Viaţa e un dar divin (4)

in Lecturi la lumina ceaiului

* N-ai niciodată dreptul de a dori moartea pentru  tine.

* A te sinucide înseamnă a te declara incapabil sau incorigibil.

* Gîndul morţii să-ţi slujească în orice clipă pentru a înţelege preţul vieţii.

(NICOLAE IORGA)

Viaţa-i un fulger, viaţa-i o clipă

Aşa spunea poetul nostru nepereche, Mihai Eminescu, şi lucrul acesta constituie o realitate dureroasă pentru mulţi dintre noi. Viaţa unei fiinţe umane se curmă nu numai în accidente rutiere, feroviare sau în incendii. Ea se vede periclitată la tot pasul. Atîţia oameni pleacă teferi dimineaţa la serviciu, la cumpărături sau cu alte treburi, dar nu se mai întorc vii acasă. Recent, în Bucureşti, cîteva persoane au fost spulberate de pe trotuar de un şofer vitezoman şi iresponsabil, care avea permisul de conducere suspendat. O femeie a fost internată în spital, fiind lovită de o bucată de tencuială care s-a desprins de pe faţada unui bloc. Multe accidente au loc pe şantiere şi în întreprinderile industriale. Neatenţia, imprudenţa şi neprevăzutul sînt factorii care dau naştere celor mai multe accidente la locul de muncă. Destule nenorociri survin însă ca urmare a nerespectării normelor de lucru sau a ignorării echipamentelor de protecţie. Sînt destul de dese cazurile cînd muncitorii cad de pe schele, sau de pe stîlpii reţelelor de electricitate, pentru că nu folosesc centura de siguranţă. Unii sînt electrocutaţi pentru că ignoră mănuşile izolatoare. Auzim uneori că unul sau mai mulţi muncitori care săpau la fundaţia vreunei noi construcţii ori pentru instalarea unor conducte de mari dimensiuni au pierit, fiind acoperiţi de maldărul de pămînt aruncat pe sol, dar neîngrădit. Recent, o femeie, mamă a 6 copii, şi-a pierdut viaţa, fiind electrocutată de frigiderul pe care-l spăla fără să-l scoată din priză. În anul 2014, în ţara noastră s-au produs 7,1 accidente mortale la locul de muncă, raportate la 100.00 de angajaţi, un asemenea nefericit rezultat constituind nivelul de vîrf înregistrat în Uniunea Europeană. În Olanda a fost semnalat un singur accident la acelaşi număr de angajaţi, în Grecia şi Finlanda 1,2, iar în Bulgaria, etalonul nostru de comparaţii în multe privinţe, 5,4 cazuri. Trebuie să spunem că unele persoane, chiar tinere, ,,sătule” de viaţă, încearcă să scape de ea, aruncîndu-se de pe blocuri, punîndu-şi ştreangul de gît sau înghiţind diverse substanţe toxice. Este un păcat de neiertat să-ţi curmi viaţa pe care ţi-a dat-o Dumnezeu. Destui oameni îşi pierd viaţa în încăierările dintre interlopi sau cele declanşate de găştile de cartier, care folosesc bîte, topoare, săbii, cuţite, ori arme de foc. Pînă şi în şcoli se declanşează conflicte care, în unele cazuri, sfîrşesc tragic. Un elev de 17 ani, din Caraş Severin, a fost ucis, în ziua de 23 aprilie, de un coleg de clasă şi de tatăl acestuia, care l-au lovit cu un topor şi cu un par, după o ceartă pe Facebook, din cauza unei fete. Un tînăr de 26 de ani, din Tulcea, a fost reţinut de Poliţie, după ce, în timpul unei altercaţii, în care au fost implicaţi mai mulţi membri ai familiei sale, şi-a împuşcat mortal fratele, cu o armă de vînătoare. Un alt tînăr, de 19 ani, şi-a înjunghiat iubita, în vîrstă de 17 ani, într-un parc din Bîrlad, fata ajungînd la spital în stare gravă. La crime ajung şi unii moştenitori testamentari, care nu reuşesc să-şi împartă în mod legal bunurile patrimoniale, dobîndite de la părinţi sau rude.

Judecînd după numărul mare de oameni care îşi pierd viaţa în accidente, după frecvenţa alarmantă a incendiilor, dar mai ales a crimelor, sîntem îndrituiţi să credem că, de mai bine de două decenii şi jumătate, în ţara noastră se desfăşoară un război fratricid. Nu ne mai înţelegem unii cu alţii, ne duşmănim din orice, de parcă am fi turbaţi. Familia nu mai are temelia sacră de altădată, ne depărtăm de Biserică, iar pentru unii ţara nu mai este Patrie. Nu-i nevoie să ne atace alţii din afară. Ne măcinăm noi între noi, cu patimă şi sadism, spre satisfacţia vrăjmaşilor, care aşteaptă ca hienele să ne vadă pe năsălie, ca să ne devoreze mai uşor. Sperăm de ani şi ani ca răfuielile să se încheie, nădăjduim ca, într-o zi, să ne urcăm cu toţii pe schele pentru a reconstrui ţara sfîşiată de interese politicianiste egoiste şi de corupţie, dar cum punem piciorul pe prima treaptă, insul de lîngă noi prăbuşeşte scara. Probabil că, dacă am ajunge sus, ne-am îmbrînci unii pe alţii spre pămînt. Cine să mai asigure stabilitatea scării, cine să mai înfrîneze încrîncenarea? Partidele politice nu mai au doctrine şi nici programe. Ele sînt catalizatoarele urii şi vrajbei. Se bălăcăresc în Parlament, la posturile de televiziune, în adunările electorale, dar şi în afara ţării. Nu-şi mai găsesc menirea, pretinzînd că în lipsa lor s-ar instaura anarhia. Aşa este, dar, din păcate, la noi, haosul este la el acasă, fiind întreţinut de partide, de înalţi demnitari şi de ,,politicienii străzii”, alde terchea-berchea, care urlă zile de-a rîndul sub bolta cerului, ca să impună cu forţa „democraţia“ celor care i-au trimis acolo, fiindcă altfel n-au spor la urne. Din 1989 încoace, poţi număra pe degetele de la o mînă momentele în care partidele noastre au interpretat vreo melodie politică la unison. Pînă cînd nu vom pune capăt zaverei şi zavistiei, pînă cînd nu ne vom debarasa de răutate, de hoţie şi trădare, pînă cînd nu vom îmbrţişa cu sufletul şi cu inima Interesul Naţional, singurul crez în stare să ne mîntuiască de viaţa păcătoasă în care ne-am cufundat, nici o geană de lumină nu va răsări pe cerul României. Aşteptăm zadarnic politicianul, conducătorul providenţial, în spatele căruia să ne încolonăm şi să pornim marea epopee a reconstrucţiei naţionale. Dar de unde să apară salvatorul? Din gloata de corupţi, de incompetenţi, a dependenţilor de Facebook, ori din rîndul protestatarilor cu diurnă? Sau poate dintre acei anonimi care încearcă să se afirme prin potopul de vorbe goale pe care le revarsă în Parlament, pe ecranele televizoarelor sau în campaniile electorale? Numele îl primeşti prin botez, dar renumele ţi-l dobîndeşti prin muncă asiduă şi cinstită, prin fapte şi nu prin vorbe. Despre Ştefan cel Mare, despre Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza şi despre alţi voievozi şi domnitori, care au apărat pămîntul sfînt, limba străbună şi credinţa noastră creştină, neprecupeţindu-şi viaţa, despre Dimitrie Cantemir, Mihai Eminescu, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Iorga şi despre toţi ceilalţi străluciţi reprezentanţi ai culturii noastre se va vorbi cît va dăinui pe lume Poporul Român. Cine va mai rosti peste 5-10 ani numele unor lamentabili, unor grosieri, unor cozi de topor ca Monica Macovei, Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici, Sabin Gherman, Udrea, Anastase, Onţanu, Mazăre, Vanghelie, Turcan, Gorghiu, Hrebenciuc ori Ghiţă? Din ce oraş părăginit, din ce sat fără şcoală să se mai ridice vreun bărbat de stat, cu mintea luminată de soarele dreptăţii şi al românismului?

Scumpă şi sublimă Românie, ţara mea de glorii, dăruită de Dumnezeu cu frumuseţi neasemuite şi atîtea bogăţii, ce zile de apocalipsă ai ajuns să trăieşti! Cine să te mai scoată la lumină, cînd adevăraţii tăi eroi zac de mult în cimitire, iar urmaşii joacă tontoroiul pe mormintele lor, în loc să le aprindă mereu la căpătîi candela recunoştinţei? În adîncul sufletului meu, nădăjduiesc, totuşi, că românii n-au ajuns la capătul vieţii. Cred că aţa care ne leagă indestructibil de acest pămînt nu se va rupe. Am convingerea nestrămutată că ziua învierii noastre va veni cît de curînd.

Sfîrşit

NICOLAE DĂSCĂLESCU

COMENTARII DE LA CITITORI