Viaţa mea printre miliardarii ruşi (33)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

Aburii alcoolului

Într-o seară de toamnă, pe marginea Lacului Patriarhului, făcut celebru de Bulgakov (în cunoscutul roman ,,Maestrul şi Margareta“, acesta e locul unde Berlioz şi Bezdomnîi îl întîlnesc pe Woland, diavolul – n. a.), un bărbat îşi oferă vesta unui cercetaş, pe post de cadou de despărţire. Cuprins de un avînt de simpatie şi sub imperiul alcoolului consumat, bărbatul a dansat cu el şi l-a sărutat ca pe un frate. O scenă demnă de un roman de Dostoievski, povestită de o franţuzoaică, martoră a acestor efuziuni sentimentale.

Alcoolul poate să-ţi facă rău, poate să-ţi facă şi bine. Într-o noapte, pe cînd mă plimbam prin oraş cu nişte prieteni, un individ, cu o sticlă de vodcă aproape goală în mînă, se pune să-l urmărească pe unul dintre prietenii mei.

– Vino aici!, urlă el, furios.

Puţin familiarizat cu limba rusă, cel apostrofat nu-i răspunde la salut, jignindu-l, astfel, pe individul mare cît un tanc.

– Care-i problema? Sîntem francezi!, îi strig eu cu brutalitate, din reflex.

Într-o clipă, individul îşi schimbă brusc atitudinea războinică. În loc să ne alegem cu capetele sparte, sîntem îmbrăţişaţi cu căldură, cu rîsete şi lacrimi. De-acum sîntem cei mai buni prieteni din lume.

Atitudinea cea mai prudentă e să păstrezi distanţa: 80% dintre crimele din Rusia sînt comise de indivizi în stare de ebrietate (Raport publicat în 2009 de către Camera Civilă a Rusiei, organ consultativ, subordonat Kremlinului – n.a.). Plecînd de la această premiză simplă, dacă în metrou vă găsiţi în faţa unui bărbat ocupat să-şi scoată din ambalaj sabia – cadoul unei aniversări stropite din plin cu alcool -, mai bine o luaţi la sănătoasa. Chiar dacă bărbatul respectiv sugerează, cu amabilitate, că ar vrea să facă o demonstraţie, aşa cum mi s-a întîmplat mie. Cel mai adesea, beţivii pe care-i întîlnesc se mulţumesc să se lovească de pereţi, să urce pe scările rulante în sens opus, sau să se întindă pe jos. În cel mai rău caz, pot să-mi cadă în cap de sus, din pură întîmplare – lucru care ar putea, totuşi, să mă coste un braţ.

Am noroc. Din punct de vedere statistic, faptul că sînt femeie mă ajută: aici, un bărbat din 5 moare din cauza alcoolului, faţă de doar 6% dintre femei (cu titlu de comparaţie, la nivel mondial, aproape 4% dintre decese sînt legate de consumul de alcool, potrivit Raportului publicat, în 2011, de Organizaţia Mondială a Sănătăţii – n.a.). Ruşii consumă, în medie, aproape 16 litri de alcool pur pe an, de persoană (media pentru un adult – peste 15 ani -, faţă de 12 litri, în Europa – n.a.). Aici nu se bea doar aşa, cîte un şnaps, ca să te încălzeşti pe timp de iarnă, sau o bere, cînd ţi-e sete, în lunile caniculare de vară… În plus, se consumă de 3 ori mai mult alcool decît în 1989, deşi temperatura nu s-a schimbat.

– Trebuie să ne înţelegi, îmi explică Iulia, o asistentă personală, pe care am cunoscut-o cu ocazia unei petreceri mondene. Mulţi oameni şi-au pierdut speranţa. Crescuţi mai întîi în minciuna numită comunism, au constatat mai apoi că revoluţia (cea a lui Boris Elţîn) n-a servit la nimic, că toţi oamenii politici minţeau. Atunci s-au întors spre familie. Cei care n-au putut să se adapteze pentru a supravieţui, mai ales în regiunile foarte sărace, nu înţeleg de ce s-a schimbat viaţa lor atît de mult, de ce viitorul lor a devenit dintr-odată incert, după perestroika. Aşa că îşi îneacă amarul în alcool. Literalmente.

Un obicei al locului, zapoi, ,,beţivăneală“, constă în a bea pînă cazi sub masă (tradiţia exista şi pe vremea ţarilor; s-ar părea chiar că Vladimir, primul prinţ slav care s-a convertit la o religie monoteistă, în Secolul al X-lea, a respins Islamul pentru că interzicea consumul de alcool – n.a.). Astfel de perioade durează, uneori, şi cîteva zile.

E dificil să te pretinzi a fi o ţară modernă şi dezvoltată atunci cînd boala alcoolismului roade sănătatea bărbaţilor, a căror speranţă de viaţă ajunge doar pînă la 64 de ani (în Franţa, speranţa de viaţă a bărbaţilor este de 78 de ani – n.a.). Prin urmare, Guvernul a înteţit, în aceşti ultimi ani, controalele. Producerea şi comercializarea ilegală de alcool sînt considerate infracţiuni, iar reclamele la băutură sînt interzise; de asemenea, s-a stabilit un preţ minim pentru vodcă, nivelul alcoolemiei pentru şoferi este zero ş.a.m.d. Poliţia a început să testeze un aparat numit Alcolaser, care detectează de la distanţă vaporii de alcool emanaţi de un băutor în maşina sa, chiar dacă se deplasează cu o viteză de 120 de kilometri pe oră.

– Ştii, şi Gorbaciov a încercat să limiteze consumul de alcool, în anii ‘80. Rezultatul: oamenii s-au reprofilat pe alcoolul nerafinat, încă şi mai nociv, făcut, în casă, din lichid de frînă, sau din dizolvant, de exemplu, îmi povesteşte o colegă.

Reglementările au şi început să aibă efect. O ,,promoţie“ atractivă a înflorit, într-o noapte, pe la chioşcurile de pe străzile Moscovei. La cumpărarea unei pungi de plastic e oferită, gratuit, o bere! E un chilipir, sau o escrocherie, să primeşti, la preţul de 47 de ruble (aproximativ 1 euro şi 20 de cenţi), obişnuita pungă de plastic de la supermarket? Nici una, nici alta: o lege de-abia promulgată interzicea vînzarea de băuturi alcoolice între orele 10 seara şi 10 dimineaţa.

Intoxicaţie cu cadouri

– Unde e cadoul meu?, sînt întrebată, în loc de ,,bună ziua“.

Nu se poate face nimic în privinţa asta: Alioşa e un ,,dependent“ de cadouri. Le iubeşte cu atîta pasiune, încît situaţia devine patologică. Din momentul în care primeşte o carte, băiatul se năpusteşte asupra ultimei coperţi, ca să comande şi următoarele volume. Cînd primeşte un joc, cere, pe loc, celelalte jocuri cărora fluturaşul publicitar, strecurat în interiorul cutiei, le face reclamă dinainte. Fără să se gîndească nici măcar o secundă să le încerce, totuşi, pe acelea care i-au fost oferite. Părinţii şi guvernantele cedează cu multă uşurinţă dorinţelor sale, numai că situaţia se complică atunci cînd musafirii trec pragul proprietăţii cu mîinile goale. În acele momente, pe care le consideră drept o jignire profundă, Alioşa se ascunde, îmbufnat, într-un ungher.

Aceste imbolduri nu se potrivesc, de fapt, cu imaginea pe care Nastia, adepta bunelor maniere, încearcă să o transmită. Ea a hotărît, deci, să ducă o luptă grea pentru ca odrasla să nu i se mai smiorcăie. Însă nu chiar acum, căci în curînd va fi ziua lui de naştere. Dar, nici în timpul vacanţelor, nici în weekenduri, cînd orice formă de admonestare trebuie exclusă, că doar e normal să fii răsfăţat în astfel de momente. Nastia suferă ca o martiră pentru binele micuţului ei, refuzînd să-i cumpere un costumaş în care să se deghizeze, ori o corabie de piraţi… Însă nu-i putem împiedica pe prietenii de familie să se arate generoşi. Nici tatăl nu poate fi oprit. Artiom nu-şi schimbă obiceiul, considerînd că a fi privat de ceva este un rău absolut. De altfel, el e stupefiat să vadă că naşa lui Alioşa îndrăzneşte să vină în vizită fără nici un cadou pentru finul ei.

– De necrezut, de necrezut!, mormăie el, măsurînd cu paşi mari camera de zi, de la un capăt la altul.

Tînăra dorise să-i ofere băiatului puţin din timpul ei. Nepreţuit. Chiar aşa.

(va urma)

MARIE FREYSSAC

COMENTARII DE LA CITITORI