Vadim, singurul preşedinte al timpului nostru

in Editorial

Motto: „Oamenii de geniu sînt meteori care trebuie să ardă pentru a ilumina epoca lor”. (Napoleon)

O întrebare rămîne, îşi face loc prin butaforia pe care o numim istoria ultimilor 28 de ani – ce s-ar fi întîmplat dacă Vadim Tudor ar fi ajuns preşedinte în fatidicul an 2000? Sub imperiul discursurilor euro-atlantiste s-a realizat atunci o coalizare la nivel naţional, toate forţele „pro-Occidentale” s-au adunat pentru a-l aduce la putere pe Ion Iliescu, nu cumva să vină „extremistul”! Rezultatul a fost cel pe care-l ştim: între 2000 şi 2004, coaliţia antinaţională transpartinică a dat pe nimic petrolul românesc, cel mai important combinat siderurgic, cea mai mare rafinărie (proces început în mandatul CDR, sub supravegherea CIA via Pacepa), cele mai puternice bănci româneşti, societăţi de asigurări. Unele procese ale jafului naţional au fost începute, altele chiar finalizate în perioada 2000 – 2004. Acum, la 17 ani distanţă de momentul crucial 2000, fac apel la maxima sinceritate – există vreun român (indiferent de apartenenţă politică sau etnie) care să creadă că sub Vadim Tudor s-ar fi petrecut această înstrăinare a bogăţiilor statului? Nu, nu există – iar acesta e adevăratul vot pentru Preşedintele de suflet al românilor, Corneliu Vadim Tudor!

Anii au trecut şi, rînd pe rînd, lideri politici care au deţinut puterea s-au dovedit la fel de valabili în toate cele precum castelele de nisip.

Românii l-au adulat pe Ion Iliescu, azi e un bătrîn uitat, cu dosar către puşcărie, dar mai ales călcat în picioare de propriul partid – prin opţiunile politice şi oamenii pe care-i propulsează în frunte; Adrian Năstase, marele euro-atlantist, omul care ne-a băgat în NATO, primul şef de guvern român care era primit oricînd în toate cancelariile europene, cel mai puternic premier postdecembrist etc. etc – a făcut de două ori puşcărie, e făcut albie de porci de diverşi impostori ori de cîte ori apare în public; Victor Ponta, liderul noii generaţii, renegat de propriul partid, martor la DNA, povestitor de penibile istorii cu porci fripţi şi şpriţuri prin viile unor şmecheri transfugi… Iar lista ar putea continua… Aştia sînt liderii care au urmat momentului în care s-a decis ca un patriot să NU conducă România! Să mai vorbim de figurile care au ajuns să aibă pe mînă destinele marilor domenii ale statului? Roberta Anastase, Elena Udrea, Bogdan Olteanu, acum Tudose cel fără şcoală e premier, Liviu Pop la învăţămînt, Cioloş a ajuns premier, iar sasul greu cuvîntător şi samsar de copii şi case e preşedinte! Dumnezeule, toate astea nu sînt întîmplări, ci parte a unei pedepse divine, a unui blestem! Şi chiar unul meritat, fiindcă după ce am ucis fizic un patriot creator de ţară în 1989, am ucis electoral şansa de a avea în fruntea ţării un patriot creator de spirit naţional, în 2000!

Fac din nou apel la sinceritate – poate spune cineva, din orice partid, că există acum vreun politician reprezentativ în care au încredere că ar conduce bine ţara, în folosul românilor? Pot spune pesediştii asta despre Liviu Dragnea? Măi băieţi, hai să nu privim în jos dacă spunem da… Pot liberalii să spună da, Orban e soluţia?… Păi mai întîi să lase paharul jos, apoi să-i ceară voie Codruţei. Ori poate îl doresc românii din nou pe Băsescu? Nu, răspunsul e un NU general, o respingere fără echivoc a ideii că există cineva, actualmente, pe al cărui umăr onest şi puternic să se sprijine România. În acelaşi timp, în mintea oricărui român singurul despre care există convingerea fermă că ţinea cu ţara şi nu ar fi dat un pas înapoi în faţa mafiei sau a străinilor puşi pe jaf – ei bine, în mintea românului ajuns la saturaţie există un singur nume – Vadim!

Şi acum momentul de maximă sinceritate: indiferent de opţiunea politică sau de locul din care îşi cîştigă banii, românul recunoaşte că în ţara lui străinii au decizia. Cei mai mulţi spun că asta e rău, sînt şi unii care spun că e bine – dar, per ansamblu, românii recunosc că România este o colonie! Desigur, serbăm Centenarul… dar e Centenarul unei amintiri – realitatea prezentului e o Românie care nu mai e mare nici teritorial, în sfintele fruntarii, nici spiritual, în mîndra tradiţie creatoare – şi nici independentă! Ce înseamnă asta – simplu, e rezultatul opţiunii din 2000! Da, privind înapoi cu acea singulară clipă de maximă sinceritate, aş vrea să-l cunosc pe românul care ar spune că ar fi existat un alt preşedinte, în afara lui Vadim, care să păstreze România independentă, să nu o transforme în colonie!

Sigur, aparent istoria consemnează date – Iliescu, preşedinte de la, pînă la, Constantinescu, Băsescu, Hans Klemm sau, mă rog, ceva pe acolo… Dar, din fericire, istoria o scriu şi cei care trec dincolo de butaforie, aşa cum scriam la început; dincolo de cartonul statisticilor există o cronică a spiritului, în care visele şi speranţele unei naţiuni iau chipul eroilor. Această cronică veşnică uită numele celor care conduceau principatele în vremea lui Tudor sau Bălcescu, cine guverna în timpul lui Avram Iancu sau Horea… Or, dacă este să judecăm în acea clipă de sinceritate, ce erou am avut în perioada noastră de istorie? Provoc pe oricine să spună alt nume în afara lui Vadim. Cu bune, cu nebune, cu şarje şi cu derapaje, este eroul timpului nostru, fără parafrază la Lermontov.

Sigur, una dintre priorităţile stăpînilor unei colonii este să scoată din mintea populaţiei colonizate respectul pentru valori; membrii coloniei optează pentru nicuşori, rîd la bălăcărelile inculte de import american, cred că a pierde ziua la cumpărături înseamnă emancipare – şi, bineînţeles, susţinerea contranaturii este prima directivă a evoluţiei. Unde şi-ar găsi loc Vadim în asemenea context? Nu, nu asta e întrebarea, ci cum credeţi că toate aceste mutaţii ar fi avut loc cu Vadim preşedinte? Sigur că nu ar fi avut loc – şi sigur că Vadim era singurul sub care nu ar avut loc! Românii participanţi şi victime pe fronturi demente din Orient, Gitenstein proprietar peste valorile economice româneşti, amabasadori care comandă în ţara noastră, stare de conflict cu estul, călcarea în picioare a bisericii, creşterea exponenţială a traficului şi consumului de droguri, ziarişti la puşcărie şi mafioţi liberi, stat paralel… şi cîte altele!…

E de înţeles de ce Occidentul euro-atlantic nu l-a dorit pe Vadim! E de înţeles de ce i s-a dorit dispariţia! Şi, poate că fizic, s-a şi pus umărul la asta… Dar e o altă poveste!

Povestea pe care nu reuşesc să o oprească e chiar Vadim. În concepţiile metafizice ale filosofilor greci, atît de iubiţi de Vadim, o persoană despre care se vorbeşte, care influenţează viaţa societăţii, nu a murit. Născut pe 28 noiembrie, Vadim şi-a cîştigat nemurirea prin viaţă; şi-a cîştigat titlul unic de speranţă, de „Drept între români” – şi este şi va rămîne Preşedintele de Suflet al românilor – speranţă a dreptăţii naţionale precum „Tepeş-doamne”, precum eroii altor timpuri – precum spiritul demnităţii româneşti, substanţa spirituală din care a fost creat Vadim.

Corneliu Vadim Tudor este unica poveste contemporană care va istorisi viitorului frumos despre noi, cei urîţiţi de vremurile pe care le trăim. Da, poate că alţii vor rămîne preşedinţi în arhive prăfuite, dar în amintirea vie şi în respectul românilor – Vadim va rămîne singurul preşedinte al timpului nostru!

DRAGOŞ DUMITRIU

 

Puric şi Rege

COMENTARII DE LA CITITORI