Viaţa mea printre miliardarii ruşi (30)

in Lecturi la lumina ceaiului

Discreţia dăunează sănătăţii.

Consumaţi cu moderaţie

Însoţesc familia Sokolov la Monaco. O a doua reşedinţă, sau un yacht ancorat în apropiere de Rocher, e un accesoriu ce nu-i poate lipsi nici unui ,,nou îmbogăţit” care se respectă. Atraşi de climă – la fel de blîndă cu tenul ca şi cu afacerile -, aceştia alimentează magazinele de lux cu bancnote cu valoare mare. Ideea de a petrece aproape două luni în acest oraş de vis, unde imobilele din beton se îngrămădesc pe mai puţin de 2 kilometri pătraţi, mă bucură peste măsură.

Sub un soare de plumb, zăresc ambarcaţiunea. Concurenţa e dură. Cu o lungime de ,,numai” 60 de metri, cocă neagră şi punte albă, yachtul familiei Sokolov nu ocupă decît locul al II-lea, sau al III-lea ca mărime, dintre cele care se află în port. Totuşi, onoarea patronului meu este intactă, întrucît el are privilegiul de a plăti 2.000 de euro pe zi, în loc de 1.000, cît e trecut în grila de tarife.

După ce urc la bord, Liza mă invită să fac turul ambarcaţiunii. Departe de clişeele, deloc măgulitoare, care abundă despre viaţa pe mare, unde se pare că domnea promiscuitatea, descopăr camere de aproximativ 12 metri pătraţi, echipate cu televizoare cu ecran plat, aer condiţionat şi băi private, din marmură. Încăperile sînt amenajate sub punte.

– Acolo vasul se leagănă mai puţin, îmi explică Liza, care se teme că o va paşte răul de mare.

Dacă ar izbucni o furtună violentă în timpul celor 20 de minute de navigaţie, atunci cînd ne îndepărtăm de apele puţin adînci de lîngă coastă, am şti unde să ne refugiem. Deloc temerari din fire, patronii mei navighează foarte rar pe distanţe lungi, considerîndu-le mult prea periculoase pentru o ambarcaţiune atît de fragilă…

Intru, la etaj, într-o încăpere tapetată cu hărţi vechi ale lumii şi mobilată cu o canapea şi fotolii tapiţate cu brocart aurit. În sala de mese de alături, scaune ce cîntăresc 20 de kg îţi apasă coapsele de o masă superbă din stejar, foarte joasă, iar parchetul din cel de-al doilea salon, demn de o sală de bal, este atît de strălucitor, încît mă tem să nu cumva să-l zgîrii, chiar dacă sînt desculţă. Dîrdîind de frig din cauza aerului condiţionat, mă încălzesc într-un al treilea salon, aflat la etajul superior, unde atmosfera e animată de un televizor conectat în permanenţă la canalele ruseşti şi ale cărui dimensiuni îţi permit să-l vezi pe Vladimir Putin în mărime naturală. Uşile automate ce dau spre terasa unde familia ia masa rămîn deschise tot timpul. Un sistem foarte ingenios pentru a împrospăta aerul de afară, probabil.

În timp ce yachtul începe să se mişte uşor, Liza mă însoţeşte spre provă. Cu părul în vînt şi cu o brăţară împotriva răului de mare legată la încheietura mîinii, fetiţa strigă, imitîndu-l pe Jack, eroul filmului ,,Titanic”:

– Sînt stăpîna lumii!

E ceva foarte real în toate astea. Urcăm, apoi, pe o scară şi ajungem pe terasă – e interzis să folosim ascensorul în timp ce navigăm. Decorat cu băncuţe, şezlonguri, un bar şi un jacuzzi, acest punct al vasului e dedicat activităţii principale a sejurului, condiţie sine qua non a unei întoarceri triumfale din vacanţă: bronzatul.

Sfîrşitul aventurii. Numeroase yachturi de lux sînt ancorate în largul acestei coaste însorite, seduse de farmecul incomparabil al preţului unui metru pătrat care, cîteodată, trece de 60.000 de euro. Un Eldorado pentru cei bogaţi, singura lor certitudine că nu se vor bălăci în aceleaşi ape cu plebea…

Dar o asemenea concentrare de oameni de bine suscită comparaţiile. Echipat cu un binoclu, patronul meu, îmbrăcat doar într-un slip, admiră vaporul vecinului, şi el rus. Se simte cam înghesuit în yachtul său, de curînd renovat de un arhitect cunoscut:

– Voi avea şi eu unul la fel, şi asta curînd: lung de 100 de metri, cu o piscină şi o pistă pentru elicopter. E mai practic aşa.

Apoi, vasul va fi echipat cu un simulator de golf, astfel încît patronul meu să nu fie nevoit să meargă la un club imediat ce se întoarce din călătorie. Încă un aspect care-l face mai practic. Plus o sală de cinema, o saună, o cameră de masaj, pe scurt, numai ce este esenţial. Deşi ambarcaţiunea există doar în fază de proiect, e numai bună să fie lăudată.

Lecţie în particular (1)

Cu un fizic ŕ la George Clooney şi un zîmbet strălucitor, un Don Juan urcă, într-o dimineaţă, la bordul ambarcaţiunii familiei Sokolov. Maniere demne de un gentleman, un compliment făcut în limba franceză, un accent mortal – şi sînt cucerită.

– E „best number one“ dintre toţi profesorii de golf, îmi spune Liza, căreia, în mod clar, îi lipsesc adjectivele pentru a-i descrie talentul. A lucrat pentru Michael Jordan şi Sylvester Stallone.

Ca orice sportiv de performanţă ce se respectă, profesorul de golf acordă o foarte mare importanţă alimentaţiei. Brusc pasionată de subiect, îi pun întrebări despre alimentele cele mai bogate în nutrienţi, cînd, sub privirea mea uimită, semizeul începe să mestece doi căţei de usturoi crud.

– În fiecare dimineaţă!, consideră el de cuviinţă să precizeze.

În acel moment, ni se alătură Nastia, puţin cam ezitantă:

– Care ar fi cel mai potrivit loc…?

Antrenorul e categoric: lecţia se va ţine pe terasă. Foarte bine, domnul consideră, aşadar, că e necesar să ţină lecţia de golf pe vapor. Iniţial mă gîndesc că e o glumă; îmi pun rotiţele creieraşului în mişcare, apoi dau cu ochii de materialul de lucru: două seturi complete pentru copii, făcute la comandă, unul pentru un stîngaci, altul pentru un dreptaci. În faţa privirii mele neîncrezătoare, atletul se explică:

– E imposibil să ştii care e partea lor dominantă, înainte de primele cursuri.

Ce idioată sînt! Cum să închiriezi crose de golf, chiar şi pentru o încercare, atunci cînd ai la dispoziţie un yacht de lux?

Maestrul îşi potriveşte şapca asortată cu pantalonii în carouri şi apucă, viril, una dintre crosele de golf în miniatură, ale lui Alioşa. Îmi ţin răsuflarea, gata să asist la o lovitură istorică… Însă antrenorul îşi schimbă părerea. Ia în colimator perimetrul de bălăceală din spate.

(va urma)

MARIE FREYSSAC

COMENTARII DE LA CITITORI