Viaţa mea printre miliardarii ruşi (34)

in Lecturi la lumina ceaiului

La supermarket

Se întîmplă să rămîn fără hîrtie igienică? Supermarketul ,,Perekriostok“, de lîngă casă, e deschis non-stop. Acest magazin cu nume barbar mă scoate întotdeauna din încurcătură.

Pe drum citesc, scris pe trotuar, cu litere mari, albe: ,,Fără tine nu pot să trăiesc, te iubesc“. Deşi nu sînt eu destinatara, această declaraţie mă înveseleşte. La intrarea în magazin, un adolescent, cîntînd cît îl ţine gura ,,Ia ruski!“ (,,Sînt rus!“), îmi dă voie, elegant, să trec înaintea lui.

Niciodată nu hotărăsc dinainte ce vreau să gătesc. Şi e mai bine aşa, pentru că aprovizionarea de-aici urmează o logică, să zicem, întîmplătoare. Într-o zi, găseşti vinete, blat pentru tort şi lapte de cocos, a doua zi, conopidă, humus şi tăiţei chinezeşti. Azi îmi fac poftă ogurţi. O pungă din plastic îmi dă bătaie de cap. N-am ce să fac, refuză să se desprindă de pe rolă.

– Dar e simplu, devuşka!, intervine, furioasă, o mamaie, smulgîndu-mi rola din mîini.

Ar fi putut s-o ia pe cea de alături ca să-mi facă o demonstraţie. Însă bătrîna pare să simtă o plăcere răutăcioasă în a-mi întinde punga de plastic mult dorită. Mă îndrept repede spre raionul cu biscuiţi şi, acolo, miracol! Marca mea preferată, pe care o caut cu disperare de mai bine de două luni, tronează pe rafturile de sus. Mă reped asupra pachetelor şi înşfac vreo 10, să-mi umplu dulapurile, că doar nu se ştie niciodată.

Mai departe, trecînd pe lîngă raionul cu preparate proaspete, salivez cînd văd legumele în saramură, salata Olivier, kotleti (chiftele făcute din carne de porc, sau de vită – n.a.)… Dar să nu mă las dusă de val atît de repede: mai întîi am nevoie de unt. Prima dată cînd am cumpărat produse la raionul de lactate, le-am aruncat, imediat după aceea, pe toate. Am înţeles atunci că pe ambalaje, de cele mai multe ori, e trecută data fabricaţiei, nu a expirării. Raionul cu băuturi alcoolice, care ocupă mai bine de un sfert din suprafaţa magazinului, îmi face şi el cu ochiul. Însă, mai întîi, trebuie să găsesc cu ce să curăţ vechiul samovar pe care mi l-au făcut cadou nişte prieteni. Cînd îi explic angajatului cu bluza în culorile magazinului ce problemă am, acesta mă priveşte mut. Apoi îşi întoarce privirile, fără să-mi răspundă. O las baltă.

În dreptul casei de marcat, arunc o privire plină de invidie asupra revistelor: TV, magazine şi ,,Forbes“. Ia te uită ce înseamnă obsesia reuşitei sociale! Bărbaţii puternici îi inspiră pe cei din jur la fel de mult ca starurile. Deodată, aud o voce în spatele meu:

– Devuşka, sînt după dvs.

O observaţie gratuită şi inutilă, nu? Dar vă înşelaţi dacă vă închipuiţi că e o mostră de exprimare mitocănească. Persoana respectivă anunţă, astfel, că iese din rînd, dar doreşte ca locul să îi fie păstrat. Purtînd o şapcă verde şi o bluză albastră, casieriţa mă studiază cu o expresie suspicioasă. Zîmbetul meu îi pare suspect. Femeia mă întreabă cîţi ani am şi îmi spune să nu mai zîmbesc prosteşte. Aşa că mă forţez să-mi compun o expresie a feţei cît mai distantă, care mi se schimbă, pe dată, într-o mină stînjenită: am uitat să iau hîrtie igienică!

Căldura furnalelor

Îmi sună telefonul mobil.

– N-ai cumva 10.000 de ruble (aproximativ 250 de euro – n.a.) la tine?

E Bruno, bucătarul francez.

– Trebuie să plătesc peştele, şi cardul de la dacea nu merge… (Termenul ,,dacea“ înseamnă casă de vacanţă, dar, în acest caz, se referă la reşedinţa patronilor mei – n.a.)

O greşeală de organizare: contul dedicat cumpărăturilor nu e alimentat întotdeauna, însă cina trebuie să fie gata pînă diseară, cu peşte, sau carne, la alegere.

Cînd ne întoarcem de la şcoală, îl întreb pe şofer dacă are la el bani lichizi ca să facem o oprire la magazin. Prudent, apelează la şeful serviciului de securitate, ca în toate situaţiile de criză. Respectul pentru ierarhie e sacru – în Rusia, mai mult decît oriunde în altă parte. De parcă orice iniţiativă personală ar fi suspectă.

Preţurile sînt destul de mari în centrul Moscovei, dar pe Rubliovka urcă ameţitor. Ne aprovizionăm, bineînţeles, de la Azbuka Vkusa, cel mai scump lanţ de magazine, şi de la ,,micii“ comercianţi.

– Mă doare inima că trebuie să plătesc 5.000 de ruble (aproximativ 125 de euro – n.a.) pentru două nenorocite de bucăţi de plătică de mare, se plînge, a doua zi, noul bucătar italian, în timp ce iese din ,,La Marée“, ca şi cum banii aceia i-ar fi fost traşi din salariu.

Cîteva cornuri la Wolkonsky: 700 de ruble (aproximativ 17,50 euro – n.a.)! Mai mult, într-un cartier la modă ca acesta, bunicile sînt cele care te servesc. Ele nu vorbesc limba engleză! Iar băcanul uzbek, am văzut cu ochii mei, stabileşte preţurile legumelor în funcţie de maşinile care opresc în faţa magazinului…

Sokolovilor le place să se bucure de viaţă, aşa că nu se zgîrcesc cînd e vorba de calitatea produselor. Indiferent de preţ, trebuie să le alegi pe cele mai bune. E unul din lucrurile cu care se mîndresc cel mai tare. Ceea ce mă amuză teribil, de fiecare dată.

În principiu, bucătarii cumpără produse proaspete fără să ştie dinainte pentru cîte persoane trebuie să gătească. Uneori, invitaţii sosesc în ultimul moment. Alteori, ei fac tot felul de pregătiri, şi nu vine nimeni. Dar de ce să-i anunţi pe bucătari că nu mai vii la masă? E mai interesant să faci surprize. Guvernantele, fiind mai aproape de sursă, sînt bombardate cu întrebări: ,,Patronii nu merg în seara asta la o aniversare?“, ,,Liza mănîncă la verişoara ei, nu-i aşa?“, sau ,,Fratele Nastiei rămîne la cină?“. De cele mai multe ori, în timpul săptămînii luăm cina în bucătărie, împreună cu copiii. Primitoare şi animată, bucătăria e inima casei. Aici ne omorîm plictiseala în momentele de aşteptare, care sînt foarte dese. Servitorii au la dispoziţie ciocolată, nuci, fructe uscate – Nastia le furnizează din belşug. Liza găseşte aici oricînd pe cineva gata să o ajute să-şi facă temele în limba rusă. Spunem glume, pariem dacă s-a pus ori nu anghinare în solianka (supă tradiţională cu carne), ne uităm la o comedie la televizior etc.

În viitoarea casă, mult mai mare şi mai scumpă, un majordom va gestiona organizarea generală. Bucătarii vor dispune de o bucătărie profesională, separată. Gata cu improvizaţiile, cu cardurile bancare nealimentate, cu intruziunile angajaţilor la orice oră, cu raziile lor prin frigider…

(va urma)

MARIE FREYSSAC

COMENTARII DE LA CITITORI