin Grindeanu.
Mărturisim că şi pe noi ne-a frapat reacţia preşedintelui, căruia îi place – aşa ne-a spus – ,,lucrul bine făcut”. Am înţeles şi frustrarea domniei-sale, în condiţiile în care ştim bine că, încă de cînd şi-a preluat mandatul în fruntea ţării, şi-a dorit ,,guvernul meu”. Ei bine, l-a avut. Şi ce-a realizat? Nothing. Poate doar irosirea unui an, pentru ţara pe care o păstoreşte. Cum? S-a văzut şi din avionul cu care se tot plimbă. În tot cazul, nu bine, după cum s-au aşteptat, poate, cei care l-au ales.
După ce a tot tras de timp în privinţa desemnării primului-ministru şi nu a oferit nici o explicaţie pentru respingerea doamnei Sevil Shheideh, propusă pentru această funcţie, comportamentul de neînţeles al preşedintelui a culminat cu transmiterea deciziei sale de a-l accepta pe actualul premier… printr-un SMS (?!), metodă nemaiîntîlnită nicăieri în lume. A urmat, aşa cum s-a văzut, comportarea lamentabilă a domnului Iohannis în timpul ceremoniei de depunere a jurămîntului de către membrii noului Cabinet, dumnealui încercînd să fie ironic şi subtil, dar neizbutind decît să fie ridicol şi enervant.
Să-i numeşti pe oamenii numărul 2 şi 3 ,,musafiri”, nepronunţîndu-le numele şi apoi, în final, să-ţi dai arama pe faţă şi să te adresezi „prietenului“ Dragnea într-un mod ironic – parcă acuzîndu-l că doar el cunoaşte programul de guvernare „din scoarţă-n scoarţă“ şi sugerîndu-i să-i înveţe şi pe miniştrii neştiutori – sînt gesturi care nu prea ţin de bunele maniere şi de onorabilitatea unui bărbat cu sînge pur nemţesc. V-am urmărit cu atenţie, domnule Iohannis. V-am privit faţa şi am văzut cum, de furie, sînteţi „negru-pămînt“ (precum Paşa Hassan, din poezia lui G. Coşbuc). V-am văzut băţoşenia pierdută-n năuceală. V-am citit supărarea.
Dar pe cine sînteţi supărat, dom’ prezident? Ce vă nemulţumeşte? Faptul că nu mai aveţi ,,guvernul meu”, ci Guvernul României? Că nu mai sînt Cioloş şi şleahta lui de tehnocraţi, care mai mult au săpat decît au clădit? Sînteţi supărat pe Poporul Român, care le-a dat puterea aşa-zişilor penali? Vai! Vai! Vai!
Am văzut că vă nemulţumeşte şi procesul cu casa din Sibiu. De ce vă nemulţumeşte o hotărîre judecătorească? Puneţi la îndoială deciziile Justiţiei? Parcă le-aţi recomandat noilor miniştri să vegheze la respectarea Justiţiei, la întărirea Statului de Drept. Aflăm, mai nou, că nu vă convine nici atitudinea Avocatului Poporului. Ba, mai mult, că aţi fi indignat. Apoi, de ce vă temeţi de Liviu Dragnea şi de programul de guvernare al formaţiunii sale? Poporul s-a pronunţat. Teleormăneanul, în fruntea PSD, a cîştigat două rînduri de alegeri: locale şi parlamentare. La ultimele, v-a făcut praf. De fapt, românii care au ieşit la vot sînt cei care au făcut posibilă o înfrîngere atît de categorică a dreptei. A dreptei pe care aţi susţinut-o pe faţă, cu toate că, legal, nu se cuvenea. Şi totuşi…
Am văzut şi cum, în loc să ciocniţi un pahar de şampanie cu noii miniştri, le-aţi/ne-aţi întors spatele şi aţi părăsit sala. Frumoasă atitudine pentru un om care se pretinde educat şi, mai ales, pentru un preşedinte democrat! Aplauze! De trei ori aplauze. Nu credeţi, însă, că ar fi timpul să vă schimbaţi acest comportament, cel puţin nepotrivit? Nu credeţi că trebuie să vă gîndiţi ceva mai mult la ţara asta şi să respectaţi deciziile poporului?
Am fi vrut ca noul an să vă găsească în altă ipostază, aceea de preşedinte atent la glasul celor mulţi, umili şi necăjiţi. Dar poate că nu v-a priit Revelionul petrecut în compania consulului austriac, apărător al străinilor care jefuiesc codrii seculari ai Românei. Poate că, în sfîrşit, ar trebui să auziţi şi plînsul copacilor, odată cu acela al oamenilor nefericiţi de pe acest pămînt. Încolo, să vă dea Cel de Sus gînduri mai bune şi, dacă se poate, ceva mai multă înţelepciune. Şi sănătate, bineînţeles.

GEORGE MILITARU

COMENTARII DE LA CITITORI