Va fi pace sau război?

in Alte știri

 

 

Astăzi, românii se tem de război mai mult ca oricînd, cu toate că, în ultimii 50-60 de ani, lumea s-a aflat de atîtea ori în pragul unui nou conflict de proporţii. Dar, acesta n-a izbucnit nici cînd tancurile sovietice mişunau pe străzile Budapestei, ca să strunească zelul anticomunist al ungurilor, nici cînd Cuba, burdujită de Nikita Hruşciov cu rachete, se afla la un pas de a fi ştearsă de pe faţa pămîntului de către Statele Unite ale Americii, nici atunci cînd trupele Tratatului de la Varşovia, fără cele ale României, invadau Cehoslovacia ca să salveze „unitatea de monolit” a lagărului socialist. De ce n-au declanşat liderii marilor

puteri o nouă conflagraţie în cea de-a doua jumătate a secolului trecut? În nici un caz din considerente umanitare, ci pentru că se temeau de reacţia popoarelor încă însîngerate, încă istovite de groaznicele bătălii purtate, timp de 5 ani, împotriva Germaniei naziste, a Italiei fasciste şi a Japoniei militariste. Americanii, singurii care s-ar fi putut angaja într-un nou conflict în interiorul Bătrînului Continent, ştiau, pe de-o parte, că nu mai puteau conta nici teritorial, nici militar pe Europa de Răsărit, pe care ei înşişi o oferiseră plocon lui Stalin, iar pe de altă parte erau conştienţi că, zgîndărind Rusia, Armata Roşie, ajunsă la apogeu, la sfîrşitul războiului, se va rostogoli ca un tăvălug peste o Germanie făcută ţăndări şi peste o Franţă vlăguită şi umilită, ajungînd, fără dificultăţi, la Atlantic. Rememorăm, astăzi, asemenea momente tensionate ca pe nişte mituri străvechi. Să nu ne iluzionăm, însă, că în viitor vom vorbi tot despre legende. Un război catastrofal poate izbucni oricînd, întrucît cauzele dezlănţuirii celor două conflicte mondiale din secolul trecut – acaparatoare de noi teritorii, care să devină surse de materii prime şi pieţe de desfacere, reîmpărţirea sferelor de influenţă şi instaurarea unei noi ordini politice şi economice în lume – sînt astăzi mai actuale ca oricînd. Un pretext de genul atentatului din 1914, de la Sarajevo, în cursul căruia a fost asasinat arhiducele Franz Ferdinand, moştenitorul tronului habsburgic, s-ar putea „fabrica” în orice zi. Ce altceva decît un astfel de pretext a fost doborîrea deasupra Ucrainei a avionului olandez, cu 300 de persoane la bord? Este de mirare că un asemenea act terorist n-a declanşat războiul. Se pare că şi de această dată raţiunea a învins. Ca atare, ne aflăm astăzi în faza preliminară a conflictului, aceea a suspiciunilor, reproşurilor, acuzelor şi ameninţărilor mai mult sau mai puţin voalate. Problemele păcii şi războiului sînt, însă, mult prea încîlcite, iar dacă ne-am propune să le desluşim, probabil am ajunge în postura bătrînei care, privind din ogradă spre 2 consăteni care se bat amarnic în mijlocul uliţei, o întreabă pe mai tînăra sa vecină:

– Din ce s-au încăierat, maică, ăştia, că parcă se ţineau de neamuri?

Surprinsă, cealaltă femeie ridică din umeri. Mult mai ascunse şi mai încîlcite sînt cauzele care ar putea să detoneze capsa unui nou război planetar. Cînd vorbesc despre asemenea evenimente cruciale, liderii marilor puteri par mai naivi decît „ţaţele politice” de pe şant, care clevetesc toată ziua despre zvonurile care circulă pe uliţele satului. Întrebîndu-l pe Barack Obama ce îi determină pe americani să ciulească urechile ori de cîte ori se iscă vreun conflict în lume, cu siguranţă ne va răspunde la fel ca toţi predecesorii săi din veacul trecut: Dintotdeauna, America a apărat pacea, libertatea şi democraţia pretutindeni, şi aşa va face şi astăzi, şi mîine. Şeful Executivului american nu ne spune ce pace, libertate şi democraţie au apărat SUA în Coreea, Vietnam, Irak, Afganistan şi Serbia. La rîndul său, Vladimir Putin ne va vorbi prin poruncile Ţarului Petru cel Mare, care le cerea, testamentar, urmaşilor nu doar să apere cu sfinţenie maica Rusie, ci să-i împingă hotarele cît mai departe, spre cele 4 zări ale lumii, lucru pe care noi, românii, îl simţim, dureros, de mai bine de 200 de ani. Judecînd prin prisma evenimentelor care se desfăşoară între Nistru şi Nipru, unii analişti politici cred că un nou război mondial ar putea să erupă din Ucraina. Cine şi-ar fi imaginat, în urmă cu 20-25 de ani, că Ucraina, care a fost unul din pilonii de rezistenţă ai URSS, va ajunge la cuţite cu sora sa vitregă? Mutaţiile profunde care s-au produs în lume în ultimele decenii, îndeosebi pe continentul nostru – destrămarea sistemului socialist european, dispariţia Tratatului de la Varşovia, extinderea fulminată a NATO şi a Uniunii Europene -, au determinat noi orientări politice şi economice în mai toate statele. Un fapt semnificativ în această privinţă îl constituie ieşirea de sub umbrela URSS a celor 14 republici unionale, care s-au declarat independente. Încercările Rusiei de a reface Imperiul Roşu, prin diverse asocieri şi uniuni, n-au fost încununate de succes nici măcar pe termen scurt. Independenţa politică nu i-a asigurat Ucrainei nici liniştea, nici prosperitatea. Pendulînd între Comunitatea statelor slave de Răsărit şi Uniunea Europeană, confruntîndu-se cu marile greutăţi ale tranziţiei şi cu divergenţele ireconciliabile dintre forţele politice interne, Ucraina a făcut primii paşi dureroşi pe calea războiului civil, alimentat de opţiunile „pro” şi „contra” ale accederii în UE.

(va urma)

NICOLAE DĂSCĂLESCU

COMENTARII DE LA CITITORI