Vadim veghează: căţeluşii de la padocul din Pantelimon sînt salvaţi

in Alte știri

În urma emisiunilor la care Lidia Vadim Tudor a participat şi a anunţului pe care l-am postat pe pagina întîi a revistei „România Mare“, dar mai ales cu ajutorul d-lui Marius Marinescu au fost adoptaţi foarte mulţi dintre cîinii care ar fi avut o soartă tragică, pentru că posesorul terenului pe care se află padocul a dat un ultimatum, ca în două luni să fie eliberat locul. Astfel, după ce săptămîna trecută a venit împreună cu o firmă germană şi a luat cinci cîini, zilele acestea s-a întîlnit cu Nicu Ceauşescu, nepotul fostului preşedinte al României, amic cu Vadim, care a luat şi el un căţeluş. Ştiind situaţia neplăcută în care se află familia Vadim Tudor, mulţi oameni de bună-credinţă şi-au arătat disponibilitatea de a adopta un animăluţ, dar puţine oferte s-au concretizat pînă la urmă, asta pentru că au fost cereri şi din ţară, şi ar fi fost foarte greu de transportat pînă la punctele de destinaţie.

COMENTARII DE LA CITITORI