VALUL DE ARESTĂRI D.N.A. E „POLIŢIE POLITICĂ“

in Alte știri

Fenomenul care se înregistrează în România, de cîteva luni încoace, e fără precedent din multe puncte de vedere. Cu siguranţă, el va fi studiat, mai tîrziu, la Facultăţile de Drept şi la Academiile de Poliţie. Pentru că, din aşa ceva, tinerii meniţi să aplice Legea vor avea ce învăţa. La început, lumea nu a priceput ce se petrece. Au fost zile de şoc, pline de informaţii contradictorii. Pretextul unora că Regimul Băsescu pusese „capac“ Justiţiei şi nu o lăsa să-i ancheteze pe cei din anturajul Matrozului este nu numai penibil, ci şi periculos. De ce?

Toţi vedem că după căderea lui Băsescu sînt arestaţi exact adversarii acestuia – în vreme ce Mafia din jurul său e… protejată! Haideţi să facem apel la logică: baschetbalista Kövesi poate că i-a ocrotit pînă acum pe Vasile Blaga, Adriean Videanu, Gh. Flutur, Roberta Anastase, Ioan Olteanu şi Emil Boc, de teama lui Traian Băsescu – dar astăzi, după ce acesta a fost redus la tăcere, din ce motiv îi protejează? Să răspundă la această întrebare! Nu poate, fiindcă a trecut suficient timp pentru ca lumea să priceapă că sînt plimbaţi în cătuşe doar unii, în timp ce alţii sînt feriţi de acest spectacol degradant. A fost Videanu, ce-i drept, săltat de mascaţi, dar numai pentru o zi, după care, la intervenţia soţiei sale, Mioriţa, pe lîngă nevasta lui Iohannis, Carmen (speriată de posibile dezvăluiri, despre sponsorizarea campaniei electorale a sasului, cu 1.000.000 de euro), a fost pus în libertate. Acesta e adevărul. Cei ocrotiţi de „parchetari“ au şi un numitor comun: au devenit membri ai PNL (?!), prin înghiţirea, pe nemestecate, a defunctului PDL. Aţi văzut ce simplu? Amărîţii ăia de Dorin Cocoş, Gh. Ştefan, Elena Udrea, Gabriel Sandu şi alţii ca ei nu apucaseră să dezerteze şi să îngroaşe massa de manevră a „marelui“ PNL, aşa că au fost azvîrliţi după gratii. Calculul (biliar) al lui Klown Iohannis e atît de primitiv, încît mă dezgustă: în rudimentele gîndirii sale politice, el tot încearcă să înhaţe TOATĂ Puterea, aşa că vrea, cu disperare, să dărîme Guvernul prin Moţiune de Cenzură. Ca atare, are nevoie de fiecare vot în Parlament. Dorin Cocoş şi Gh. Ştefan nu sînt parlamentari şi n-au ce să ofere. Dar Vasile Blaga nu numai că e membru al Parlamentului: el e liderul celor din PDL şi co-preşedinte al struţo-cămilei numite PNL.

Şi uite aşa se viciază, grav, actul de Justiţie. Îl avertizez pe Klaus Iohannis că îl paşte pericolul care l-a distrus pe un alt etnic german, Adolf Hitler (desigur, forţez metafora, e vorba de chestiuni total diferite, dar cuvîntul e acelaşi): ceea ce părea Blitzkrieg (război fulger) s-a prelungit nepermis de mult şi a dus la dezastru. Matematic se va întîmpla aşa. Felicit Consiliul Superior al Magistraturii pentru verticalitatea de care a dat dovadă, protestînd faţă de cruzimea, total gratuită, a umilirii finţei umane prin încătuşare, ba în faţă, ba la spate. Dacă scopul Regimului K.K. ar fi doar asanarea morală a clasei politice, aş mai înţelege. Dar, după atîtea abuzuri, după această veritabilă teroare, tare mă tem că nu e vorba de asanare, ci de asasinare.

CORNELIU VADIM TUDOR

23 martie 2015

COMENTARII DE LA CITITORI