Valea Plîngerii la Club Colectiv, Kilometrul Zero al durerii

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

„Nu era nevoie să arzi tu, ca să-mi ardă mie sufletul acum!“ este declaraţia unei mame adresate copilului pierdut

 

Trupa românească „Goodbye to Gravity“ s-a înfiinţat în urmă cu 5 ani şi era formată din 5 membri: Andrei Găluţ – solist, Alex Pascu – basist, chitariştii Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru, şi Bogdan Lavinius – toboşarul trupei. Vlad Ţelea, unul dintre chitariştii formaţiei „Goodbye to Gravity“, şi-a pierdut viaţa în urma incendiului din Club Colectiv, de vineri noaptea. Ceilalţi colegi sînt toţi la spital, cu arsuri grave. Ulterior, în urma rănilor suferite, a murit şi celălalt chitarist, Mihai Alexandru. Trupa îşi lansa, vineri seară, cel de-al doilea album. Şi ar fi vrut să facă spectacol, să fie lumini puternice pe scenă şi efecte pirotehnice. Ascultată acum, după tragedie, prima piesă a albumului parcă prevestea ceva infernal.

O coincidenţă macabra: prima melodie de

pe albumul „Mantre de război”, al trupei „Goodbye to Gravity“, se numeşte „Modul în care murim”. Versurile rockerilor parcă au prevestit infernul dezlănţuit azi-noapte în Club Colectiv. Cei doi chitarişti ai trupei au fost printre cei care nu au reuşit să iasă din club. Absolvent de arhitectură, Vlad Ţelea avea 37 de ani şi era tatăl unei fetiţe. Pe pagina lui de Facebook, prietenii şi fanii trupei au lăsat sute de mesaje de condoleanţe. Şi ceilalţi membri ai trupei au ajuns la spital. Andrei Găluţ – solistul trupei, este internat la Elias. Alex Pascu – fiul Anei Pascu, vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Scrimă, este la Spitalul Floreasca. Pentru lansarea celui de-al doilea album, băieţii şi-au dorit un eveniment memorabil, cu totul spectaculos: cu lumini speciale şi efecte pirotehnice. Afişul concertului este şi el unul care acum ne înfioară. La concertul de aseară, intrarea a fost gratuită. Într-un interviu acordat, în exclusivitate, luat pentru stirileprotv.ro, luat de Teodora Maftei şi Cristian Matei, cu cîteva zile înainte de concert, membrii trupei anunţau: „Spectatorii vor avea parte de un show în adevăratul sens al cuvîntului, nu doar de un «alt concert de club», aşa cum, din păcate, au

fost obişnuiţi din partea trupelor româneşti. Conceptul nostru este «larger than life», vrem să transpunem publicul pentru o oră şi jumătate în altă lume, pentru asta ne vom folosi de decoruri special create pentru acest concert, de un lighting design deosebit, precum şi de efecte pirotehnice”.

Cînd a văzut că stîlpul îmbrăcat în burete se aprinde de la artificii, solistul trupei a reacţionat – povesteşte jurnalistul Remus Achim – martor la tot ce s-a întîmplat. „Făceam poze lîngă scenă, cînd vocalul a spus: foc, asta nu era programat”, povesteşte Remus Achim.

În acelaşi interviu, solistul trupei spunea: „Cîntăm în România pentru că aici ne-am născut, dar nu ţinem neapărat să şi murim aici“. Teodora Maftei şi Cristian Matei – cei doi jurnalişti care au semnat interviul, au mers la concert. Amîndoi au ajuns la spital. Teodora apare într-o fotografie surprinsă în momentul declanşării artificiilor: se afla în faţa scenei, făcea fotografii artiştilor. Acum este printre cei cu probleme, pe patul spitalului. Le dorim sanatate celor care luptă pentru vieţile lor. Să ne rugăm pentru ei, dragi români. Sînt copiii noştri, sînt cei care ne vor aduce nepoţi, sînt cei care vor face România mai frumoasa. Să le dea Dumnezeu viaţă, viaţă şi iar viaţă!

 

De ce a refuzat prietena toboşarului trupei „Goodbye to Gravity“ să vină în Club Colectiv. „Lucrez în construcţii, niciodată nu mi-a plăcut cum era construit clubul“

 

O serie de întîmplări neprevăzute şi coincidenţe învăluie tragedia din club. Seara care ar fi trebuit să fie un triumf al celor cei 5 membri s-a transformat într-un Iad. Concertul din Club Colectiv, unde trupa promova cel mai recent album, „Mantras of War“, era primul dintr-o lungă serie de evenimente programate pînă la sfîrşitul anului. Incendiul le-a retezat, însă, speranţele. Din cei 5 membri ai trupei, 3 se zbat între viaţă şi moarte, iar 2 au decedat. Enar Kabul, prietenă a toboşarului Bogdan Enache şi cea care i-a însoţit pe soţia şi pe părinţii acestuia la spital, a povestit pentru „Evenimentul zilei“ de ce nu s-a aflat la concert. „Am avut mai mult de lucru, dar niciodată nu mi-a plăcut Clubul Colectiv. Lucrez în construcţii, iar modul în care arăta clubul, spaţiul strîmt, m-au făcut să-l privesc cu neîncredere. Bogdan s-a supărat puţin pe mine, dar noi deja sărbătoriserăm în urmă cu cîteva luni apariţia videoclipului”, a povestit Enar Kabul.

Nici cel mai bun prieten al toboşarului nu s-a aflat în Club. „Am o firmă în domeniul IT. Mă pregăteam să vin în Club Colectiv cînd un client care îşi ştersese toate mail-urile m-a rugat să-l ajut să le recupereze. A durat mai mult decît m-am aşteptat şi aşa am ratat concertul“, a povestit Cosmin Necula.

Andrei Găluţ (voce), Alex Pascu (bas) şi Bogdan Enache (tobe) se zbat între viaţă şi moarte, iar printre cei 30 de tineri declaraţi decedaţi în urma incendiului se numără şi cei 2 chitarişti ai trupei „Goodbye to Gravity“, Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru. Tot acolo şi-a pierdut viaţa şi iubita lui Mihai Alexandru, Cătălina Ioniţă, cofondator al UrbanEye Film Festival, din Bucureşti.

„Am lansat împreună albumul lor. A fost scos la «Universal» şi urma să fie distribuit de noi. Pe băieţi îi cunosc, personal, de mai mult timp, aveau o altă trupă înainte, «Thunderstorm», şi sînt aceiaşi băieţi, au schimbat doar vocalul, care acum este Andrei Găluţ. Îi ştiam personal demult, acum s-a întîmplat să ne reîntîlnim şi să şi colaborăm”, a povestit Vlad Buşcă, reprezentantul Universal Music România. Printre supravieţuitorii incendiului puternic izbucnit vineri seara în Clubul Colectiv, din Bucureşti, se numără şi arădeanul Andrei Găluţ, solistul trupei „Goodbye To Gravity“. Tînărul este în stare gravă la Spitalul Elias, cu arsuri pe 45% din suprafaţa corpului şi intoxicaţie cu fum, fiind ventilat mecanic.

De asemenea, Alexandru Pascu – membru al trupei „Goodbye To Gravity“ şi fiul Anei Pascu, vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Scrimă şi preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Scrimă – se află la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale dificile, pronosticul medicilor rămînînd rezervat.

Bogdan Enache, toboşarul trupei, este internat în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgenţă şi Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, iar medicii sînt rezervaţi. La Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Arşi din Capitală este internată şi Teodora Maftei, fotoreporter ProTv, care se ocupa şi de imaginea trupei „Goodbye to Gravity“. Vineri seară, jurnalista a fost grav rănită în incendiul izbucnit în Club Colectiv, din Capitală. Tînăra a fost operată în trecut de 7 ori, dintre care de 3 ori pe creier, şi va fi transportată la o clinică pentru persoane cu arsuri, din Germania, au declarat, pentru Mediafax, surse din familie. „Îi rog pe toţi cei care o cunosc pe Teodora Maftei să se gîndească la ea, să se roage, să facă orice simt ei pentru a-i transmite energie. Fata asta are nevoie de noi pentru a trece peste următoarele ore critice. Se pune problema transportării ei la un spital din Germania, dar – din cauza variaţiilor de presiune din timpul zborului – există riscul unor complicaţii ale problemei ei mai vechi. Doctorii se tem să o urce în avion, deşi spun că «ar fi mai bine să meargă în Germania». I-au indus comă de gradul I şi îi fac injecţii cu adrenalină. Partea complicată o reprezintă arsurile suferite la căile respiratorii. Cele ale pielii, deşi severe şi extinse, se pot repara ulterior“, a scris Costin Ştucan, pe Facebook.

„Goodbye to Gravity“ a început ca un amestec neaşteptat între foşti membri de modern heavy metal de la „Thunderstorm“ (Vlad Necula – voce, Alex Pascu – bass, Andrei Gingirof – chitară, Dan Şuţu – chitară, Bogdan Enache – tobe), cu 10 ani de experienţă, şi Andrei Găluţ, cîştigătorul „Megastar“, din 2008.

„Evenimentul zilei“

 

„Goodbye to Gravity“ îşi lansa al doilea album din carieră la momentul incendiului din Club Colectiv

 

Formaţia „Goodbye to Gravity“, una dintre cele mai cunoscute trupe româneşti ce abordează genul heavy-metal, îşi lansa vineri seara, în Clubul Colectiv, al doilea album din carieră, numit „Mantras of War“.

Tracklist-ul albumului „Mantras of War“ conţine 10 piese şi este deschis de melodia „The Day We Die“ („Ziua în care murim“), de 4,47 minute. Pe acelaşi album au mai fost incluse piesele „Shadow Puppets“, „Atonement“, „Four Minutes of Rage“, „Rise From the Fallen“, „Heed the Call“, „What If“, „Spaceman (Babylon Zoo cover)“, „This Life Is Running Out“, şi se încheie cu melodia „Ode to a Sacrifice“.

Potrivit mesajului postat pe Facebook, intrarea în Club Colectiv a fost liberă la concert, iar accesul publicului a fost permis începînd cu ora 20,30. Organizatorii anunţau că acest concert „beneficia de un show de lumini customizat, precum şi de efecte pirotehnice şi decoruri special create pentru a reda atmosfera SF a artwork-ului“. De asemenea, ei anunţau că „nu vor lipsi invitaţi speciali, un after-party de Halloween marca GTG şi multe alte surprize”. Alex Pascu, basistul trupei, spunea într-o declaraţie făcută înainte de lansarea albumului că acest eveniment reprezintă o etapă importantă pentru ei. „Sîntem foarte mîndri de acest album, iar lansarea va fi un eveniment cu adevărat special pentru fanii rock din România”, declara Alex Pascu.

În 2011, Andrei Găluţ (voce), împreună cu 4 dintre membrii „Thunderstorm“ – Mihai Alexandru (chitară), Bogdan Enache (tobe), Vlad Ţelea (chitară), Alex Pascu (bass), au pus bazele unui proiect metal intitulat „Goodbye to Gravity“. Primul album al trupei, care poartă, de altfel, şi numele formaţiei, „Goodbye to Gravity“, a fost lansat în 2012.

Potrivit informaţiilor postate pe conturile de Facebook ale rudelor şi prietenilor, Andrei Găluţ şi Alex Pascu au fost răniţi în Club Colectiv şi se află la spital.

Petronius Craiu, AGERPRES

 

Declaraţii contradictorii ale unor persoane debusolate

 

Ura faţă de victimele de la Club Colectiv: „Sărbătoreau moartea şi focul Iadului şi au primit şansa să o facă în direct“

 

Sute de mesaje de satisfacţie, sau chiar de ură faţă de victimele tragediei de la Club Colectiv sînt postate pe Facebook, în care se susţine că drama a fost cauzată de faptul că tinerii din club celebrau Halloweenul alături de o trupă rock.

Valul de ură împotriva sărbătorii de Halloween s-a pornit în urmă cu cîteva săptămîni, pe măsură ce tot mai multe organizaţii de fundamentalişti religioşi au început să ceară interzicerea serbărilor în şcoli şi grădiniţe. În paralel cu acest discurs, au fost livrate şi idei anti-occidentale şi anti-americane, Vestul fiind prezentat de fundamentalişti şi naţionalişti drept sursa tuturor relelor din România (bineînţeles că este vorba despre nişte minţi bolnave – nota red.).

Iată un exemplu de postare care a inundat Internetul:

„Goodbye Halloween! Treziţi-vă, dragii mei, şi lepădaţi-vă de lucrări care vă aruncă în flăcări.

Această zi demonică a adus moartea multor oameni nevinovaţi, această «sărbătoare» nu ne prieşte nouă, românilor, deci interziceţi Halloween, nu mai copiaţi după americani, că numai răutăţi sînt în «lumea lor». Avea Ceauşescu dreptate, de tot punea embargoul pe produse din SUA, ura America. Cine cheamă dracii, le dă posibilitatea să fie acolo. Sărbătoreau moartea şi focul Iadului, şi au primit şansa să o facă în direct“.

 

Doliu Naţional

COMENTARII DE LA CITITORI