Viaţa mea printre miliardarii ruşi(20)

in Alte știri

 Pe calea ferată (3)

În timpul anului, cuplul locuieşte într-un oraş industrial din nordul Siberiei.

– Soţia mea e profesoară în învăţămîntul superior. Eu sînt inginer petrochimist. Din discuţie reiese că predatul la catedră e, mai degrabă, un fel de hobby, salariul fiind de doar aproximativ 300 de euro pe lună. Înţeleg acum şi fatalismul profesorilor Annei, o studentă pe care am cunoscut-o la Moscova. Tînăra mi-a povestit că, după 3 luni în care nu le-au fost plătite salariile, aceştia n-au găsit altă soluţie decît să facă grevă – iar cînd s-a dovedit că problema era rezultatul unei banale deturnări de fonduri, profesorii au fost convinşi să renunţe.

Din totalul oamenilor săraci luaţi în evidenţă de statisticile oficiale (15% din populaţie, potrivit Rosstat), jumătate lucrează în sectorul public: profesori, medici, artişti ş.a.m.d. În Rusia, a fi sărac înseamnă să supravieţuieşti cu un salariu mai mic de 160 de euro pe lună. În general, profesorii se adaptează, la fel ca toată lumea: pe lîngă salariul propriu-zis, ei mai cîştigă din meditaţii, sau din vînzarea de diplome… Corupţia funcţionarilor este în floare. Rusia ocupă locul 143 din 182 de ţări, în barometrul întocmit de Transparency International, în 2011, alături de Belarus, Mauritania şi Nigeria. Dar asta prea puţin contează. Patronii mei nu riscă nimic. Fără griji, ronţăi o bucăţică de peşte uscat şi-l ascult pe Serghei vorbind.

Trăiască mireasa! (1)

Liza lîncezeşte lîngă micii ei prieteni, într-o sală de jocuri, mai mare decît apartamentul meu, echipată cu un televizor cu ecran plat de 52 de inci şi mai multe vestibuluri. Aşa cum e îmbrăcată, cu o rochiţă albă, brodată cu fir de argint, realizată de un creator de modă, şi cu părul lung, aranjat în bucle cu ondulatorul, parcă-i o fetiţă din perioada ţaristă.

Îmi joc rolul de guvernantă aşa cum se cade, pînă în momentul în care îşi fac apariţia 4 animatoare îmbrăcate cu costume ce par desprinse din desenul animat ,,O poveste încîlcită”. Apoi, oglinda ambiţiei culturale a familiei Sokolov – pe care o întruchipez, mai e cazul să vă aduc aminte de asta? – poate să-şi împacheteze bunele maniere şi să se retragă în culise. Avînd sarcina să transmit nu doar limba, atît de distinsă, ci şi codul bunelor maniere ŕ la française, o rog pe Majestatea Sa, prinţesa noastră, să-şi scoată mîinile din buzunare în timp ce joacă ,,1, 2, 3, la perete, stop!”. Atitudinea aceasta nu e demnă de rangul ei.

Nastia nu neglijează niciodată astfel de lucruri. La fel ca baroana de Rothschild, îşi întîmpină personal oaspeţii în holul restaurantului, unde se servesc şampanie şi aperitive, avînd pentru fiecare invitat un cuvînt drăguţ, o mică politeţe. Seamănă mai mult a şedinţă foto la avanpremiera unui film de la Cannes decît cu primirea clasică la o recepţie privată: defilarea invitaţilor, ce par ambasadorii mărcilor de lux, se petrece sub răpăitul flash-urilor unui fotograf profesionist, ale cărui servicii au fost special închiriate pentru această ocazie. Sînt prezenţi cei mai apropiaţi prieteni ai familiei – ruşi, dar şi străini – iar cheltuielile cu drumul şi hotelul au fost suportate, cu generozitate, de gazde. Foarte darnică, familia Sokolov – aşa că prietenii vor trebui, cîndva, să se revanşeze.

Înainte ca oaspeţii să se aşeze la cină, bucătarul-şef, şi el un apropiat al familiei, lucru de la sine înţeles, îşi face apariţia pentru a-i saluta. Alături de el, cei 3 bucătari, angajaţi permanenţi ai restaurantului – un rus, un francez şi un italian – sînt, prin comparaţie, doar nişte palide figuri. Italianul, proprietarul unui restaurant inclus în ghidul Michelin, unde familia Sokolov obişnuieşte să meargă în timpul verii, a refuzat, la început, invitaţia, pe motiv că acceptase să se ocupe de un alt eveniment de anvergură, la aceeaşi dată.

– Am insistat foarte mult şi, în cele din urmă, a venit, special pentru Lisa, explică Nastia, extaziată.

O putere de convingere fără egal.

(va urma)

MARIE FREYSSAC

COMENTARII DE LA CITITORI