Viaţa mea printre miliardarii ruşi (19)

in Alte știri

Viaţa mea printre miliardarii ruşi (19)

 

Pe calea ferată (2)

Ca în Franţa din vremea lui Zola, alcoolicii din Rusia sînt figuri obişnuite în peisaj, ei fiind pe deplin integraţi în societate. Alexei povesteşte despre zilele sale de muncă – e conductor de tren – cu o mimică demnă de Gerard Dépardieu.

– Dimineaţa parcă sînt pe jumătate adormit, mă ia cu greaţă şi ameţeală, şi-atunci, hop!, beau o bere şi mă simt mai bine. Şi-apoi mai beau una, şi încă una…

Brusc, îşi face apariţia provodniţa (însoţitoarea de tren). Pe lîngă îndatorirea de a veghea la respectarea liniştii, tînăra, în vîrstă de vreo 20 de ani, îi serveşte cu alcool pe călătorii care doresc. Ea vinde, de asemenea, ceai şi supă la plic, produse depozitate în cabina sa.

– Ce drăguţă e!, lasă să-i scape Alexei, admirativ, ţinîndu-i uşa deschisă, plin de curtoazie, după care se duce să se uşureze în despărţitura dintre cele două vagoane. Acum, răcneşte cît poate de tare, ca să acopere zgomotul asurzitor al trenului.

Dimineaţa devreme, ajuns la destinaţie, Alexei încearcă să-şi convingă noul prieten francez să coboare, pentru a-l însoţi la bania, sauna rusească. Îmbibat de alcool cum e, lui Antoine îi e greu să reziste. Rusul insistă:

– Vino, o să vezi ce plăcut este să te bată cineva pe spinare cu crengi de mesteacăn! – o tradiţie căreia nu prea poţi să-i scapi.

Curajos din fire, însă deloc temerar, Antoine preferă să facă stînga-mprejur şi să se refugieze, împleticindu-se, în cuşetă.

Stimulată de lectura intensivă a aventurii lui ,,Mihail Strogoff”, de Jules Verne, îmi propun şi eu, la rîndul meu, o aventură. Pentru asta, trebuie să mă întîlnesc cu Antoine la Irkuţk, oraş situat în apropierea Lacului Baikal, ,,perla Siberiei”.

Călătoria la clasa I, într-un compartiment de două persoane, vagon echipat cu duş, e parcă prea luxoasă. Călătoria la clasa a III-a, în vagoane de 54 de locuri, cu cîte 6 pasageri în compartimentul fără uşi, e greu de suportat. Optez, rezonabil, pentru o călătorie la clasa a II-a.

Împart compartimentul cu un cuplu de tineri şi fetiţa lor de 5 ani. Imediat ce trenul porneşte din gară, cei trei se fac comozi, schimbîndu-se în trening şi papuci de casă. Ruşii obişnuiţi, cei care nu călătoresc la bordul unui avion privat, preferă trenul, mult mai confortabil decît orice alt mijloc de transport. Ruşii obişnuiesc să-şi aleagă itinerarii lungi, ce străbat imensul lor teritoriu. Păduri de mesteacăn, cîmpii, păduri de mesteacăn, cîmpii… Oare cele cîteva cărţi pe care le-am luat cu mine îmi vor fi de ajuns ca să-mi omor timpul? Mă aşteaptă 3 zile de călătorie şi 4 fusuri orare de traversat înainte să ajung la destinaţie, la est de Ural.

În faţa mea, femeia scoate dintr-o pungă nişte peşte uscat şi ogurţi (castraveţi cornişon), punînd totul pe măsuţă. Scot, la rîndul meu, nişte pirojki, produse de patiserie umplute cu varză, cartofi sau carne, pe care le-am cumpărat de la o băbuţă care le vindea pe peron. Noaptea, pe ascuns, unele bătrîne mai vînd şi vodcă făcută în casă.

– Eu nu beau aşa ceva, un strop nu pun în gură, mă asigură, cu mîndrie, tatăl, Serghei.

Laudă politica guvernului, care a interzis vînzarea de alcool în chioşcuri şi consumul acestuia în parcuri. Mă prind în jocul de-a şedinţa foto – imagini-suvenir luate cu telefonul mobil. Cei doi mă invită, călduros, să-mi petrec timpul în dacea lor (casa de la ţară). Serghei îmi face o descriere idilică a vieţii în dacea, în timp ce soţia lui îl aprobă: să te relaxezi la căldura soarelui, să înoţi în rîul din apropiere, să mănînci peşte proaspăt, să inspiri mirosul dulce al şaşlik-ului… Rezervată exclusiv bărbaţilor, arta preparării acestor frigărui e sacră. Există un secret anume al unei marinate reuşite, al felului cum se înfăşoară bucăţile de carne pe lungile tije din fier şi se prăjesc la grătar, iar musafirul e obligat să le laude, cu riscul de a jigni celălalt preparat al zilei: cordon-bleu.

va urma)

MARIE FREYSSAC

COMENTARII DE LA CITITORI