Vara vrajbei noastre (5)

in Alte știri

Motto: ,,De la beat cîrciumă vin,

               Merg pe gard, de drum mă ţin.

               Nici un latră nu mă Băse,

               Din Udrea urnă nu iese“.

 

Victor Ponta se vede, astăzi, cîştigătorul scrutinului prezidenţial, la fel cum se vedea, cu 1 an în urmă, Crin Antonescu. Numai că viaţa îţi joacă, uneori, feste, aşa cum s-a întîmplat în cazul fostului său ,,asociat” politic. Pînă şi unii social-democraţi, implicaţi în campania sa electorală, spun că Ponta este favorit, însă nu-i sigur de victorie. Social-democraţii nu s-au dovedit, nici ei, imuni în faţa şocului provocat de dispariţia USL. Constatînd că, prin despărţirea de liberali, susţinerea parlamentară a Cabinetului său s-a şubrezit considerabil, Ponta nu a ezitat să-i cheme la guvernare pe cei mai înverşunaţi duşmani ai românilor, pe udemerişti, iar aceştia, de cum au păşit în Palatul Victoria, au şi scos cazmaua din bandulieră, începînd să sape vîrtos la temelia României, pentru a destrăma statul naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Vona Gabor, preşedintele unui partid fascist din Ungaria, declara, recent, la tabăra iredentistă de vară din Harghita, că ,,autonomia secuilor (cîteva sute – n.a.) este un obiectiv care se va realiza, mai devreme, sau mai tîrziu, orice ar face Statul Român”. Clona horhystă Vona Gabor şi-a cam înecat mintea, atîta cîtă mai are, în palinkă. El omite un fapt esenţial, şi anume că Guvernul Ponta va dispărea după alegeri, iar la Palatul Victoria e posibil să se instaleze un Cabinet de patrioţi, care, în 5 minute, să-i pună cătuşe la mîini, pentru astfel de declaraţii isterice.

Prezenţa udemeriştilor la guvernare şi declaraţiile provocatoare ale fasciştilor unguri s-ar putea să-i pice rău actualului premier, în demersul său de a se instala la Cotroceni. În plus, mulţi alegători vor ţine seama de nenumăratele promisiuni făcute de Victor Ponta, dar neonorate. PSD este un partid mare, care-i conferă şanse candidatului său, însă nu atît de mari încît să-l scoată preşedinte din primul tur de scrutin al alegerilor, iar, în cel de-al II-lea tur de scrutin, lucrurile s-ar putea complica. Partidele plevuşcă, din aşa-zisa zonă de dreapta, care, pînă acum, şi-au dat cu stîngu’-n dreptu’, se vor uni ca pulberea de fier atrasă de un magnet, nu pe baze doctrinare, fiindcă principiile ideologice le lipsesc cu desăvîrşire, ci pentru a-şi desemna un nou stîlp la Cotroceni, care să le ţină, mai departe, pe linia de plutire a corupţiei şi a trădării. Întreaga liotă care se pretinde de dreapta ar fi în stare să voteze pentru un pezevenghi ca Iohannis, iar, în cazul în care un asemenea ,,gînditor”, cu frîna de cap permanent trasă, n-ar intra în turul II, n-ar ezita să o susţină pe Elena Udrea, sau pe Monica Macovei. Politicienii lui Papuc au ajuns într-un asemenea hal de degradare, încît sînt în stare să desemneze în fruntea ţării un alt Traian Băsescu.

Unii analişti, probabil cei mai pesimişti, nu cred că alegerile prezidenţiale ar constitui o soluţie pentru normalizarea vieţii politice din ţara noastră. În demersul lor, mai toţi scepticii pornesc de la ideea că, deşi numărul candidaţilor este mai mare ca oricînd, printre ei nu se află nici un politician capabil să răspundă aşteptărilor fundamentale şi urgente ale Poporului Român, înrobit, jefuit şi văduvit de orice speranţă. Este adevărat că mulţi dintre cei care se înghesuie la ,,pomana porcului” de la Cotroceni sînt neaveniţi chiar şi pentru preşedinţia comitetului de bloc. Dar nişte neica-nimeni nu reprezintă adevărata faţă a ţării noastre, care, de-a lungul timpului, a dat omenirii înalte spirite şi care nu duce lipsă, nici astăzi, de valori autentice, în cele mai diverse domenii, inclusiv în domeniul politic. Judecînd lucrurile în funcţie de o astfel de realitate incontestabilă, refuz să cred că, printre actualii candidaţi, nu se găsesc şi politicieni capabili să onoreze cu cinste mandatul de preşedinte al ţării şi să-l cureţe de zgura minciunii, intrigilor, corupţiei, vrajbei şi scandalurilor, sub semnul cărora s-a aflat în ultimii 10 ani. Un astfel de candidat, care se detaşează de restul plutonului, este preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, remarcabil poet şi prozator, publicist şi pamfletar coborîtor din stirpea acelor condeie scînteietoare care au fost George Călinescu, Tudor Arghezi, Camil Petrescu, ori Eugen Barbu, intelectual de o mare erudiţie, dobîndită prin temeinice studii, în domeniul filozofiei, sociologiei şi ideologiei, istoriei, literaturii şi religiei, dar şi prin cercetarea atentă a vieţii politice interne şi internaţionale, înscriindu-se, astfel, cu cinste, în galeria iluştrilor cărturari autohtoni, în rîndul marilor personalităţi enciclopedice care au făcut faimă ţării noastre. Temperament vulcanic, duşman neîmpăcat al minciunii, demagogiei şi prostiei, al hoţiei, injustiţiei şi trădării, Corneliu Vadim Tudor este singurul candidat care, în eventualitatea cîştigării alegerilor prezidenţiale, ar putea să stîrpească din rădăcini corupţia şi evaziunea fiscală şi să repună economia naţională pe calea dezvoltării sănătoase, singurul lider în stare să scoată România din stadiul actual de colonie. Înzestrat cu o uimitoare putere de muncă şi avînd o perspectivă clară şi optimistă asupra destinului nostru, Corneliu Vadim Tudor s-ar dovedi, ca preşedinte al ţării, un puternic factor mobilizator, în jurul proiectului vital de renaştere a României, din cenuşa comunisto-capitalistă, care i-a întinat înfăţişarea, numele şi renumele, i-a atrofiat simţurile, memoria şi gîndirea, i-a îngropat trecutul şi viitorul, sub lespedea apăsătoare a unui prezent de robie. Din postura de şef al statului, Corneliu Vadim Tudor ar fi un garant al integrităţii, suveranităţii şi independenţei ţării şi, în acelaşi timp, ar acţiona pentru ca România să devină egală cu celelalte state comunitare.

Înspăimîntaţi de perspectiva unui asemenea deznodămînt al alegerilor prezidenţiale din noiembrie, liderii celorlalte partide sînt gata, în orice moment, să facă tot ce le stă în putinţă ca să împiedice accesul lui Corneliu Vadim Tudor la Cotroceni. Dar, spre deziluzia forţelor politice antinaţionale, pentru care România nu este decît o vacă de muls, aflată la dispoziţia lor şi a companiilor multinaţionale, verdictul, în apropiatul scrutin, s-ar putea să-l dea alegătorii. Voinţa oamenilor este, în ultimă instanţă, elementul determinant care poate schimba destinul întregii ţări. Sîntem liberi să alegem între bine şi rău. Totul depinde de noi. „Indiferenţa – spunea Cehov – este paralizia sufletului, o moarte prematură“. De la schimbarea macazului politic de acum 25 de ani, manevră nefastă, în urma căreia ţara noastră a intrat pe linie moartă, românii au avut trei preşedinţi: unul de stînga, convins, altul bănuit de dreapta şi ultimul, de groază. Nici unul nu s-a impus ca o personalitate de care România să-şi fi legat numele. Sub Regimul Ion Iliescu am demolat industria, agricultura, i-am ocrotit cum nu se poate mai bine pe reprezentanţii vechii Securităţi şi pe torţionarii comunişti, sub Regimul Emil Constantinescu a prins aripi corupţia, începînd de la Palatul Cotroceni pînă la ultimul chioşc de pe trotuar, care nu-şi plătea impozitul, astfel că ţara s-a aşezat în genunchi în faţa marelui capital străin, acceptînd să fie jefuită, din cap pînă-n picioare, iar sub Regimul Traian Băsescu s-au reinstaurat totalitarismul şi dictatura procurorilor, iar corupţia şi trădarea au căpătat dimensiuni incomensurabile. În trecut, România şi-a legat numele de Mihai Viteazul, făuritorul primei noastre Uniri, de Alexandru Ioan Cuza, prinţul Unirii Principatelor Române şi iniţiatorul unor mari reforme pentru ţară, de Ion I. C. Brătianu şi de Regele Ferdinand, făuritorii României Mari. În schimb, nu se poate spune nimic bun despre Ion Iliescu, Emil Constantinescu, ori Traian Băsescu. Ei nu-şi vor găsi loc decît în cele mai negre pagini ale Istoriei. Din păcate, noi ne-am ales asemenea inapţi conducători. Prin astfel de opţiuni, n-am făcut decît să împingem ţara pe marginea prăpastiei, iar, dacă vom continua să acordăm credit aceloraşi politicieni social-democraţi, liberali, sau democraţi, nu vom face decît să prăvălim, definitiv, ţara în abis.

,,Dorim ca-n viaţă să răzbim, atunci să-l votăm pe Vadim!”.

,,Cine-şi iubeşte ţara fierbinte, îl vrea pe Vadim preşedinte!”.

,,Dacă vrem noi înşine să fim, votaţi-l, mîine, pe Vadim!”.

Sfîrşit

NICOLAE DĂSCĂLESCU

COMENTARII DE LA CITITORI