Va fi pace, sau război? (2)

in Alte știri

 

 

Fascinate de ,,pielea ursului (european) din pădure”, bine tăbăcită, pe care liderii de la Bruxelles le-o întinde ca pe o nadă, ori ca pe un cap de pod spre mai departe, autorităţile ucrainiene şi-au centrat întreaga politică pe această iluzie, fără să ia în calcul reacţiile marii vecine, Rusia, dar, mai ales, dezavantajele pe care un asemenea act ar putea să le aibă pentru propria ţară. Deşi se vede, şi din Siberia, că România nu este, nici după 8 ani de la aderare, o ţară comunitară cu drepturi depline, iar prin situaţia sa economică şi socială se situează la periferia Uniunii Europene, vecinii noştri ucrainieni, deveniţi, peste noapte, ,,pro-europeni” convinşi, buşesc tot mai insistent, ca berbecii, în porţile de la Bruxelles, dornici să pătrundă cît mai repede în saivanul miraculos. Totul se face în grabă mare. Or, tocmai de aceea România este oaia neagră a UE: fiindcă actul de aderare a fost pregătit în condiţiile unor dubioase jocuri de culise. În prima etapă, cînd guvernanţii noştri, diletanţi într-ale politicii, dar iscusiţi în privinţa afacerilor necurate, laolaltă cu un preşedinte mafiot, dădeau în brînci după integrare, socotind că Uniunea Europeană este Raiul pe pămînt, liderii principalelor ţări comunitare (Germania, Franţa, Marea Britanie, Austria, Olanda) ne ţineau într-un şah etern, afirmînd că nivelul de dezvoltare a economiei româneşti este mult prea redus în comparaţie cu cel al ţărilor occidentale. Fără îndoială, argumentele cerberilor de la Bruxelles nu puteau fi combătute. În perioada anilor 2000-2005, ţara noastră trecea prin mari dificultăţi politice, economice şi sociale. Numai că acei critici comunitari, mai degrabă perfizi decît exigenţi, ocoleau cu bună ştiinţă propria lor contribuţie la declinul României. Dacă ar fi fost primită în UE în intervalul 1990-1995, ţara noastră s-ar fi prezentat sub o cu totul altă imagine. Pe atunci, aveam încă o industrie, de concurenţa căreia se temeau multe dintre marile companii multinaţionale. Totodată, ţara noastră dispunea de o agricultură eficientă, care asigura întreg necesarul intern de produse agro-alimentare, avînd suficiente disponibilităţi şi pentru export. Nedorind să se trezească în UE cu un concurent, liderii comunitari au impus României un program de pregătire pentru aderare, pe care nu ezităm să-l numim criminal, fiindcă el n-a însemnat altceva decît dezindustrializarea accelerată a ţării noastre, lichidarea agriculturii cooperatiste, desfiinţarea a peste 1 milion de locuri de muncă şi emigrarea a mai bine de 2 milioane de români. Un asemenea program a dus la transformarea României într-o colonie cu statut de ţară comunitară. După această performanţă, liderii de la Bruxelles ne-au deschis, ,,ospitalieri”, uşa Uniunii Europene. Mai mult decît atît, dar guvernanţii de la Bucureşti erau traşi de mînecă să încheie cît mai rapid pregătirile de aderare. Un prim-ministru francez ne forţa să semnăm Tratatul cu Ucraina, prin care România era silită să renunţe la drepturile sale legitime asupra sudului Basarabiei, Bucovinei de Nord, Ţinutului Herţa, Insulei Şerpilor şi asupra altor teritorii, de dragul accederii în Uniunea Europeană. Dacă România nu semna Tratatul cu Ucraina, UE nu se putea extinde spre Răsărit. În acea perioadă, doar o singură ţară se opunea accesului nostru în structura comunitară europeană, şi anume Austria. Obiecţiile europarlamentarilor austrieci se dovedeau nu doar inconistente, ci şi ridicole, dar ele blocau toate demersurile europene ale românilor. Într-o bună zi, însă, Austria a devenit cel mai puternic susţinător al integrării României în UE. Minunea se petrecea după ce Guvernul austriac acaparase cea mai mare Bancă românească (BCR) şi Compania PETROM, una dintre cele mai moderne întreprinderi de prelucrare a ţiţeiului, din Europa, după achiziţionarea şi demolarea industriei româneşti a zahărului, a mai multor societăţi de asigurare, precum şi după concesionarea unor întinse suprafeţe de păduri, pentru exploatarea şi industrializarea lemnului din Carpaţi. Se vede clar că România nu a fost inclusă în rîndul ţărilor comunitare ca să contribuie la ,,înfăptuirea unei Europe a păcii şi colaborării”. Aderarea ei a fost dictată de interesele noului imperiu colonial.

(va urma)

NICOLAE DĂSCĂLESCU

COMENTARII DE LA CITITORI