Viaţa mea printre miliardarii ruşi (24)

in Alte știri

 

O conştiinţă politică solidă (2)

Totuşi, două săptămîni mai tîrziu, furia creşte. Poporul iese în stradă. Fraudele electorale trezesc indignare. Banderole, sloganuri Anti-Putin, baloane şi panglici, toate fac parte din arsenalul manifestanţilor. Oamenii au protestat, la început, aşezaţi pe caldarîm, apoi, în maşini, pentru că iarna rusească îngheaţă chiar şi spiritele cele mai înfierbîntate. ,,Împotriva corupţiei!“ – stă scris pe un panou fixat pe capota unui jeep, deasupra unui desen înfăţişînd un pistol-mitralieră. De regulă, situaţiile disperate cer soluţii ieşite din comun. Însă, chiar şi nişte cîrpe de vase, sau nişte şosete agăţate de ştergătoarele de parbriz se pot dovedi utile, cu condiţia să fie imaculate. Albul e culoarea care a rezultat din amestecul heteroclit al steagurilor celor din opoziţie: cel alb-verde, al liberalilor din ,,Iabloko“, cel galben-maro, al naţionaliştilor radicali, şi drapelul roşu, al comuniştilor.

În cartierul său moscovit, în stil Beverly Hills, Nastia tremură, văzîndu-i pe rebeli la televizor. Vrea, cu orice preţ, să meargă în străinătate, la sfîrşitul de săptămînă, cînd vor avea loc alegerile prezidenţiale. Nu poţi să ştii niciodată dacă aceşti revoluţionari, aparţinînd, în marea lor majoritate, clasei de mijloc, şi care acum protestează liniştiţi, nu vor dori, brusc, să invadeze cazematele miliardarilor… Tulburarea ei e uşor de înţeles. În oraşele cele mai importante, au ieşit în stradă cîteva zeci de mii de persoane! Situaţia aceasta e extraordinară, însuşi preşedintele Vladimir Putin o recunoaşte. Generos, el admite, în direct, la Televiziunea de Stat, că manifestanţii au dreptul să se exprime.

Problema e liderul lor. Nu au unul, sau au prea mulţi. Dintre aceştia, cei mai mulţi resping ideile forţelor extremiste – tot ce vor este să scape de Putin. Însă nici un candidat nu le este pe plac. La nevoie, l-ar alege pe Mihail Prohorov, un oligarh, însă nu sînt foarte convinşi. Acesta refuză să participe la manifestaţii, dar pare destul de credibil ca figură a Opoziţiei. În Moscova, el avea să iasă pe locul al doilea, cu 20% din voturi, faţă de 8%, procentul obţinut la nivel naţional. Sveta a votat cu el, în lipsa unei alte opţiuni. Ea regretă epoca sovietică, însă nu într-atît încît să-şi dorească revenirea comuniştilor la Putere: ,,Trăiam mai bine înainte de destrămarea Uniunii Sovietice, spune ea. Nu exista concurenţă pe piaţa muncii, cum e, acum, cu ucrainienii, care acceptă să lucreze pe salarii mai mici. Şi-apoi, nici nu eram preocupaţi să avem foarte multe lucruri – toată lumea purta aceleaşi haine, avea aceeaşi mobilă, aceleaşi maşini… Acum, ne uităm la ce-şi cumpără vecinul şi vrem tot mai mult“. Totuşi, ea nu-l reneagă pe Putin, împotriva căruia manifestă. Doar el a fost cel care a spus: ,,Cine vrea reinstaurarea Uniunii Sovietice nu are minte. Cine nu o regretă – nu are inimă“. Sînt numeroşi cei care gîndesc astfel. Partidul Comunist rămîne a doua forţă politică, unele regiuni fiind, în mod tradiţional, mai roşii decît altele. ,,La Vladivostok, oamenii au votat întotdeauna cu comuniştii, şi aşa fac şi acum, din obişnuinţă“, îşi dă cu părerea Igor, un bărbat de vreo 30 de ani. După care, explică: ,,Nu au nimic împotriva lui Vladimir Putin. Pentru bunica mea e acelaşi tip de raţionament, cu efect invers: se plînge de partidul Rusia Unită, însă votează cu acesta doar pentru că se află la Putere. N-am fost la manifestaţii, fiindcă, oricum, nu ştiu cu cine să votez“.

La urma urmei, democraţia, în numele căreia protestează manifestanţii, e, oare, atît de importantă? Asociată cu liberalismul fără reguli al anilor ‘90 şi cu inversarea traumatizantă a valorilor, democraţia nu se bucură neapărat de o imagine pozitivă.

– Nu-mi place politica, nu votez, mi se destănuie Dima, un şofer care nu mai citeşte ziarele şi nu urmăreşte ştirile de la televizor, mult prea părtinitoare. Nu serveşte la nimic. Nu-i cunoaştem personal pe candidaţi, aşa că e greu să avem încredere în ei.

Şi-apoi, nu asta e important; ce-şi doreşte el este să fie ordine şi pace. Să poată munci, să aibă grijă de familia sa şi să trăiască în linişte. Totuşi, ce înseamnă democraţia? Ea nu există cu adevărat nici măcar în Statele Unite. Mai mult, are efecte perverse: libertatea presei, de exemplu.

– Îţi aminteşti de atacul terorist din Moscova, de la Teatrul Dubrovka, din 2002?, mă întreabă el, încă tulburat de amintirea evenimentului. Fără democraţie nu s-ar fi ajuns la atît de mulţi morţi. Doi ostatici au reuşit să scape. Dar jurnaliştii au explicat, în direct, la televizor, pe unde au fugit, moment în care cecenii au blocat acea ieşire… Dacă mass-media ar fi fost sub controlul Puterii, nu s-ar fi întîmplat niciodată aşa ceva.

Se abţine, deci, de la vot, din lipsă de încredere, ca alţi 40% dintre compatrioţii săi.

(va urma)

MARIE FREYSSAC

COMENTARII DE LA CITITORI