Viaţa mea printre miliardarii ruşi (10)

in Lecturi la lumina ceaiului

Dacă eşti homosexual, ascunde-te.

Nu dorim să ştim nimic despre asta (2)

Să nu uităm că homosexualitatea a fost considerată infracţiune pînă în anul 1993, apoi, boală mentală, pînă în 1999. În ultima perioadă se observă o revenire asupra subiectului, într-un fel. Pentru aproape două treimi dintre ruşi, mass-media şi ,,propaganda” homosexuală sînt responsabile de faptul că unii aleg această orientare sexuală. De altfel, municipalitatea oraşului Sankt-Petersburg a votat o lege, destul de neclară, care are ca scop protejarea minorilor de ,,propaganda homosexuală şi de pedofilie”, amîndouă fiind băgate în aceeaşi oală. În iulie 2012, un grup de militanţi a fost oprit, în numele acestei legi, cu ocazia unui marş – neautorizat, mai e oare nevoie să subliniez asta? – pentru apărarea drepturilor acestei comunităţi. Manifestaţiile tulburau odinea publică. Dar asta, din cauză că grupurile homofobe s-au invitat, în mod constant, la astfel de demonstraţii, ca să provoace scandal. În ciuda acestor lucruri, cîţiva prieteni homosexuali din grupul nostru de expatriaţi mă asigură că aici se simt mai în siguranţă decît la Paris, sau la Barcelona. Însă, în seara următoare, cînd mă întîlnesc din nou cu amicii noştri gay, unul dintre ei are capul bandajat, împachetat bine, iar altul merge şchiopătînd. Doi dintre prietenii lor apropiaţi, care formează un cuplu, au avut neinspirata idee de a se îmbrăţişa pe un pod. După cum era de aşteptat, gestul lor a provocat indignare. O gaşcă de ruşi beţi, ce trecea în acel moment pe acolo, a început să-i insulte şi să-i urmărească. Cei doi agresaţi au rămas în urmă, ca să-şi recupereze nişte obiecte de pe celălalt mal, dar s-au ales cu o grămadă de lovituri de pumni şi picioare… Bătaia ar fi putut să dureze mai mult timp, dacă una din victime n-ar fi avut ideea inteligentă de a începe să argumenteze. Dar, fără să încerce să demonstreze absurditatea homofobiei – ceea ce, oricum, ar fi fost în zadar. ,,Pe noi ne-aţi văzut cumva că ne-am sărutat? Nu. N-am fost noi. Şi-atunci, care e problema? Cei care s-au sărutat au plecat deja”. Incredibil argument, nu-i aşa? Dar a funcţionat. Agresorii au acceptat, pînă la urmă, această versiune, s-au calmat şi i-au lăsat în plata Domnului pe cei doi ţapi ispăşitori… Odată ajunşi la spital, nefericiţii şi-au povestit păţania. În cel mai scurt timp, oarecum surprinzător, poliţiştii s-au deplasat pînă la ei, pentru a se informa despre acest caz, insistînd ca victimele să depună plîngere. Intoleranţa are, totuşi, limitele ei.

Barbie versus GI Joe (1)

Ieri, cînd stăteau în camera de zi, Nastia şi Artiom aproape că au făcut un atac de apoplexie. Alioşa a luat brăţara surorii sale, lăsată pe masă, ca să şi-o pună la încheietură. Era o brăţară foarte frumoasă, ornată cu inimioare roz. Şi a început cearta… Părinţii s-au năpustit, îndată, asupra copilului, ca să-i smulgă din mîini preţioasa comoară, explicîndu-i că nu, băieţii nu poartă bijuterii.

– Dar eu vreau!…, a scîncit copilul.

– Bijuteriile sînt doar pentru fete, insistă Nastia şi Artiom.

Copilul se simte neînţeles, încearcă să opună rezistenţă; e indignat că, dintr-odată, i se interzice un lucru, fără să i se explice de ce.

Să nu amestecăm caracteristicile de gen: totul începe cu o brăţară şi, dintr-una în alta, ai şi ajuns homosexual. Nastia şi Artiom cedează, de obicei, cu uşurinţă, însă nu în privinţa chestiunilor esenţiale. La doar 4 ani, micuţul Alioşa învaţă, în fiecare zi, cîte o lecţie despre bărbăţia sa. Tatăl lui, în baie: ,,Spală-te pe faţă şi dă bine cu apă rece. Doar eşti bărbat, ce naiba!”. Sora ripostează la plînsetele lui: ,,Gata, nu mai plînge, doar eşti bărbat!”. Cînd băiatul nu vrea să-şi mănînce porţia de cereale, dimineaţa, mama îi spune: ,,Înghite şi nu mai face mofturi, eşti bărbat!”. Unchiul îi aduce un tricou polo: ,,Ridică-ţi gulerul, ca bărbaţii!”. Cînd copilul se suceşte şi se agită, guvernanta îi zice: ,,Stai, te rog, drept, eşti bărbat!”. O prietenă a familiei, cînd dă să iasă pe uşa casei: ,,Ţine uşa deschisă doamnelor, doar eşti bărbat!”. Pe scurt, cei ce stau în preajma lui îi indică, ori de cîte ori se iveşte ocazia, comportamentul care se potriveşte unui adevărat mascul – comportament destul îndepărtat de imaginea pe care Alioşa o reflectă: un băieţel fragil, foarte afectuos, cam neîncrezător şi un picuţ leneş.

De Ziua Apărătorului Patriei – sau Ziua Bărbatului – o sărbătoare publică în Rusia, care marca, înainte, aniversarea Armatei Sovietice, Artiom i-a dăruit fiului său o butelcă metalică şi o beretă kaki, ornată cu steaua roşie a soldaţilor. E mai puţin important dacă, la 18 ani, Alioşa va încerca să scape de serviciul militar, sau îşi va găsi uşor un loc de muncă bine plătit, datorită relaţiilor tatălui său.

Cu siguranţă că nu va fi singurul. Armata suferă din cauza imaginii proaste pe care o are şi nu reuşeşte să mobilizeze recruţi. Mortalitatea e prea ridicată, din cauza regimului cazon extrem de dur. Şi, aşteptînd să-i afle alegerile, părinţii lui pot fi deja mîndri de el: băiatul aproape că a pus mîna pe-o armă. Aflat în sala de supraveghere video, din micuţa locuinţă a gărzilor de corp, a încercat să-i smulgă pistolul de la brîu unuia dintre şoferi… Apoi, a făcut o criză de nervi cînd a fost certat, puţin cam prea aspru, pentru că a rîvnit la genul acesta de jucării.

(va urma)

MARIE FREYSSAC

COMENTARII DE LA CITITORI