Va fi pace, sau război? (4)

in Alte știri

 

 

Declanşat pentru acapararea de noi colonii şi teritorii, primul război mondial (1914-1918) a dus la dispariţia celor 3 imperii – ţarist, otoman şi habsburgic, dar şi a monarhiei germane. În acelaşi timp, a condus la apariţia unor state naţionale independente şi suverane, cum ar fi: România Mare, Cehoslovacia, Iugoslavia, dar şi la reafirmarea Poloniei. Un deznodămînt înspăimîntător pentru autorii acestuia l-a avut şi cel de-al II-lea război mondial (1939-1945), anul acesta împlinindu-se 70 de ani de la încheierea lui. Proiectele criminale de instaurare, la adăpostul dominaţiei militare, a unei noi ordini politice şi economice mondiale, în cadrul căreia se urmărea lichidarea independenţei popoarelor şi chiar exterminarea fizică a unora dintre ele, au eşuat. Au dispărut, în schimb, hitlerismul şi fascismul, fiind considerate un adevărat cataclism pentru omenire. Nici campaniile militare, declanşate de SUA, în diverse părţi ale lumii, după ultima conflagraţie mondială, n-au avut rezultate favorabile pentru americani. În 1950, SUA au iniţiat o intervenţie armată în Coreea de Nord, pentru a înlătura comunismul. În timpul acestui conflict, aviaţia americană a pus la pămînt toate oraşele nord-coreene, industria, transporturile şi alte ramuri ale economiei. Prin anii ’80, pe cînd păşeam în Phenian, ca ziarist, mi-a fost dat să văd, chiar la intrarea în oraş, o casă veche, proptită cu nişte bîrne metalice, în spatele căreia se profila un oraş cu sute şi sute de blocuri, unele cu 20, altele cu 30 de etaje. Mărunta construcţie în „cîrjă“ era tot ceea ce mai rămăsese dintr-un oraş cu peste 600.000 de locuitori, în urma bombardamentelor. Zgîrie-norii, ridicaţi după înlăturarea ruinelor, mi se păreau o sfidare la adresa războiului. Măreţia monştrilor de beton ridicaţi pe verticală, precum şi cutremurătoarea imagine a oraşului prefăcut în moloz erau, deopotrivă, opera aceleiaşi fiinţe controversate – omul. Cîţiva ani mai tîrziu, aveam să aflu că Phenianul se legitima nu doar ca o capitală modernă, ci şi ca metropola unui stat nuclear, care produce, şi astăzi, atîta îngrijorare în această zonă a Pacificului. Tot o aventură riscantă s-a dovedit şi intervenţia în Vietnam, al cărei sfîrşit avea să infirme toate calculele strategilor americani. Deşi fuseseră avizate de înfrîngerile suferite de armata franceză în războiul colonial din Indochina, desfăşurat în perioada 1946-1954, cu toate că acordurile de la Geneva, din 1964, consfinţeau independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Vietnamului, Statele Unite ale Americii au ignorat total aceste realităţi, debarcînd numeroase trupe, în 1964, în partea de nord a ţării, pentru înlăturarea regimului comunist, după ce în Sud fusese instaurată o republică „independentă“, susţinută de o dictatură militară.

În pofida incontestabilei superiorităţi a dotării lor tehnice, trupele americane nu s-au putut impune. Ele s-au împotmolit, cu tot armamentul greu, în terenurile mlăştinoase, suferind numeroase eşecuri. Fiind nevoiţi să pună capăt războiului, americanii s-au retras, lăsînd cale liberă instaurării marxismului şi în sudul Vietnamului. Vorba românului: ,,Unde dai, şi unde crapă“. Victorii ŕ la Pyrrhus au obţinut americanii şi în războaiele purtate în Irak şi Afganistan. Marele succes militar în Irak l-a constituit capturarea şi uciderea lui Saddam Hussein, dictatorul care reuşise să ţină în frîu confruntările, de decenii întregi, dintre şiiţi, sunniţi şi kurzi. În acest conflict au pierit peste 100.000 de oameni, în marea lor majoritate irakieni. Principala ramură industrială – extracţia ţiţeiului – a fost, în bună parte, distrusă. În Irak s-a instalat haosul politic, economic şi social, care domneşte şi astăzi. Lucrul cel mai grav, însă, este acela că, în locul dictaturii lui Saddam, exercitată în interiorul ţării, s-a născut un aşa-numit Stat Islamic, condus de terorişti bine înarmaţi, care îi atacă nu doar pe irakieni, ci şi pe cetăţenii altor state. Aceştia năvălesc în diferite zone ale ţării, îi sechestrează pe localnici, fără să se teamă de nimeni. Pe bărbaţii trecuţi de 14 ani îi împuşcă, iar femeile tinere, selectate după diverse criterii, sînt vîndute, apoi, şeicilor arabi, sau oferite unor căpetenii teroriste.

În ultimii 5.000 de ani, de cînd lumea se războieşte bezmetic, au apărut dovezi elocvente despre efectele neprevăzute şi, uneori, imposibil de înlăturat, generate de astfel de confruntări, dar mai ales despre ororile pe care fiecare conflict armat îl lasă în urma sa. În această privinţă, ,,apostolii“ celui de al III-lea război mondial ar trebui să reflecteze zilnic asupra preceptelor marelui gînditor şi scriitor iluminist francez Voltaire, care spunea: ,,Viciile tuturor epocilor şi ale tuturor locurilor, luate împreună, nu pot egala niciodată ravagiile produse de un singur război. E o nenorocire legată de condiţia umană: aceea că, în ciuda dorinţei de a ne conserva, ne distrugem unii pe alţii, cu mînie şi cu sminteală“. Să cîntărim, în lumina acestor considerente, profund umanitare, consecinţele celor două conflagraţii mondiale din secolul trecut.

(va urma)

NICOLAE DĂSCĂLESCU

COMENTARII DE LA CITITORI