Viaţa mea printre miliardarii ruşi (31)

in Lecturi la lumina ceaiului

Lecţie în particular (2)

Odată ce covoraşul de gazon sintetic a fost întins pe jos, maestrul loveşte, de pe suport, una din mingile Lizei.

– Aşa, aproximativ 50 de metri, estimează, cu modestie, campionul.

Un punct fluorescent străluceşte pe marea verde. Păcat că nu putem opri curentul, ca să verificăm anvergura loviturilor.

În micuţa sa uniformă de jucătoare de golf, cu mănuşi albe şi mocasini bicolori, prinţesa Liza încearcă să-şi imite profesorul. Cu genunchii uşor îndoiţi, fetiţa se balansează de la dreapta la stînga, în spatele maestrului, care se mişcă, la rîndul lui, în ritm de twist. Misiunea mea: să-i filmez şi să-i fotografiez din toate unghiurile, pentru şedinţa de informare, cînd maestrul va analiza postura, defectele şi atuurile. Profesionist în toate circumstanţele, George Clooney al nostru îşi aranjează părul înaintea fiecărui zumzăit al flash-ului. În ceea ce o priveşte pe Nastia, ea se minunează în faţa măiestriei odraslei sale:

– E magnific! Superb! Continuă tot aşa, draga mea!

În picioare, stînd în spatele lui Alioşa, Daisy se încăpăţînează să-i arate cum să lovească mingea cu crosa, nu cu piciorul.

– Acolo jos, la dreapta! Nu, mai la stînga!, răcneşte cît de tare poate căpitanul vaporului.

E ora de pescuit. O adevărată vînătoare de comori, cu o plasă mare de pescuit şi un tender (barcă cu motor care, de obicei, serveşte pentru sprijinul logistic al yachturilor) care face zig-zag, în funcţie de instrucţiuni. Mingile nu se abandonează, doar n-o să aruncăm gunoaie în mare. Durata lecţiei: aproximativ 20 de minute. Se poate spune că, totuşi, antrenorul nu şi-a pierdut de pomană ziua, plătită cu 5.000 de euro. La preţul acesta, s-ar fi putut oferi voluntar să le dea o lecţie în particular şi guvernantelor… Numai că, după această muncă epuizantă, a preferat să sară în Mare şi să dea 10 ture în jurul yachtului. Nu este acel George pe care-l aşteptam.

La soare (1)

Marea va fi întotdeauna capricioasă, toată lumea o ştie, chiar şi Mediterana se poate dovedi, uneori, periculoasă. Conştienţi de acest lucru, Nastia şi Artiom, la bordul micii lor ambarcaţiuni, reduc cît mai mult riscurile. Ieşim din Portul Monaco doar cît să aruncăm ancora cîţiva kilometri mai încolo. Excepţie fac zilele cînd plouă sau e vînt. Uneori, într-un moment de nebunie, navigăm pînă la Saint-Tropez, o aventură de 3 ore, însă numai după ce sînt studiate cu multă atenţie informaţiile meteo – dacă există cea mai mică îndoială, călătoria se amînă. E lucru de la sine înţeles, căpitanul e sătul de acest program, deloc aventuros.

Admir, într-o după-amiază în care ieşim în larg, frumuseţile de pe litoral, supraveghind-o cu colţul ochiului pe Liza, care stă tolănită pe un şezlong, aproape de mama ei. Eu nu sînt niciodată departe de ea. Dacă se întîmplă, cumva, ca, în mijlocul siestei, să-i vină brusc cheful să studieze franceza, voi fi acolo, mereu la dispoziţia ei. Cu inima plină de speranţă, aştept cel mai mic semn. În timp ce vasul mă leagănă uşor, ascult ţipetele pescăruşilor şi zgomotul jet-ski-urilor deţinute de vecinii noştri de ancoraj, acumulez vitamina D…

– Vreau şi eu una la fel!, urlă Liza, smulgîndu-mă brusc din picoteală.

Mă uit vag în direcţia pe care mi-o indica ea cu degetul. O saltea gonflabilă, trasă de o barcă cu motor. Cîţiva adolescenţi ţipă cu fiecare săritură provocată de valurile mai mari.

– Dar ai deja una…

– Dar nu e la fel!

Dacă Liza îşi doreşte ceva, Liza obţine – o logică dezarmantă, pe care, uneori, am tendinţa să o uit, plină de prejudecăţi cum sînt. Descurajată, las baltă orice dezbatere. Cîteva ore mai tîrziu, noua saltea de 3 locuri, cumpărată, de urgenţă, cu 220 de euro, devine cauza tuturor relelor: dureri de braţe, zgîrieturi pe burtică, apă de mare în ochi… Exilat în garaj, obiectul dorinţei îşi va petrece de-acum înainte zilele alături de alte capricii uitate ale copilei.

Frecvenţa foarte scăzută a intervenţiilor mele ca profesoară de franceză îmi oferă lungi perioade în care pot să mă dedic observării lucrurilor din jur. Într-un astfel de moment am descoperit, în sfîrşit, la ce servesc toţi acei kilometri de pagini de publicitate din revistele de modă. Nepoata de 15 ani a patronilor mei, care-şi petrece alături de noi cîteva zile, e o artistă în devenire. Adolescenta şi-a expus deja lucrările la ea în şcoală, unde este foarte apreciată. Anul acesta a obţinut, de altfel, dreptul de a-şi da examenele cu o lună înaintea colegilor de clasă. Tatăl ei, în doar o jumătate de oră (nu ştiu cît de gros la pungă a fost…), l-a convins pe director că e absolut necesar să o lase pe scumpa sa fiică să meargă în vacanţă odată cu el. Aşezată neglijent pe un fotoliu, într-o pereche de pantaloni scurţi şi un maieu galben canar, ce îi scoate în evidenţă silueta perfectă, tînăra citeşte versiunea în limba rusă a revistei ,,Elle“, mestecînd zgomotos gumă. Fata începe, apoi, să rupă paginile. Oare spiritul ei creativ o împinge să facă un colaj din poze cu haine de lux şi propriile sale fotografii? Nici vorbă. Adolescenta îi întînde mătuşii sale, fără să piardă prea mult vremea, paginile respective.

– Vreau astea…

E mult mai simplu aşa, cînd vrei să faci o comandă.

Monaco e un tonomat de vise… Chiar şi după căsătoria mult aşteptată a prinţului Albert, oraşul e la fel de atractiv.

– Concert cu Jean Michel Jarre!, exclamă Nastia, cu ochii strălucind de încîntare, convinsă că francezii îl adoră cel puţin la fel de mult ca ruşii.

Eu îmi ascund, poate un pic prea mult, entuziasmul.

– E un moment istoric!, insistă ea.

(va urma)

MARIE FREYSSAC

COMENTARII DE LA CITITORI