Viaţa mea printre miliardarii ruşi (32)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

La soare (2)

Merită să asişti la un astfel de eveniment, oferit de proaspăt căsătoriţii Albert şi Charlčne publicului monegasc. Cartierul Rocher şi-a închis porţile pentru automobile şi vasele de agrement. Opriţi într-un port alăturat, am ales să mergem cu maşina, în ciuda interdicţiei. Cine poate să stea în calea unei inimi vesele şi a unui portofel plin? Poliţia Rutieră se dovedeşte inflexibilă: imposibil să treci, fie că eşti vedetă, fie că nu. Agenţii de poliţie asistă, prin urmare, la o defilare a pantofilor cu toc cui, roşii, verzi, galbeni, cu paiete, ţăcănind pînă în port. Bineînţeles, nici nu s-a pus problema să ne amestecăm cu mulţimea de localnici. Am urmărit concertul dintr-un balcon închiriat de prieteni, în faţa unui mic bufet cu şampanie.

Ca să te distrezi, la Monaco, trebuie să suferi. În serile de vară, lumea adoră să se plimbe în port. Şi la Monaco, vara, în port, e un parc de distracţii. În fiecare zi, fascinată la gîndul că voi regăsi dulcele vacarm al caruselelor şi al saltimbancilor ce distrează mulţimea, mă înarmez cu cea mai mare geantă de mînă. Cu copiii miliardarilor, jucăriile de la automate, de 2 euro, ocupă mult spaţiu – dar îţi iau şi mult timp. Însă, în această seară, norocoasă cum sînt, nici nu poate fi vorba să ne urmăm rutina. Liza rămîne nemişcată în faţa unui stand de loterie. Fetiţei i-a căzut cu tronc un urs de pluş, de 3 ori mai mare decît ea. Şmecheria e să cumperi nişte bileţele mici şi-apoi să verifici dacă au inscripţionate pe ele numerele cîştigătoare, lipite în spatele premiilor. E amuzant, bineînţeles, însă lucrurile nu se mişcă destul de repede pentru gustul ei.

– Ajutaţi-mă!

Chem în ajutor 2 membri ai echipajului, care ni se alătură. La 4 mîini, ritmul jocului se accelerează, însă, 200 de euro mai tîrziu, Liza tot n-a reuşit să cîştige jucăria visurilor ei…

– Încercăm din nou şi mîine, da? Hai să dăm o raită pe la Palatul oglinzilor!

Tare greu e s-o momeşti! Ca să o fac să rîdă, accept să mă lovesc de pereţi, în labirintul pe care l-am parcurs deja de vreo 40 de ori, dar ies fără prea multe vînătăi şi, mai ales, fără să izbucnesc în plîns, iar asta e cel mai important.

– Vino, vino să vezi ţigara!, aud într-o dimineaţă.

Curiozitatea mea e maximă. Mă alătur Lizei, pregătindu-mă, din obligaţie profesională, să-i ţin un lung discurs despre efectele dăunătoare ale tutunului.

– Unde e?

– Acolo! Ce, nu o vezi? Eşti oarbă?

Chiar lîngă yacht a ancorat un vas elegant, cu o cocă îmbrăcată în lemn lucitor. Îmi sare în ochi, atunci, numele lui: ,,Ţigara“.

– E cel mai rapid vapor din lume, conceput special pentru tata!, exclamă Liza, cu obişnuitul ei simţ al măsurii.

Această mică bijuterie poate atinge şi 120 de kilometri pe oră.

– O să facem cu toţii o tură!

Familia urcă la bordul ambarcaţiunii. Aşezată confortabil într-unul dintre fotoliile din piele, întrevăd prin uşa automată spaţiul amenajat în interior, echipat cu toalete, un minifrigider (pentru a păstra şampania la rece) şi un televizor cu ecran plat (e plictisitor, uneori, să stai pe mare). Puţin cam ameţit, după un mic-dejun stropit cu şampanie, Artiom insistă să preia el comanda, sub privirea neîncrezătoare a căpitanului. Pune motoarele în funcţiune. Senzaţiile sînt din ce în ce mai puternice. Conduita sa sportivă e o încîntare: un val de apă sărată în plină figură, un zgomot ca de elicopter ce se pregăteşte să decoleze.

– Stop!, ţipă dintr-odată căpitanul, grăbindu-se să preia controlul.

Încă puţin, şi vaporul ar fi dat peste un înotător ce se depărtase de ţărm. Inconştientul!

Ne pregătim să luăm prînzul afară. Ca de obicei, căpitanul şi secundul său sînt însărcinaţi să scoată Rolls-Royce-ul decapotabil al doamnei, desigur, modelul cel mai scump (440.000 de dolari), dar şi maşina Bugatti a domnului, ediţie limitată (preţ variabil, în funcţie de dotări). În lume există 10 astfel de exemplare. Aşa cum se întîmplă de fiecare dată, n-am idee unde mergem. Abia dacă avem timp să ne punem ochelarii Ray-Ban şi să simţim cum ne bate vîntul în păr, că maşinile au şi oprit în port, la 200 de metri de yacht. Am înţeles: ar fi fost cu neputinţă să mergem pe jos la Automobil Club.

Familiei Sokolov îi face o deosebită plăcere să-şi invite prietenii la bordul ambarcaţiunii lor. Noii prieteni, europeni ce se învîrt în cele mai importante cercuri, şi vechii prieteni, ruşi adevăraţi, cei pe care Artiom îi cunoscuse înainte să facă avere, care mănîncă folosindu-se nu de tacîmuri, ci de degete în restaurantele cele mai selecte din Monaco, pătează feţele de masă, înjură şi beau după pofta inimii… Unul dintre aceşti prieteni fideli din copilărie şi-a scăpat ochelarii în mare. Îmbătat de spaţiul infinit al mării şi al nopţii întunecate, a început să recite din Puşkin, un fenomen destul de răspîndit în Est, după care a încălecat balustrada yachtului. Cum prietenii lui, la fel de fericiţi ca el, nu s-au obosit să-l oprească, poetul nostru de ocazie a închis ochii, a deschis braţele… şi a căzut în apă. Alarmaţi, membrii echipajului au aruncat un colac de salvare şi au fugit să caute o lanternă. Din fericire, chiar dacă e miop, rusul e rezistent.

(va urma)

MARIE FREYSSAC

COMENTARII DE LA CITITORI