Viaţa mea printre miliardarii ruşi (35)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

Succesoarea

Un ohranik mustăcios mă scrutează cu privirea, de parcă aş fi pe cale să pun o bombă în şcoală. Gărzile de corp responsabile cu securitatea se găsesc în număr mare în Moscova, inclusiv în instituţiile şcolare.

– La toată lumea se uită aşa, mă asigură Liza, trecînd de poarta de securitate.

Cînd va fi mai mare, va avea o gardă de corp numai a ei, care o va urma ca o umbră.

Fotografiile afişate pe pereţi înfăţişează şcolari în uniformă – vestă şi cravată pentru băieţi, rochie închisă la culoare pentru fete. Liza iese de la ora de informatică. De obicei, la şcoala primară, copiii învaţă noţiunile de bază ale scrierii unui text în Word, practică jocuri educative, sau fac căutări pe Internet. Clasa Lizei învaţă cum se face o carte de vizită.

Cînd şcoala organizează o ieşire, rezervă locuri la Teatrul Balşoi, la preţul de 6.000 de ruble (aproximativ 150 de euro – n.a.) locul. Cînd profesorii programează un spectacol pentru părinţi, se cîntă şi se dansează în faţa unui public uşor de cucerit. La sfîrşitul anului, clasa realizează un film-amintire, în care fiecare elev se prezintă în faţa camerei, unde vorbeşte despre materiile care îi plac şi despre cele pe care nu le agreează. Să ştii să comunici reprezintă una dintre calităţile de bază atunci cînd ai vocaţie de lider. Copiii învaţă, totodată, ce înseamnă ,,eticheta“. Aceşti pui de oligarhi sînt educaţi în şcoli private internaţionale, ca să ţintească spre ce e mai bun, spre a fi o elită. Trebuie să se obişnuiască încă de la cele mai fragede vîrste să ocupe primele rînduri: o clasă de moştenitori puternici, cu mîinile curate – spre deosebire de taţii lor -, pentru care se profilează un viitor strălucit.

Adio

Pe terasa apartamentului soţilor Sokolov, într-un hotel de 5 stele, sorb şampanie şi mă uit la reflexiile lacului. Copiii aleargă fericiţi. E ultima mea cupă de ,,Cristal“. M-am hotărît să mă întorc la realitate. Adică să părăsesc familia Sokolov.

Împinsă de mama ei, Liza îmi întinde un pacheţel. Îl deschid: un portmoneu Louis Vuitton. Nastia mi-l ia repede din mînă, i-a venit o idee… A uitat să strecoare în portmoneu o bancnotă, ca să-mi aducă noroc. Mă aleg, în cele din urmă, cu 3 bancnote de 50 de euro.

– Nu-mi fac griji pentru tine, o să reuşeşti în noua ta viaţă, îmi spune, în treacăt, una dintre prietenele ei, care fusese invitată să-şi petreacă vreo cîteva zile alături de familie.

– Nu, nu, toată lumea are nevoie de noroc!, i-o întoarce Nastia, care, în mod vădit, crede în superstiţii.

La rîndul meu, am adus cadouri pentru fiecare – cărţi, un cadou ceva mai modest, şi un ghiozdan pentru Alioşa. I-am explicat că trebuie să plec, însă micuţul nu pare să înţeleagă că e pentru totdeauna, chiar dacă l-am strîns la piept mai tare ca de obicei. Dar se va acomoda iute cu absenţa mea: pînă la 5 ani, a avut deja parte de 9 guvernante – din Rusia, Anglia şi Franţa. Şi le aminteşte pe toate.

Festinul poate să înceapă, stropit din plin cu vin de colecţie, de pe domeniul viticol al Castelului Cheval Blanc, din Saint-Émilion.

– Haideţi, gustaţi, e excelent!, mă îndeamnă Artiom.

Stomacul meu a scăpat, ca prin urechile acului, de o indigestie, după foie gras, vinete cu parmezan, creveţi… Însă fac un efort: e ultimul festin al condamnatului la o viaţă obişnuită. Haide! Două pahare de coniac, şi realitatea o să pară alta. E timpul să mă întorc în cameră, împreună cu Liza.

A doua zi dimineaţă, înainte de plecare, o trag spre mine şi reuşesc să o îmbrăţişez. Un miracol. Fără lacrimi, asta e viaţa. Va rămîne, pentru totdeauna, mica mea prinţesă.

Mulţumiri

Le mulţumesc lui Thomas, dragei mele Céline şi lui Cyril, lui François şi Marie, steluţele mele norocoase, strălucitorului meu clan moscovit, colegilor care au împărţit cu mine această experienţă, familiei mult-iubite şi prietenilor mei sinceri.

Sfîrşit

MARIE FREYSSAC

COMENTARII DE LA CITITORI