Viaţa mea printre miliardarii ruşi (2)

in Lecturi la lumina ceaiului

Portretul-robot al unui oligarh (2)

Circulă o istorioară amuzantă, care ilustrează bine starea de spirit a acestei noi clase sociale: „Doi ruşi, proaspăt îmbogăţiţi, se întîlnesc pe stradă. «Ia uite, mi-am cumpărat o cravată nouă, m-a costat 500 de dolari!», se făleşte primul. La care celălalt îi spune: «Idiotule! Ştiu eu un loc de unde o puteai cumpăra cu 800 de dolari!»“. Şi totuşi, există situaţii în care ar fi nedrept să le reproşăm acestor oameni caracterul excesiv – şi anume, atunci cînd sînt cuprinşi de desele lor impulsuri de generozitate. Oligarhul rus nu se zgîrceşte cînd vine vorba de bacşiş. În vacanţă, cu familia, sau cu prietenii, el plăteşte totul: călătoria cu avionul, cu taxiul, hotelurile de lux, restaurantele… Însă nu doar atît.

La familia Sokolov, de exemplu, cei care îi însoţesc într-o călătorie, inclusiv angajaţii, primesc „ordin“ să se simtă bine. Se întîmplă ca profesorul de golf să nu-şi găsească bilet la clasa business în ziua plecării? I se ordonă să urce la bordul avionului familiei. Una dintre guvernante pare fascinată de iPad-ul lor? În mai puţin de 5 minute, asistenta personală a familiei este trimisă să cumpere unul. O altă guvernantă se simte foarte obosită? I se acordă cîteva zile în plus de repaus. Unul dintre angajaţi se îmbolnăveşte grav? Va fi trimis să se trateze într-unul dintre cele mai bune spitale private din Paris, iar toate cheltuielile medicale vor fi asigurate de familia patronului. Un alt angajat este dat afară, după ce s-a descoperit că suferă de alcoolism? I se va plăti, totuşi, un tratament de dezintoxicare, înainte de plecare… Un obicei care duce, uneori, la abuzuri, însă lucrul cel mai important, pentru oligarhul rus, este să fie înconjurat de oameni fericiţi.

Dar despre ce fel de mediu social este vorba, mai exact, şi cum s-a îmbogăţit oligarhul? Afacerist abil, oligarhul rus a făcut avere în anii ‘90. Se bucura de un trai bun şi de relaţii la nivel înalt chiar şi înainte, pe cînd era membru al nomenclaturii sovietice. Primii bani serioşi i-a făcut, probabil, atunci cînd Mihail Gorbaciov a hotărît, în anii ‘80, să liberalizeze parţial economia, astfel că a avut ocazia să-şi deschidă o mică afacere profitabilă. Sau, cînd a preluat întreprinderea de Stat pe care o conducea, cumpărînd pe nimica acţiunile distribuite angajaţilor. După destrămarea URSS-ului, unii s-au îmbogăţit cu uşurinţă, ocolind legea. Însă, sînt destui cei care-i invidiază. Prin urmare, noul capitalist se apără cu înverşunare de uzurpatorii săi, dar fără să-şi murdărească mîinile, bineînţeles. Se găsesc destule firme private de „securitate“ care să se ocupe de asta. Pasiunea lui pentru domeniul finanţelor e atît de puternică, încît înfiinţează o bancă comercială.

Avînd relaţii printre cei de la putere, împrumută Statul cu o mică sumă de bani, în timpul colapsului financiar din 1995, şi primeşte, în schimb, un număr mare de acţiuni. Desigur că face asta, în primul rînd, din patriotism. După cum era de aşteptat, Statul nu-i poate rambursa împrumutul; prin urmare, oligarhul pune mîna pe cele mai bune hălci din industria ţării. În fine, participă, sub regimul lui Boris Elţîn, la „jaful secolului“. Iată de ce oligarhul rus este atît de detestat de compatrioţi. Cu toate acestea, fără el, fără banii pe care i-a investit în restructurarea uzinelor moştenite din perioada sovietică şi fără implicarea sa în crearea instituţiilor, nu e sigur că ruşii ar fi avut, în ziua de azi, o economie de piaţă bazată pe respectarea legii, proprietate privată garantată de stat, şi nici o creştere medie a PIB-ului, de aproape 5% pe an, începînd cu 2001.

Poporul e, însă, nerecunoscător. Ba chiar votează, în massă, pentru Vladimir Putin, cel ce se autoproclamă „distrugătorul oligarhiei“. Regulile se schimbă: oligarhul trebuie să-şi plătească impozitele, să nu mai încerce să controleze mass-media şi să asculte, docil, de puterea politică. Dacă nu, oligarhul poate să aleagă exilul, la fel ca Boris Berezovski – care a plecat în Marea Britanie, ori închisoarea, ca Mihail Hodorkovski, fostul preşedinte al Companiei petroliere Iukos. Stăpînul de la Kremlin are oamenii lui de casă, şi e mai bine să te numeri printre ei. După reconfigurarea raporturilor de forţe, prezenţa în politică a noului oligarh este una cît se poate de discretă. Dar încă deţine economia ţării. (În 2003 – 22 de oameni de afaceri sau grupuri private controlau aproape 40% din industria Rusiei, conform Memorandumului întocmit de Banca Mondială: „Russian Federation: from Transition to Development“ [„Federaţia Rusă: de la tranziţie la dezvoltare“], martie 2005 [n.a.].) În acelaşi timp, e cît se poate de realist. Indiferent ce s-ar întîmpla – conflict cu Puterea, sau prăbuşirea economiei -, el este pregătit. Are nenumărate proprietăţi luxoase – apartamente, case, castele, hoteluri – răspîndite peste tot, în Europa şi în Statele Unite… Dincolo de graniţele scumpei sale Patrii.

(va urma)

Marie Freyssac

COMENTARII DE LA CITITORI