Viaţa mea printre miliardarii ruşi (4)

in Lecturi la lumina ceaiului

Drumul rublelor (2)

Mi-a luat ceva timp să înţeleg mesajul subliminal: femeia făcea publicitate unei agenţii imobiliare. „Radioul fără cenzură“, asta promitea, cu litere mari, imaculate, postul de radio Kommersant, cu profil economic. Aici, cel puţin, mesajul e clar. În sfîrşit, atenţia îmi este atrasă de imaginea unui băieţel trist, cu ochelari mari, rotunzi. Oare e vorba de o campanie împotriva abuzului domestic? Pe-aproape. Copilul le spune părinţilor necazul lui: petrece prea mult timp cu ,,niania“, dădaca sa. Cu una ca mine, adică. Mulţumesc mult. Ce mai primire!

Fără să mai schimbăm vreo vorbă, ne apropiem de destinaţia noastră finală. Reclamele îşi schimbă tematica: excursii în Courchevel, bone filipineze docile, yachturi Ferretti, ceasuri Ulysse Nardin, cămăşi Armani… Maşina trece pe lîngă un ansamblu de magazine cu vitrine imense, aliniate în spatele unui panou pe care scria: „Barvikha Luxury Village“. Găseşti aici magazine Yves Saint Laurent, Prada, Gucci, Ferrari, Rolls-Royce… Ne aflăm, bineînţeles, pe Rubliovka, cuvînt care înseamnă, literal, „drumul rublelor“, stradă care şerpuieşte pe lîngă frumoasele case ale elitei ruseşti şi ale oamenilor de afaceri bogaţi, grupate, deseori, în loturi de cîte 10, sau 20. Dincolo de mesteceni şi de gardurile înalte, verzui sau gri, inaccesibile Fiscului, nu găseşti casă mai ieftină de 5 milioane de dolari.

Maşina 4×4 se întoarce, oprindu-se în faţa unei bariere. După un prim punct de control, înaintează pe o alee, mărginită de pădure şi de un zid înalt de 3 metri, pe care nu încap două maşini în acelaşi timp. Înainte să intrăm pe proprietate, oprim la un al doilea punct de control. Apoi, îşi fac apariţia gărzile de corp, postate în faţa porţii enorme de la intrarea principală a casei. Nu mi-am imaginat că mă expun unui asemenea risc, acceptînd acest loc de muncă. Oare prima de risc e inclusă în salariu?

În inima templului (1)

Faţada locuinţei, de culoarea mărului verde, îmi răsare în faţă. Coloanele, în stil ionic, care o străjuiesc îţi atrag, numaidecît, privirile. Dacă eşti miliardar şi vrei să-ţi construieşti o casă, ai avantajul că poţi să alegi între mai multe stiluri arhitecturale. Pătrund în acest veritabil templu pe poarta de serviciu, de la parter. În spălătoria luminată de neoane, menajera mă salută, înclinînd capul. Olga, profesoara de rusă a Lizei – urăşte să i se spună ,,niania“ – îmi arată camera pe care o vom ocupa cu rîndul. Are grijă să-mi precizeze care e partea ei din dulap, lenjeria de pat, deşteptătorul, plapuma… Îmi fixez bine în minte să nu cumva să le ating. În faţa acestei camere se află baia angajaţilor, cu toaletele aflate chiar lîngă cămară. De cealaltă parte a scărilor ce duc către camerele de la nivelul străzii, se găseşte pivniţa, plină ochi cu sticle de vin şi de şampanie scumpă, apoi, salonul de masaj, echipat cu o saună şi un mic bazin de înot, şi, în fine, sala de sport.

– Doar şefii au acces la ea, dar poţi să o foloseşti cînd ei sînt plecaţi, îmi spune guvernanta englezoaică a Lizei, care se pregăteşte să ajungă la şofer pentru a se întoarce acasă.

Vorbele ei prietenoase îmi ridică moralul. Încep să urc treptele. În capătul scărilor se află o debara înţesată cu haine de blană, iar în stînga ei – o cameră de zi, spaţioasă. Nastia, îmbrăcată simplu, cu un halat de baie, mă primeşte zîmbind larg. În schimb, crocodilul împăiat şi ursul îşi arată colţii.

Nastia o cheamă pe Liza şi îi spune să-mi arate împrejurimile. Încîntată să o prezinte pe noua angajată bucătarului şi celor două servitoare, care se plictisesc de moarte, micuţa începe cu bucătăria. Bolurile de argint încărcate cu ciocolată elveţiană şi fructele uscate de pe masă parcă îmi fac cu ochiul. Abia dacă am timp să mă prezint, de ronţăit ceva nici nu poate fi vorba, că Liza mă zoreşte să urcăm la ea în cameră, ignorînd coridorul ce duce spre camera fratelui ei, deşi aceasta e situată la parterul casei. Nuanţa deschisă a pereţilor, perdelele cusute în relief cu fir aurit şi legate cu cordoane discrete, precum şi mobilierul din lemn alb, ornat cu flori, alcătuiesc decorul ideal pentru o mică prinţesă foarte cuminte – în armonie deplină cu temperamentul ei plin de viaţă şi non-conformist… Liza sare dintr-odată pe maiestuoasa blană de urs alb, care îi acoperă patul cu baldachin.

– Uite, aceea e colecţia mea de păpuşi din porţelan!, îmi spune, arătînd cu degetul spre bibliotecă.

De cealaltă parte a camerei, fotografii, figurine şi icoane împodobesc o comodă drăguţă. În apropiere de baie se află o uşă ce duce spre o debara care ţine de camera părinţilor.

– Am o idee: hai să ne jucăm cu păpuşile Barbie!, îmi propune ea, superîncîntată.

Mai urc încă un rînd de scări. Pe podea, grămezi de jucării, cît vezi cu ochii: căsuţe pentru păpuşi, magazine de fructe şi legume, corturi, roboţi, maşini, camioane, cutii întregi cu elicoptere şi, în centru, două canapele şi un ecran plat, uriaş.

– Ah, acelea sînt de la Crăciunul trecut!, îmi spuse, într-o doară, Liza, cînd vede că mă uit la cadourile încă nedespachetate, adunate pe o masă.

Micul ei magazin de jucării se întinde pe un etaj întreg. Coborînd, din nou, la parter, o rog să-mi arate şi camera lui Alioşa. Fără să ezite, Liza dă buzna peste el, săltînd ca un ied, se duce ţintă la CD-player şi pune „cîntecul lor preferat“, de la Gipsy Kings. Cei doi copii încep să danseze nebuneşte. Ca să mă bucur pe deplin de demonstraţie, mă aşez confortabil pe canapeaua din catifea verde. Sub un candelabru impozant, cu 3 braţe, e amplasat pătuţul cu grilaj, din lemn de mahon, în care doarme băiatul. Alioşa e ţinut permanent sub observaţie, printr-o cameră video şi un interfon pentru bebeluşi. La fel sînt urmărite şi guvernantele. Sus, pe dulap, stau înşirate mai multe rînduri de jucării de pluş, iar de-a lungul bibliotecii sînt aliniate cu grijă 6-7 perechi de papuci de casă. Prin uşa deschisă de la baie, zăresc alţi papuci, folosiţi doar la ieşirea din baie.

Acum e ora de plimbare. Alioşa se strîmbă cînd trebuie să se îmbrace de ieşire. Încercarea de a-l convinge, fără să provoc o criză de plîns, se dovedeşte a fi o sarcină dificilă. Băiatul trebuie să se schimbe de fiecare dată cînd iese din casă, la întoarcere, sau cînd se stropeşte cu ceva, chiar şi cu apă. Jumătate de oră mai tîrziu, aşteptaţi de Olga şi de Liza, care sare de nerăbdare, mergem să facem turul reşedinţei ultrasecurizate.

(va urma)

Marie Freyssac

COMENTARII DE LA CITITORI