Viaţa mea printre miliardarii ruşi (28)

in Alte știri

Zi de sărbătoare (II)

Mă îndepărtez, ruşinată că întruchipez, în ochii lor, un popor în stare de o asemenea absurditate, un popor de iresponsabili şi de zgîrciţi, care nu se îndură să cheltuie o jumătate de milion de euro, pentru a sărbători, cu demnitate, Noul An. În Piaţa Roşie din Moscova, pentru acelaşi eveniment, ar fi avut loc un foc uriaş de artificii şi un concert. Şi Artiom se enervează: focul de artificii, în seara de Revelion, e sacru. Ruşinat, Jacques, cel care s-a ocupat de organizarea serii, bîlbîie nişte scuze.

– E criză, înţelegeţi dvs. Primăria Parisului face economie. Anul viitor am putea încerca să organizăm un foc de artificii privat…

O oră mai tîrziu, în locuinţa de pe Bulevardul Montaigne, Liza se bagă în pat, ruptă de oboseală. Pentru mine începe, din acel moment, munca de spiriduş. Un spiriduş sportiv. Străbat de vreo 10 ori coridorul lung al apartamentului, dus-întors, între bucătărie, unde se află numeroasele cadouri ale copiilor, şi intrare, unde tronează un brad uriaş. La trezire, pe copii îi aşteaptă bucuria despachetatului: rochii, gentuţe, DVD-uri cu Barbie – pentru Liza, maşini, jocuri Lego şi un castel fortificat – pentru Alioşa. Eu primesc o cutie cu farduri şi un flacon Chanel no 5 pentru baie, cu care să îmi satisfac setea de feminitate. Într-o zi, cu răbdare şi convingere, le voi ajunge măcar pînă la gleznă rusoaicelor.

Dimineaţa, luăm un mic-dejun festiv. Caviarul e la discreţie, ca de obicei. Însă, eu mă arunc, mai întîi, asupra produselor de patiserie, aceste dulciuri, specific franţuzeşti, care mi-au lipsit atît de mult, la Moscova. O oră mai tîrziu, ne alăturăm celorlalţi invitaţi, într-un mic restaurant, unde se servesc bucate tipic burgheze, în porţii generoase. E unul dintre localurile cele mai aglomerate din Paris, pe care îl frecventează, în afară de patronul meu, o mulţime de celebrităţi din Statele Unite: Bill Clinton, Mel Gibson, Cameron Diaz, Jennifer Aniston… La întoarcere, cu burţile pline, ne uităm la ,,Ironia sudbîi” (,,Ironia sorţii”), un film-cult, lansat în 1975, cu o durată de 3 ore. Majoritatea canalelor ruseşti de televiziune îl difuzează în fiecare an, la 1 ianuarie – Anul Nou, după Calendarul gregorian, şi la 14 ianuarie – conform Calendarului iulian. Ciocnind încă pentru Noul An, ne alăturăm eroului, beat turtă, după ce şi-a petrecut timpul cu prietenii, la bania. Însă, ce e prea mult – e prea mult, şi nu reuşim să terminăm de băut toate sticlele de şampanie.

– Foarte important: să nu aruncaţi vinul, spune Nastia, arătîndu-i bucătarului un Château Margaux 1985, de-abia început. Îl veţi putea folosi la gătit.

Nu trebuie irosit un vin clasic, vîndut cu 2.300 de euro sticla, nici măcar într-o zi de sărbătoare!

Credinţă

În penumbră, un cor de femei recită, fără pauze, cîntece liturgice. La lumina lumînărilor, de-abia pot fi distinse operele pictorului de icoane, din Secolul al XV-lea, Andrei Rubliov. Fresce murale mari ilustrează viaţa Sfîntului Serghei din Radonej. Îmbrăcat cu o robă lungă, neagră, un călugăr bărbos îşi face, de nenumărate ori, semnul crucii, cu 3 degete, şi recită psalmi misterioşi în faţa mormîntului ce conţine relicvele Sfîntului, patron al Rusiei. Călugărul merge alături de mulţimea de credincioşi smeriţi, care aşteaptă să sărute geamul ce protejează mormîntul. Totul îndeamnă la linişte şi reculegere. Asta, dacă facem excepţie de zgomotul aparatelor de fotografiat, ce se aude la intervale regulate de timp.

Important loc de pelerinaj şi, în acelaşi timp, obiectiv turistic, micuţa Catedrală a Sfintei Treimi, cu o mulţime de cupole aurite, a fost construită în interiorul mînăstirii din oraşul Serghiev Possad, nu departe de Moscova. Aici, ca şi prin alte părţi, bisericile sînt, tot timpul, pline. Dmitri Medvedev spunea, în 2011: renaşterea Bisericii Ortodoxe ruse în numai 20 de ani este o adevărată ,,minune”.

După 70 de ani de ateism impus de Stat, odată cu destrămarea Uniunii Sovietice, ruşii au putut, în sfîrşit, să respire în linişte mirosul de tămîie. În plus, creştinismul ortodox a devenit un paleativ pentru coeziune naţională, atunci cînd ţara şi-a pierdut reperele. Între graniţele imperiului rus se găsesc şi alte confesiuni: se estimează că sînt între 11 şi 22 de milioane de musulmani, mai mult de 1,5 milioane de budişti şi aproape 1 milion de evrei. Însă, în inima ei, ,,Eterna Rusie” a fost întotdeauna, şi cu pasiune, ortodoxă. Toată lumea o ştie.

Bunicuţele ocupă, deseori, primele locuri în biserică: răzuiesc ceara de la lumînări, şterg de praf icoanele şi le ceartă pe înfumuratele care nu poartă batic şi umblă cu umerii dezgoliţi. Să nu vă încredeţi, însă, în aparenţe. Ortodoxismul nu e numai o religie pentru bunicuţele cu un picior în groapă. Influenţa acestuia în societate nu încetează să se facă simţită. Una dintre cele mai importante perioade ale anului, Săptămîna Mare, de dinaintea Paştelui, atrage tot mai mulţi credincioşi, care se supun, în fiecare zi, regimului alimentar pastnoi (fără produse de origine animală). Cel puţin, asta spun sondajele. Datorită unui lobby eficient, cultura religioasă a început să fie predată în şcoli, nu de mult timp. Preoţii oficiază slujbe în Armată, reprezentanţi ai clasei politice se afişează alături de oameni ai Bisericii… Ce mai, Biserica e o chestiune serioasă! Fetele de la ,,Pussy Riot” au simţit asta pe pielea lor. Punkistele au primit 2 ani de închisoare, după ce au pătruns, cu cagule, în Catedrala Christos Mîntuitorul, ca să danseze şi să cînte o rugăciune Anti-Putin, chiar în faţa altarului, înainte de ultimele alegeri prezidenţiale. Acest moment reflectă ciudatul amestec de politică şi religie din Rusia, legăturile, greu de înţeles, dintre Putere şi Biserică. Dmitri Medvedev a simţit nevoia să preciizeze, cîteva luni mai tîrziu, că Biserica nu participă la deciziile luate de Stat. Dar va rezista ea tentaţiei? S-ar părea că Biserica i-a autorizat deja pe unii preoţi să candideze pentru funcţii în Stat şi s-ar fi declarat în favoarea constituirii unui partid ortodox.

– Eu nu merg la biserică, totul nu e decît afaceri şi politică, îmi spune una dintre gărzile de corp, cu o figură dezgustată.

Hegemonia crescîndă a Bisericii Ortodoxe îl exasperează. Nu-i place să facă la fel ca toată lumea. Cîteva zile mai tîrziu, îl cunosc pe Iaroslav, care poartă, ostentativ, la gît o cruce de argint:

– Înainte am predat religie, dar a trebuit să părăsesc Biserica acum 3 luni, din cauza jocurilor de putere. Părinţii elevilor mă vor înapoi.

Profesorul de religie s-a reconvertit în şofer de taxi – o soluţie simplă, rapidă, eficientă, în aşteptarea unei slujbe mai bune. Nu e nici o ruşine în asta, nici Vladimir Putin nu a făcut altfel, în momentul în care s-a întors din Germania, la începutul anilor ‘90, cînd a trebuit să renunţe la postul său din cadrul KGB-ului. Trebuie să te adaptezi, mai ales cînd ai guri de hrănit. La 33 de ani, Iaroslav e tatăl a 5 copii. După ce a oprit maşina în faţa casei mele, îmi arată pe telefonul mobil fotografii de familie.

– Cel de al 6-lea va veni pe lume în decembrie, îmi spune el cu mîndrie, arătîndu-mi o poză cu soţia însărcinată. Iaroslav contribuie la repopularea ţării sale. Scăderea demografică a devenit, de altfel, o problemă prioritară pentru Patriarhul Moscovei şi al tuturor ruşilor, Kiril, care a cerut guvernului, în 2012, să sprijine mai mult familiile numeroase. Rusia a pierdut peste 5 milioane de locuitori în 20 de ani, iar, în prezent, de-abia numără 143 de milioane de suflete. Oare patriotismul, atît de puternic, va reuşi să inverseze această tendinţă?

(va urma)

MARIE FREYSSAC

COMENTARII DE LA CITITORI