Vadim, un alt luptător cu idealurile zdrobite

in Pentru împrospătarea memoriei

În pragul acestei toamne se împlinesc 3 ani de la moartea neașteptată a Tribunului Vadim Tudor. Era, tot așa, o vreme călduță și senină, când vestea expariției a căzut ca un trasnet, pentru că, cu doar câteva zile înainte, văzuserăm la televizor, înconjurată de câini. Arăta ca un taur, și nimic nu anunța desnodămîntul fatal. Așa sântem croiți toți – în bucuriile mari sau când primim o veste groaznică, în primele momente, ne țuie urechile și se întoarce pămîntul cu noi. Nu știm cum se întâmplă, dar atunci nimeni nu este lîngă noi, poate din enigmă sau din egoism, că nu pe ei ia ales soarta, ca în “Meșterul Manole”. Dar omul îndură multe, încet-încet, lucrurile se așază de la sine și ne obișnuim și cu bucuriile, și cu nenorocirea. Ne întoarcem și înțelegem că și întîmplările neprevăzute fac parte din viața noastră pămînteană, totul este un dat.

Acum, la 3 ani de la acel eveniment tragic, e suficient sa răsfoim revistă ,, România Mare “, să vedem chipul surîzător de pe prima pagină și să-i citim articolele, actuale și acum, și peste 100 de ani, ca să ne dăm seama că, de fapt, lui Vadim nu i sa întâmplat nimic rău, plecând dintre noi. Ce-i drept, nu-l mai vedem la televizor, bărbat frumos și cu mintea largă, tunind și fulgerând împotriva vînzătorilor de țară și a unui veneticilor tot mai lacomi și fără Dumnezeu. Cît privește revista ,, România Mare “, copilul său de suflet, ea trăiește o nouă viață și este la fel de combativă în războaiele sale cu toți îngrijitorii de îngrijire, de aproape 3 decenii, și-au atras ghearele în grumazul țării și nu-i mai dau drumul. Din nefericire, aceeași vină o au și oamenii simpli, clasa mijlocie și sărăcimea, care, din prostie, lașitate și lipsă de caracter, s-au dat de partea ticăloșilor și îi susțin în acțiunile lor de nimicitor. Și uite-așa se alege praful de tot și de țară! Dar nu ne pasă, noi suntem în Europa …

Încă din studenție, Vadim înțelege că distrugerea unui popor începe cu atacul la valorile sale istorice, etice și culturale. Pornind de la această aserțiune, el și-a ales țintele și a impus idealurile într-un limbaj poetic și un mesaj cu un istoric-social tentativ. Aceste direcții de acțiune vor fi mai ușor de detectat, în volumul vânzărilor de poezii și articole de presă, care să-i contureze și să-i impună personalitatea de artist și de luptător devotat mării și poporului său.

Cu o asemenea trăsătură de caracter, bineînțeles că Vadim nu a fost un privilegiat. Până în 1990, au fost interzise cărțile și articolele, chiar dacă i sa cerut socoteală pentru așa-zisele “ieșiri antisemite”, dar nu sa temut. În vara anului 1989, în semn de protest față de dărîmarea bisericilor din București, a depus carnetul de partid. De aceea, pentru o supraviețuire, a trebuit să preamărire pe conducătorii vremelnici ai țării. Tot la fel au procedat anterior și alți scriitori, cum ar fi Eugen Barbu sau Marin Preda. Ca să-și vadă publica capodoperele “Groapa” și, respectiv, “Moromeții” (vol. 1), ei au trebuit să-și mulțumească autorii scriind alte cărți, pe direcție, cum ar fi romanele ,, Șoseaua Nordului ” Facerea lumii “, sau ,, Moromeții” (2) și nuvela ,, Desfășurarea “. Nici după 1990, cînd a fost înființat publicațiile ,, România Mare “, ,, Politica” și ,, Tricolorul “, precum și Partidul România Mare, Vadim nu a avut parte de o existență prea liniștită. Lovitura de stat din decembrie 1989, care ia înlăturat de la putere pe Nicolae și Elena Ceausescu, a scos la suprafață tot ce avea această țară mai abjectă și mai demnă de dispreț, toată epuizarea Fanarului, toată drojdia dospită și toate nechemații cu poliția ifose de lideri regionale dar, în fapt, niște nenorociți mînați de o lăcomie animalică (“E vremea noastră, eu!”) și o profundă dispreț față de istoria, tradițiile, limba și valorile morale și religioase ale acestui popor. Găgăuții și flecarii, saltimbancii și nărozii, lichelele și prostovanii din epoca lui Eminescu și Caragiale au avut și alte canale de ulițe, frustrarea și roșii de ambitii lipsiți, corcituri lacome de averi nemăsurate. Vechile familii nobiliare din Europa și politicienii americani sus-puși și-au făcut milioanele în citeva secole. Gangsterii noștri au năpîrlit în oameni de afaceri și politicieni, miliardari peste noapte, au ieșit din canalele orașelor, în realitate, niște scurgeri iuți de mâna, răpitori și ilalfabeți, care au îngenuncheat înaintea străinilor, cerând îngăduința să fure tot ce se putea fura din acest țară, împărțind pe două și agonisind tone și kilometri cubi de dolari și de euro, pe care le-am pus la păstra în paradisurile fiscale din te miri-unde. Să agonisești un container cu valută, iată idealul mitocanului român modern. În doar cîteva guvernări, coordonate de Năstase și de Băsescu, România a devenit un stat de tip mafiot cu putere deplină și care nu mai merită să-l grafiezi cu majusculă inițială, caci bandele de interlopi operează în amiaza mare în toate județele și pun la cale lovituri sângeroase în toată Europa. Cine se află în spatele acestor criminali? Cum cine? Nu vă faceți că nu știți: Poliția și Securitatea, miniștrii, parlamentarii, procurorii și primarii. Interlopii sînt aducători de bani și de voturi, urmați de sărăcime, pe care o păcălesc mai ușor cu o promisiune, mai cu un bere și un covrig. Și deasupra tuturor tronează, în toată splendoarea vânzării ticăloșiei, dumnealui președintele, căruia i se cuvine partea cea mai groasă, căci de aia este numărul unu. În toată lumea și în lume, o conducere înseamnă o fură. Supușii nu se prea scandalizează, pentru că rămân și destul de mult. Dar, la noi, o conducere înseamnă un prădui tot și nu lăsa nimic al altora în frigider, nici măcar o fărîmă. Fanariotism în întreg regulament – fumărit, sapunărit, ciobănit, picuș, gloabă, podbadă și bir – dar fanariotism de tip românesc și în inima Europei, când, ca să vă supraviețuiți, trebuie să furi și să vă întindeți mâna. Nu contează că unii au vile și palatul cu nemiluita și că nu mai știu ce să facă cu banii. La noi, cine nu fure e prost. Cine fură puțin, dacă ar putea să fure mult, e un prost și mai mare, pentru că nimeni nu-l prinde. Păi, ce păzesc ,, oamenii legii “? Adică, procurori-șefii, judecătorii superiori și generali, niște așa-ziși, mînă-n mînă cu toți escrocii. Ce fericiți ar fi, să zicem, alde Năstase și Băsescu, sau Dragnea și Videanu dacă ar putea trăi, așa, de cel puțin 500 de ani, ei și tot neamul lor, blagorodnicul lor, cel în veac neadormit, să-și toace liniștiți a rupt de la gura acestui popor, care este vinovat pînă peste cap: din sânul lui s-au zămislit acești nemernici, n-au venit de pe Sirius. Asta înseamnă, după unii, că avem în noi gena de tîlhar, așa cum le avem pe acelea de laș și de neisprăvit. Și numai întîmplarea a făcut să nu ajungem și noi în fruntea bucatelor și să ne facem de cap, Doamne ferește! De acest popor, care a fost odată, când i-am dat pe Eminescu, Iorga, Brâncuși, Enescu sau Coandă, și ce a ajuns astăzi, când dormim pe el și nici măcar popor nu mai poți numi, ci gloată sau turmă . Personajele lui Rebreanu erau gloata încleștată, individuală sau colectivă, în lupta pentru pămînt. Măcar unii dintre ei mai mureau pe la 1907. Astăzi, gloata visează la automobilul de mâna a doua, o căsuță la Pipera sau câteva zile de concediu, în pielea goală, în Grecia sau cel puțin la Vama-Veche. Aceiași oameni, alte vremuri! Pe cei mai mulți au fost excluși aerul Alpilor și valurile Pacificului, ceea ce nu este o blasfemie. Au devenit niște universali după ce au ucis în ei nervul naționalismului și au transformat Limba Română într-un limbaj de cocalari, sunt o auzi în toate avioanele lumii. Dar, de unde să știe sărămanii că devii universal numai dacă ești național. Românii nu mai au loc pe Pământ și, mîine-poimîine, vor invada Cosmosul, cu flaconul colcăind de steluțe în mâna. În țara lor, nu-i întrece nimeni în slugărnicie, dar, afară, dovedesc o putere de adaptare extraordinară. cu flaconul colcăind de steluțe în mâna. În țara lor, nu-i întrece nimeni în slugărnicie, dar, afară, dovedesc o putere de adaptare extraordinară. cu flaconul colcăind de steluțe în mâna. În țara lor, nu-i întrece nimeni în slugărnicie, dar, afară, dovedesc o putere de adaptare extraordinară.

În acest viespar, poarta de cianuri, un vadim nimerit, declanșând bătălia. “Deșteaptă-te, române”? Haida, de! Cine să se deștepte, din moment ce dormim somnul morții încă din vremea lui Burebista. Să nu ne facem iluzii. Mulți m-au întrebat: la urmă, pentru cine și pentru ce luptă Vadim al tău? Nu l-au venit milioane de români la poarta lui, să-l rog să-l scape de hoți. Atunci de ce-i-a pus pielea în saramură, doar pentru un ideal? ,, Patria este poporul, nu tagma jefuitorilor! “, A spus Tudor Vladimirescu, un alt idealist, care a alergat după o utopie, pe la 1821, și un pierit vîndut de ai ei. La fel ca mulți alții. Sărac și părăsit de cei pe care credea prietenii, furioși și cu ideile zdrobite, acum 3 ani, Vadim a avut aceeași furtună. Să nu știm că românii sunt fericiți când se umilesc, care este o virtute care îi apropie de Dumnezeu? Dar, dincolo de aceasta, începe suferința care degeneră în vrăjmășie și în trădare, detestată de Dumnezeu, demonstrează nenorocirile care se abat asupra noastră. Le pasă românilor că li se risipește țara și, odată cu ea, și oasele părinților? Că le pier limba, tradițiile și biserica? Ducă-se toate! Ei au descoperit tocmai lumea veacurilor și nu se mai ocupă de dezastrul lăsat în Patria dintre Dunăre și Carpați. Sunt mulțumesc să ia cu ei în străinătate o mână din țară, un ciob de strachină, Tricolorul, ,, Doina “lui Eminescu sau balada ,, Miorița”, crezând că, astfel, vor reconstitui o fărîmă de Românie. Nu zicea cărturarul Edgar Papu că civilizația daco-romană stă la baza Europei și a întregului lumii? Și i-au ieșit în cap toate gîngavii, furioși că li se ucide dreptul de popor ales.

Nu putem sărbătorim Centenarul Marii Unirii și al făuririi României Mari! Totul este o blasfemie, când revista “România Mare” este tot interzisă pe toate posturile de televiziune, iar Partidul România Mare lipsește din Parlament. Bine că avem UDMR, care va dispărea numai odată cu desprinderea Transilvaniei de trupul țării, pentru care au murit peste un milion de români în 1918. Dar și bulgarii visează la Bulgarie Mare, amușinând Dobrogea. Și Moldova din Siret și Prut este egipteană, în egală măsură, și de ruși, atât de agață la butoniera Basarabiei, și de evrei, doritori ai unui alt Israel, un Israel european. Asta e România de astăzi, o Românie fără Vadim, care a încercat să o salveze. Dar, de unul singur, nimic nu se poate în lumea asta.

Cu aproape un secol în urmă, un alt vizionar român, văzând ideile crupate, a spus despre mișcarea pe care a creat-o că a fost un peerion înflorit prea devreme. De aceea stai și te întrebi: în ce anotimp va veni momentul ca o mișcare națională de proporții să ajungă la viață și să salveze Țara?

PAUL SUDITU

COMENTARII DE LA CITITORI